Cernahoschi. Laura Cernahoschi. SRI. Cotidianul. VoxPublica

7 ianuarie 2010, 23:36

Da, am fost ofiţer în SRI“, recunoştea pe 6 ianuarie 2010 Laura Cernahoschi, fosta şefă a secţiei externe de la “Cotidianul”. Ceea ce trebuie să înţelegem este că nu e apanajul presei din România faptul că un ofiţer sau un fost ofiţer de informaţii devine jurnalist de succes.

Astfel de inşi sunt folosiţi de serviciile de informaţii din întreaga lume, inclusiv din statele avansate economic, democraţii tradiţionale, pentru operaţiuni acoperite.

O operaţiune acoperită poate fi, de exemplu, cea prin care ţi se serveşte ţie, american de rând, faptul că nişte arabi care nu ştiu să piloteze un Cesna pot reprezenta Al-Qaeda în a ataca Turnurile Gemene din centrul financiar-bancar al New-York-ului, pilotând un Jumbo-Jet.

Până când americanii să-şi fi dat seama că au fost manipulaţi, au trecut ani de zile, apoi aceştia au preferat, cum preferă şi acum, să ignore subiectul, să se comporte ca şi cum acesta nu ar exista. Manipularea a reuşit. Oricum, a-ţi recunoaşte ţie însuţi adevărul, că ai fost manipulat de nişte oficine de informaţii, nu rezolvă nimic. Omul simplu nu gândeşte în categorii mari, abstracte.

Chiar dacă Laura Cernahoschi ne spune acum că a ieşit din SRI dându-şi demisia, aşa cum îţi dai demisia de la Violeta SRL, după ce a fost demascată, nu trebuie obligatoriu să o şi credem.

Mai ales că simte nevoia să revină şi să explice că dintr-un serviciu secret nu ieşi neapărat, aşa cum se spune, doar cu picioarele înainte, adică un contract cu un serviciu secret nu durează pe viaţă. Să o credem?

Laura Cernahoschi putea foarte bine să plece de la SRI ca de la Violeta SRL, ori putea la fel de bine să spună doar acest lucru.

Să primească o hârtie de la SRI în acest sens, să-l tragă-n cărămidă pe Doru Buşcu, să se angajeze la ziar şi să mai şi ajungă pe funcţie apoi, pentru a executa, la momentul potrivit, la ordin expres, anumite misiuni de intoxicare a opiniei publice.

Şi dacă aş avea în faţă toate articolele scrise de ea, ca şi toate paginile făcute de ea, ca şef de secţie, şi tot nu m-aş edifica în totalitate. Iar aceasta pentru că există posibilitatea ca misiunea fetei la “Cotidianul” să fi fost numai una de supraveghere informativă tăcută. Ce se întâmplă în redacţie, ce se discută, cum şi cine decide ce apare în această publicaţie.

Ca să nu mai spunem că există redacţii, precum grupul celor prin care a trecut Cernahoschi, în care chiar este un avantaj o (fostă) relaţie de conculimbaj cu un serviciu secret. Ai lucrat pentru ăia? Tentant, înseamnă că eşti antrenată!

Să mai spunem că un motiv al acestui mod de selecţie aiuritor al personalului tău este tradiţia securistică tipică organelor de presă ale lui Sorin Ovidiu Vântu. Am mai scris şi repet că, pe vremea când Vântu deţinea ziarul “Curentul”, unii redactori din centrala de la Bucureşti, aflaţi în delegaţie în interes de serviciu, au descoperit stupefiaţi că sunt supravegheaţi permanent de securiştii lui SOV.

Mai amintesc aici fără nici o plăcere ceea ce am mai scris, că odată un coleg de la “Curentul” m-a sunat pe mobil şi, când l-am întrebat de ce îmi apare un număr format din 562.000 de semne şi cifre, mi-a explicat, relaxat, că “e instalaţia de ascultare”. Deci ei ştiau foarte bine cel puţin despre existenţa instalaţiei de ascultare.

Moţul pe tort este că la un moment dat în redacţia acestui ziar a izbucnit un scandal monstru, când jurnaliştii au descoperit că le sunt ascultate telefoanele de serviciu, nişte aparate Sony-cărămidă cu difuzor culisant, pe care mulţi colegi şi le aduc aminte şi pe care multă vreme cei din această redacţie care le primeau le purtau cât mai la vedere, ca pe un semn al puterii, al faptului că fuseseră “îndrituiţi”.

Iar fiecare cuvinţel al acestor oameni era monitorizat la sânge. Uite, cam aşa cu Laura Cernahoschi şi colaboraţiunea domniei-sale cu Serviciul Român de Informaţii.

 

Comentarii (9)

  1. Un amarican simplu spune:

    Florine ai dreptate 100% in privinta americanilor…toti niste idioti care se lasa mani-pulati de oricine!!!!!!!!!!!! Noroc cu romani care inca mai rezista!
    Sa iti mai spun una buna: daca te urci pe blocul in care stai si te uiti spre SE inspre Asia o sa vezi Himalaia. Uita-te atent pentru ca o sa realizezi ca defapt blocul tau e mai inalt ca Everestul …

  2. admin spune:

    Eu nu am spus ca toti americanii sunt niste idioti. Si respecta putin limba romana, ca risti sa fii arestat pentru port ilegal (de limba romana).

  3. Englezu' spune:

    Sunt 90% de acord cu varu’ american. Totusi, cred ca lui Florin nu-i va ajunge sa se chiorasca la Everest pentru a-si da seama cat de uriasa este manipularea in care traieste. Din acest motiv, iti propun Florine ca dupa ce te holbezi la Everest sa-ti bagi degetul aratator de la mana dreapta in gaura curului si dupa aceea cu atentie, CU FOARTE MULTA ATENTIE, sa ti-l bagi in nara stanga. In pozitia asta uita-te tot in directia sud-est catre Groapa Marianelor. Poate reusesti sa-i vezi fundul. Daca ai reusit sa vizualizezi, ar trebui sa ramai in aceeasi pozitie si sa compari adancimea gropii cu inaltimea blocului in care stai.
    P.S. Astept cu interes relatarile tale.

  4. admin spune:

    Concluzia pe care o trag, din reacţia dumneavoastră grăitoare şi dominată de scatofilie, domnu Englezu, este că a deranjat faptul că am pus pe tapet problema ca Laura Cernahoschi să fi fost securist sub acoperire în presă.

    Dacă v-am deranjat, înseamnă că s-ar putea să existe un iz de credibilitate.

    Când indivizii de teapa dumneavoastră reacţionează astfel, un jurnalist are un temei serios să creadă că s-ar putea să aibă dreptate.

    A, şi aviz amatorilor – cine se mai exprimă astfel pe website-ul meu va fi banat. Un adevărat american sau englez nu ar scrie niciodată asemenea porcării. Aceia sunt oameni finuţi.

  5. admin spune:

    Ferice de Laura că are un asemenea coleg. Pentru că aţii continuat să vă exprimaţi în aceeşi manieră, vă banez. Da, toate cuvintele pe care le folosiţi fac parte din limba română, dar depinde cum anume o faceţi. Ele pot fi baros sau mângâiere, mizerabile sau dulce alinare a spiritului. În cazul dumneavoastră, ele sunt mizerabile, degeaba vă ascundeţi după dicţionare. Să nu mai intraţi pe website-ul acesta, pentru că nu sunteţi binevenit. Dacă vreţi, vă dau şi un exemplu de modalitate elegantă de a vă transmite cu mănuşi ceea ce aţi comunicat înjurând: Alivanti, ţaţico, să-mi scrii pe glaspaper!

  6. Erik spune:

    Am si eu o intrebare, cred ca de bun simt : din punct de vedere al manageriatului de resurse umane, oare este normal sa trimiti o specialista in limba araba sa faca ‘manipulare’ intr-o redactie de ziar, sau ti-ar fi de mai folos facindu-ti analize politice ale lumii arabe? Astept un raspuns de bun-simt.

  7. admin spune:

    Vreti sa spuneti ca logic ar fi fost sa o puna sa faca analize de birou pentru SRI asupra lumii arabe, adica eu, care as fi afirmat ca ea a fost trimisa sa shpioneze in redactie la “Cotidianul”, bat campii.

    Genul acesta de succesiune intrebare-cu-raspuns-telefonat nu ma impresioneaza. Daca cititi cu atentie ceea ce am scris, veti constata ca eu nici macar nu am afirmat ca a fost trimisa de SRI sa shpioneze la “Coti”.

    “Şi dacă aş avea în faţă toate articolele scrise de ea, ca şi toate paginile făcute de ea, ca şef de secţie, şi tot nu m-aş edifica în totalitate.”

    “există posibilitatea”

    “EXISTA POSIBILITATEA!”

    Americanu’. Englezu’. Erik. Daca afirmam fara probe ca Laura a fost trimisa in misiune la SRI, eram numai un alt trasnit, caruia nu merita sa-i dai atentie.

    Daca, in schimb, am afirmat existenta unor potentialitati si am contextualizat, am deranjat, pentru ca demonstreaza ca am cap pe umeri si ca prefer sa gandesc cu el.

    Keep walking.

  8. Erik spune:

    Stimate Domn. Intr-adevar nu ati ‘afirmat fara probe’ insa ati evidentiat niste ‘potentialitati’ ati ‘contextualizat’, mai pe romaneste ati facut niste speculatii demne de un veritabil manipulator al presei. Iar asta intr-adevar deranjeaza. Si totusi nu ati raspuns cu nici o vorba argumentelor aduse de mine.
    Bine ati incheiat cu Keep walking… Bine zis, pe romaneste, continuati sa bateti cimpii…

  9. Ce tot dati atata atentie unei tarfulite?

Posteaza comentariu

Ziarul online ziuaveche.ro - politica interna si internationala, investigatii, interviuri, stiri in exclusivitate, dosare TOP SECRET, Basarabia si romanii de pretutindeni, social-economic si sport

 

Ziarul de Vrancea - Iti spune ce altii iti ascund ! - Tot ce te intereseaza despre orasul tau gasesti in editia online a Ziarului de Vrancea
Blog de media, stiri de media, cariere in media, cele mai tari tatuaje
website de atitudine politica
orasiernut.blogspot.com, Locul unde distractia intalneste informatia andreipartos.ro, Psihologul muzical
FinePhotos.ro, fotografie profesionala de la Laurentiu Tarcomnicu jocurifunny.com, jocuri pentru copii, jocuri funny
Stiripescurt.ro, stiri si ziare romanesti Mediasind.ro, Federatia Romana a Jurnalistilor

Arhive

bestmusic.ro, Muzica, Versuri, Videoclipuri, Asculta muzica
sportlocal.ro, Primul loc pentru sportul local
toateBlogurile.ro
nucifere.com, Totul despre nuci