Egberto Gismonti by Wikipedia

Prima dată când am auzit de chestia asta cu aiseciupegul, am crezut că este vorba despre un nou film din seria Ice Age. Ice Age Chupe-Goo. În realitate, era vorba despre un nou capitol din decăderea muzicii. Deci:

“300 de oameni au dansat cu CRBL şi DJ-ii ProFM “Ai Se Eu Te Pego” sincron

Miercuri, pe 1 februarie, DJ-ii ProFM s-au distrat alături de ascultători în Afi Palace Cotroceni, într-un super flash mob. Toţi cei care au fost alături de George Vintilă, CRBL, Marius Onuc, Mădălina Vintilă, Nono Semen, Bogdan Nicolai au cântat fiecare vers al piesei “Ai Se Eu Te Pego” şi au dansat sincron sub îndrumarea lui CRBL, performanţă care s-a văzut în direct pe Sport.ro.”

“And the hit goes on”. Industria muzicală s-a pus pe treabă şi ventilează prin creierele bieţilor oameni gunoi muzical, făcându-i pe aceştia să creadă că ascultă muzică de calitate şi poluându-le minţile, pervertindu-le criteriile.

Trist, foarte trist. Michel Teló a făcut cu labermania asta muzicală până acum, pe o singură postare, … 143.426.426 de vizionări! Aproape 144 de milioane de vizionări! Un alt clip cu aceeaşi chestie are încă 33.543.426 de vizionări, adică aproape încă 34 de milioane de vizionări!

Hai să vedem şi noi clip-ul de pe net:

Deci: se dă un băiat care seamănă vag cu Ricky Martin, cântând ceva cum am mai auzit de o sută cincizeci de ori înainte. Blastaranda-blastaranda-blumping-stumping-rampling-nothing.

Melodia e drăguţică, aşa cum un cer banal de primăvară, cu norişori ca scamele, este frumos. La vară o să ne dăm în bărci cu ea pe Litoral.

Adevarul

Diferenţa dintre muzică şi sunet este că prima te înalţă şi al doilea, fără substanţă divină, te ucide. Îţi face praf psihicul. Te face muscă beată.

Dar ce este frumuseţea muzicală? Iată un exemplu latin de frumuseţe muzicală. Anca Parghel, “Brasil”:

Aha! Asta da muzică! Frumuseţea muzicii latino poate fi simplă, ca în cazul marelui hit al divei care ne-a părăsit, dar poate ajunge la complexităţi incredibile. Egberto Gismonti, “Dança das Cabeças”, la o chitară special preparată, cu 13 corzi:

Concluzia noastră este că putem să discutăm despre muzică simplă sau complicată, nu este nici o ruşine, dar nu putem niciodată să discutăm despre mizerabilităţi muzicale, făcute ca să dea fetele din şolduri, într-o vulgară aluzie la actul sexual.

Şi dacă fetele dau astfel în public din ce au mai bun, ce mai poate reprezenta actul sexual decât încă o banalitate pe care o poţi vedea pe sticla televizorului? Huh…

În filmul lui Sidney Lumet din 1976, “Network“, un post de televiziune este supus presiunii tabloidizării, dar ironia face ca aceasta să debuteze dramatic cu un one man show al unui jurnalist  de ştiri care scapă hăţurile şi aude voci.

Nimeni nu pune la îndoială adevărurile rostite de Howard Beale și nici nu-și pune vreun moment problema că acestea vor schimba ceva, pentru că totul este show-bizz şi calculele sunt exclusiv cinice, financiare.

Rating, audienţă, venituri din publicitate, punct. Oamenii nu mai contează.

Vocile acestea îi spun totuşi lui Beale să trateze exact aceasta temă: ce a fost, unde este şi spre ce se îndreaptă presa de televiziune, precum şi legătura dintre aceasta şi marile interese economic-financiare, care sunt mai importante decât orice.

Un film mai complex decât la prima vedere, făcut cu o vervă şi un aplomb încântător, jucat formidabil de nişte actori grozavi, ca Peter Finch, William Holden sau Faye Dunaway, ideală în rolul femeii isterice, lipsite de caracter, obsedate de tabloidizare ca mijloc de atragere cinică de bani, provocatoare de stări de tensiune în jurul ei şi profund imorală.

Democraţie? Ha! O glumă de dânşii inventată. Ce mai contează că toată această poveste face victime? Totul e să curgă banii. Şi, ca să nu mai bat câmpii, vă las să lecturaţi acest minunat şi teribil script de scenariu, declamat ca la teatru de marele actor Ned Beatty, protagonistul rolului președintelui unei corporații media.

“Nu există naţiuni, nu există popoare! Nu există ruşi! Nu există arabi! Nu există Lumea a Treia! Nu există Vest! Există doar un sistem holistic de sisteme. Un vast, imens, interactiv, multi-variat, multinaţional dominion de dolari. Petrodolari, electrodolari, multi-dolari. Mărci germane, rini, ruble, lire şi şekeli!

Sistemul internaţional de valute determină totalitatea vieţii pe planeta asta. Asta e ordinea naturală a lucrurilor astăzi! Asta e structura atomică şi subatomică şi galactică a lucrurilor astăzi!

Nu există America. Nu există democraţie. Există doar IBM şi ITT şi AT&T… şi Dupont, Dow, Union Carbide şi Exxon. Acestea sunt naţiunile lumii astăzi. Nu mai trăim într-o lume de naţiuni şi ideologii. Lumea e un colegiu de corporaţii determinat inexorabil de legile imuabile ale afacerilor.

Aşa a fost de când omul s-a târât afară din mlaştinã. Şi copiii noştri vor trăi să vadă acea lume perfectă în care nu există război sau foamete, opresiune sau brutalitate! O companie vastă şi ecumenicã, în care toţi oamenii vor lucra să slujească un profit comun, în care toţi oamenii vor avea partea lor de acţiuni, toate necesităţile oferite, toate neliniştile calmate, toatã plictiseala distrată.”

Brrr… Nu vi se face, aşa, pielea zbârci? Este exact falsa religie care ne este predicată astăzi.

Concertul face parte dintr-un ciclu de schimburi culturale private România – Italia, care a urmat împrietenirii membrilor Corului Sound din Bucureşti cu formaţia corală Cantica Nova din Milazzo, condusă de dirijorul Francesco Saverio Messina. Parteneriatul cultural dintre cele două coruri a început în primăvara acestui an cu un schimb de dirijori.

Voicu Popescu şi Francesco Saverio Messina au ţinut pe rând, în Milazzo, la sfârşitul lunii martie, respectiv în Bucureşti, la începutul lunii mai, câte un workshop de o săptămână cu formaţia corală prietenă. Fiecare workshop s-a finalizat cu un concert, în Milazzo, pe 3 aprilie, respectiv în Bucureşti, pe 14 mai.

În preajma Revelionului 2011 – 2012, Corul Sound vizitează Sicilia, urmând ca anul viitor formaţia corală Cantica Nova să concerteze, la rândul ei, în România.

Prin acest schimb cultural România – Italia, Corul Sound îşi propune să pună în valoare patrimoniul cultural naţional, să încurajeze dialogul cultural interţări, să ajute la formarea unei reţele transeuropene de formaţii corale, să evidenţieze şi să pună în valoare în Italia cultura românească şi, în general, să contribuie la creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii româneşti pe piaţa culturală europeană.

===

Programul Corului Sound în turneul de concerte din Sicilia

28 decembrie, ora 11.00 – Concert la Primăria din Milazzo

ora 19.00 – Concert Teatro Trifiletti, Milazzo

29 decembrie – Concert în localitatea Enna

30 decembrie – Concert în localitatea Lentini

Corul Sound a luat fiinţă în anul 1994, ca formaţie corală mixtă a Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, având în componenţa sa studenţi şi absolvenţi ai diverselor facultăţi bucureştene. Repertoriul este ales pentru a atrage un public cât mai larg şi se structurează pe lucrări din patrimoniul românesc şi internaţional acoperind marile epoci creatoare. Având o componenţă elastică, funcţie de forma de manifestare sau de natura repertoriului, Grupul Coral SOUND abordează cu succes şi entuziasm creaţii medievale, contemporane, dar şi lucrări din zona divertismentului muzical. SOUND-ul a adunat în palmaresul sau numeroase deplasări în străinătate, însemnând participări la festivaluri, concursuri şi turnee artistice sau umanitare. Concursurile internaţionale i-au adus un Grand Prix, trei medalii de aur, două de argint, premii întâi şi premii ale publicului sau premiu pentru cel mai bun dirijor al festivalului.

Voicu Popescu, absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, a început activitatea dedicată artei corale ca membru al Corului Naţional de Cameră “Madrigal”, condus de maestrul Marin Constantin. În anul 1994 a înfiinţat Corul Sound şi apoi Fundaţia Culturală Sound, prin care a organizat festivaluri, simpozioane şi masterclass-uri corale şi a participat la evenimente artistice de gen în ţară şi străinătate. În anul 1988 a obţinut prin concurs postul de dirijor secund al Corului de Copii Radio, iar în anul 2004 a devenit dirijorul principal al formaţiei.

phoenixmission

A realizat înregistrări speciale pentru Fonoteca Radio şi a participat la stagiunile instituţiei, cu concerte vocal-simfonice şi a cappella. Cele peste 60 de participări la turnee artistice, festivaluri şi concursuri internaţionale i-au adus aprecierea criticii de specialitate şi numeroase medalii şi premii. Este membru al Consiliului Coral Olimpic şi organizator al Olimpiadei Mondiale Corale. A scris articole în publicaţii de specialitate din ţară şi din străinătate, a susţinut workshop-uri de artă corală la Torino, Milazzo şi Barcelona şi a fost invitat în jurii naţionale şi internaţionale. Menţionări în volumele: “Constelaţia Madrigal, Marin Constantin în dialog cu Iosif Sava –1993”; “Madrigalul sau magia sunetelor”, de Grigore Constantinescu – 1996; “Primăvara muzicii”, de Grigore Constantinescu – 2000; “The Contemporary Who’s Who”, editat de American Biographical Institute; “Enciclopedia Personalităţilor din România”, ediţia a II-a, 2007; “Sinteze privind arta şi tehnica dirijorală corală în muzica românească”, de Mariana Popescu – 2008.

Adevarul

Maestrul Valentin Radu şi-a făcut debutul artistic pe Marea Orgă a Atheneului Român în luna octombrie a anului 1976, acum 35 de ani, cu Integrala Toccatelor de Orgă de J.S. Bach.

PROGRAMUL CONCERTULUI

• Preamble (for a Solemn Occasion), Aaron Copland
• Coral “Jesu bleibet meine Freude”, din Cantata BWV 147, J.S. Bach
• Fantezia în Sol Major (BWV 572), Tres Vitement / Grave a 5 voci / Lentement, J.S. Bach
• Trei Corale (din Colecţia Schubler), Wachet auf ruft uns die stimme (BWV 645), Wo sol lich fliehen hin (BWV 646), Meine Seele erhebt den Herm (BWV 648), J.S. Bach
• Chant heroique, Jehan Alain
• Carillon de Westminster, Louis Vierne

PAUZA

• Praeludium Fugato în Mi Major, Nikolaus Bruhns
• Coral “Schmucke dich, O liebe Seele” (BWV 654), J.S. Bach
• Fantezia si Fuga în do minor (BWV 537), J.S. Bach
• Suite Gothique, Introduction/ Minuet/ Priere a Notre Dame/ Toccata, Leon Boellmann
• Toccata (din Simfonia a V-a, Op. 42), Ch. M. Widor

===

Născut în România, Valentin Radu şi-a început studiile muzicale la vârsta de patru ani. La şase ani, şi-a făcut debutul concertistic pe scena Filarmonicii din Bucureşti, într-un recital de pian. La vârsta de nouă ani a concertat cu Filarmonica din Bucureşti, ca solist la pian.

În anul 1973, la 16 ani, a câştigat prestigiosul Concurs Internaţional de Pian de la Roma şi în 1979 Concursul Internaţional de Orgă de la Saarbrücken. În anul 1980 a câştigat medalia de argint la Concursul Internaţional „J.S. Bach” din Leipzig.

Absolvent al Academiei de Muzică din Bucureşti, maestrul Valentin Radu şi-a dat doctoratul şi masteratul în muzică la Juilliard School of Music, fiind cel mai tânăr doctor în arte muzicale din istoria prestigioasei academii americane de muzică.

În anul 1976, a fondat şi dirijat Juvenes Musici, o orchestră de cameră sub auspiciile Filarmonicii din Bucureşti. În anul 1980 a fondat Orchestra de cameră “The Juilliard Bach Players” şi a iniţiat seria de concerte “Bach at Juilliard” la Lincoln Center din New York.

În anul 1984, maestrul Radu a fost invitat să inaugureze, iar în anul 1985 să înregistreze primul său disc LP solistic la orga refăcută a Capelei Imperiale a Palatului Schönbrunn din Vienna, unde Mozart a fost kapellmeister timp de 12 ani.

Valentin Radu este fondator, director artistic şi dirijor Vox Ama Deus (instituţie americană privată de cultură, formată în prezent din Camerata Ama Deus, Ama Deus Ensemble şi Vox Renaissance Consort), cu performanţe la Kimmel Center, în Philadelphia, dar şi în alte oraşe. Vox Ama Deus îşi aniversează anul acesta 25 de ani de existenţă artistică.

Din anul 1997, a dirijat Ama Deus Ensemble, cu maestrul Dan Grigore, în numeroase concerte de gală de muzică vieneză din Philadelphia. A mai dirijat Ama Deus Ensemble în concertele anuale din Vinerea Mare, de la Basilica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Philadelphia şi din anul 2002, aceleaşi concerte la Kimmel Center.

Valentin Radu a dirijat numeroase orchestre şi ansambluri vocale din Europa şi din Statele Unite ale Americii, inclusiv Filarmonica Naţională Maghiară, filarmonicile din Bucureşti, Arad şi Oradea, Orchestra de Cameră din Budapesta şi Orchestra Naţională Radio din Bucureşti.

În anul 1996, a pus în scenă „Oratoriul Messiah” de G.F. Haendel cu Filarmonica din Bucureşti. În anul 1997, a dirijat cu Orchestra Naţională Radio „Acis şi Galateea” de Georg Friedrich Haendel. Ambele au fost premiere în limba engleză în România.

În anul 1998, i-a fost decernat Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor din România, pentru meritele sale de ambasador cultural între România şi Statele Unite.

Corul SOUND al Casei de Cultură a Studenţilor, dirijat de maestrul Voicu Popescu, va susţine duminică, 13 noiembrie 2011, ora 19:00, un concert la Biserica Sfântul Anton din Basel – Elveţia, la invitaţia şi împreună cu corul gazdă, Männerstimmen Basel.

devorbacugandurilemele

Frumoasa prietenie dintre cele două coruri a început în vara anului 2010, când cele două formaţii corale au concurat în aceeaşi competiţie corală de la Ohrid, Macedonia.

Deşi lupta a fost strânsă, fiecare dintre formaţii adjudecându-şi premii valoroase, acest fapt nu a împiedicat crearea unei legături artistice durabile, care a dat naştere unui schimb de experienţă între cele două coruri.

Pasiunea comună pentru interpretarea muzicii corale s-a concretizat într-un proiect artistic, care presupune realizarea a două concerte comune: primul va avea loc în această duminică la Basel, iar al doilea va avea loc la Bucureşti în cursul anului următor.

Corul SOUND se va deplasa în Elveţia între 11 şi 15 noiembrie, unde va avea repetiţii comune cu corul Männerstimmen Basel. Concertul va consta în 20 de minute cu repertoriu elveţian şi universal susţinut de corul din Basel, apoi încă 60 de minute cu repertoriu românesc şi internaţional în interpretarea Corului SOUND.

În ultimele 10 minute de concert, cele două coruri se vor reuni pe scenă, pentru a interpreta o piesă românească şi o a doua, propusă de corul elveţian.

Prin acest schimb de experienţă, Corul SOUND îşi propune dezvăluirea creaţiei româneşti unui public mai puţin familiarizat cu aceasta, punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional coral, precum şi creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii româneşti în spaţiul european.

Acest proiect este posibil datorită sprijinului financiar al corului-gazdă, Männerstimmen Basel, şi al companiei Tractebel Engineering.

Despre corul Männerstimmen Basel

Männerstimmen Basel este un cor de tineri din Basel, Elveţia, alcătuit din 25 interpreţi cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Corul a luat naştere în 2008 la iniţiativa foştilor corişti ai Knabenkantorei Basel (cor de copii).

Standardele înalte ale interpretării, experienţei şi instruirii dobândite la Knabenkantorei Basel au trebuit să fie păstrate mai departe, însă. Obiectivul principal al noului cor a fost acela de a ocupa un loc de frunte valoroasele coruri elveţiene.

Un pas în această direcţie a fost realizat, curând, prin succesele obţinute de Männerstimmen Basel în concursurile naţionale şi internaţionale la care a participat.

La Festivalul Corurilor Elveţiene de la Weinfelden 2008, corul a fost evaluat cu calificativul de “Excelenţă” de către juriu, iar la Festivalul Internaţional Coral din Tallinn-Estonia 2009, Männerstimmen Basel a câştigat premiul I pentru cel mai bun cor de bărbaţi.

Mai mult, Männerstimmen Basel a participat la emisiuni ale posturilor de radio elveţiene: DRS 1, Radio Suisse Romande şi Radio Rumantsch.

Repertoriul corului cuprinde un program variat, incluzând lucrări din ultimele cinci secole – de la muzica clasică tradiţională pentru coruri bărbăteşti, până la lucrări moderne.

Dirijorul corului Männerstimmen Basel este tânărul Oliver Rudin.

Despre Biserica Sfântul Anton din Basel

Biserica a fost construită între anii 1925-1927 de către arhitectul și profesorul Karl Moser, pe care Le Corbusier îl numea “Tatăl modernismului”. Este prima biserică construită în întregime din beton şi este recunoscută drept o capodoperă arhitectonică, un monument istoric.

Cu o lungime de 60 m, o lățime de 22 m și o înălțime de 22 m, biserica are dimensiunile unei catedrale; turnul are nu mai puţin de 62 m.

Interiorul este îmbogăţit de vitraliile înalte de aproape 14 m şi late de aproape 5 m, fiind împărțite în 16 (4×4). La lumina soarelui, datorită coloristicii vitraliilor şi a efectelor luminoase create de acestea, se creează o atmosferă și o strălucire unice, într-un contrast total față de betonul rece din care este construit biserica.

Altarul principal şi cele două altare laterale sunt din cărămidă roşie. Amvonul care pare că pluteşte în aer, este unic în creearea acestei senzaţii vizuale. Orga bisericii este a doua ca mărime din Basel.

Dirijorul Corului Sound, maestrul Voicu Popescu

S-a născut în Bucureşti, pe 22 februarie 1952. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie-Muzicologie, sectia Pedagogie, Compoziţie, Muzicologie, promoţia 1975.
Biografie

• Din 1988 şi până în prezent este dirijor al Corului de Copii Radio, cu activitate permanentă;

• Din 1994 este dirijorul Corului SOUND, cu aceeaşi activitate neîntreruptă;
În februarie-mai 2000 a asigurat producţiile artistice ale Corului Academic al Societăţii Române de Radiodifuziune;

•  1996-1997 – a activat ca maestru corepetitor şi director artistic la Corul Naţional de Cameră “Madrigal”;

• 1994-1996 – a fost lector la clasa de ansamblu vocal a Facultăţii de Music-Hall, Universitatea Ecologică – Bucureşti;

• 1980-1988 – a activat ca regizor muzical la Televiziunea Romană;

• 1975-1980 – a fost angajat artist liric la Corul Naţional de Cameră “Madrigal”.

Programul concertului:

1. Nunta – Constantin ARVINTE
2. Cântec şi joc din Maramureş - ar. Dan Mihai Goia
3. Dor, dorule - Gavriil MUSICESCU
4. Cântec de dor – cules de George VANCU
5. Mă luai - Tudor JARDA
6. Pripeală - Filotei Monahul
7. Minune prea mare - Paul Constantinescu
8. Ave Maria - Javi BUSTO
9. Eli, Eli! - Deàk Bàrdos GYŐRGY
10. Notre Père – Maurice DURUFLÈ
11. Benedic, anima mea, Domino – Dominique GESSENEY-RAPPO
12. Prende la vela – ar. Lucho Bermudez
13. si alte variatiuni pe tema Chindiei… - Alexandru PASCANU
14. Witness – spiritual, ar. Jack Halloran
15. To the mothers in Brazil (Salve Regina) – Lars JANSSON, ar. Gunnar Eriksson
16. Tatăl nostru  - Dan VOICULESCU (lucrare interpretată împreună cu Männerstimmen Basel)
17. Otche nash – Alfred SCHNITTKE (lucrare interpretată împreună cu MännerstimmenBasel)

http://www.choralsound.ro/en

RăzvanPop

Tendinţa ar fi să spunem astfel: păi da, aşa suntem noi, românii, nişte nenorociţi, ne ucidem oamenii exponenţiali, de-aia suntem unde suntem, în timp ce alţii trec pe lângă noi ca acceleratele-n goană!

Realitatea este însă că aceasta este natura umană. Istoria este plină de mari personalităţi otrăvite, înjunghiate sau umplute de oprobriu şi lăsate în viaţă şi trimise în dizgraţie.

Ia să ne aducem noi aminte frumuşel de povestea otrăvirii lui Wolfgang Amadeus Mozart, probabil de către Salieri. Mai dau un singur exemplu: povestea îmbolnăvirii cu sifilis a lui Paganini de către iezuiţi, se pare pentru că marele muzician făcea parte din Frăţia Carbonarilor. Despre crima iezuiţilor nu găsim însă referinţe pe Internet.

Odată ce am fixat aceste fapte istorice, să trecem la “ai noştri ca brazii”. Pe Mihai Eminescu l-am fi ucis. Această teorie tot circulă prin mediile culturale româneşti de mai bine de un secol. Nu s-au învrednicit niciodată autorităţile române să elucideze oficial dacă povestea cu crima comandată este o invenţie sau fapt real.

Nicolae Labiş, recunoscut pentru faptul că bea cam multă horincă, a fost călcat, la 21 de ani neîmpliniţi, de tramvaiul 20, pe care îl aştepta în staţie la Colţea. Dar atunci când a fost călcat de tramvai… nu băuse deloc. O fi fost împins? Oare ce-o fi vrut să spună prin ultimul său poem?

Ce pasăre cu clonţ de rubin l-a ucis defapt? Iata aici un posibil răspuns. Devenind incomod pentru sistem, pentru că nu mai voia să scrie lozinci transformate în versuri superbe (precum “Ieşirea din inerţie” – n.n.), a fost eliminat. A spus aceasta tuturor celor care l-au vizitat la spital înainte să moară.

Şi Marin Preda are un istoric personal violent asemănător. A început cuminte, scriind un roman grozav şi foarte conformist: Moromeţii (I). A deranjat cu Delirul. Apoi a sărit calul, frate, l-a sărit tare de tot cu “Cel mai iubit dintre pământeni”. Dar nu cumva a avut mare tupeu, rămânând în istoria literaturii universale cu o asmenea carte de referinţă?

Trebuia să scăpăm de el? Trebuia! Cum să procedăm? Băutura! Desigur, numai ea poate justifica moartea romancierului, cu toate că omul băuse numai vreo 150 de grame de votcă. Explicaţii am putea să găsim şi aici, pentru că…

“(…) moartea a fost violenta. S-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, in conditiile unei come etilice (…)”

Un alt mare poet, Marcel Gafton, autorul superbului volum “Stări”, un apropiat al familiei Vulcănescu, a fost găsit într-o dimineaţă pe mijlocul unei şosele, îmbibat efectiv cu alcool şi călcat de maşini.

Oficial, procurorii au decis că a băut şi l-au călcat maşinile. Neoficial, cam aşa proceda Securitatea: lua omul, îl imobiliza, îi introducea un tub de plastic pe gât, în jos, pe esofag şi apoi deşerta câţiva litri de vin în stomacul respectivului şi îl lăsa, la trei dimineaţa, pe mijlocul şoselei.

Cred că mai există astfel de exemple, şi în istoria noastră, a românilor, precum şi în cea a altor popoare, dar nu mi-am propus aici să scriu un studiu ştiinţific.

Mai ţinem minte încă

katalitza
don Francisco y Goya, Capricho 39

Mai puţini dintre noi putem să rememorăm ororile obsedantului deceniu proletcultist şi foarte puţini ţinem minte sau cunoaştem datele privind teroarea dictaturii carliste, a celei antonesciene, ori perioada când legionarii lui Horia Sima se aflau la putere.

Acum nu numai România, ci în diferite versiuni întreaga lume este acaparată de o altă dictatură, mult mai subtilă, ubicuă, cameleonică şi periculoasă, fără ideologie, transsistem politic şi economic, care devorează resturile democraţiei liberale a celei de-a doua părţi a secolului XX: dictatura ticăloşilor, proştilor şi nebunilor promovaţi deliberat la putere.

O dictatură mult mai periculoasă decât cele pe care le-am cunoscut şi pe care, cât de cât, ştiam să le recunoaştem destul de rapid până acum.

Nu îmi dau seama foarte clar dacă este o mişcare concertată, conştientă, şi chiar dacă mă gândesc la această posibilitate nu am date să susţin o astfel de afirmaţie. Dar cred că nici nu este o problemă dacă la origini nu a fost astfel.

Ticăloşii, proştii şi nebunii au ceva în comun: se simt unii pe alţii cu un instinct incredibil, cu o acuitate consternantă şi, în general, se protejează reciproc în actul ascensiunii lor sociale.

Ei sunt în multe cazuri complet lipsiţi de scrupule şi folosesc orice mijloace cu putinţă ca să ajungă sus, în vârful ierarhiei sociale. Despre aceste lucruri am mai scris.

Pe de altă parte, oamenii inteligenţi şi competenţi sunt în destule situatii caracterizaţi prin bunul simţ de a-şi cunoaşte limitele, de a nu îndrăzni nici să se gândească măcar să calce pe cadavre şi de a construi un univers preponderent spiritual, nu material.

Avem aşadar doi vectori de putere de facturi diferite, care se confruntă în întreaga istorie a omenirii, despre care nu prea se scrie mult: puterea materială, care tinde să fie cotropită de proşti, ticăloşi şi nebuni şi cea spirituală, care aparţine creatorilor, persoanelor inteligente şi competente în diferite feluri.

În opinia noastră, în momentele din istorie în care cei doi vectori de putere evoluează pe teritorii care au tot mai puţină legătură între ele, adică spiritualul se desprinde de material, iar materialul nu mai conlucrează cu spiritualul, pentru că este cotropit, arogat, alocat cu preponderenţă ticăloşilor, proştilor şi nebunilor, lumea intră în criză.

Este, într-un fel, o enunţare a motorului cel mai profund al crizei, aşa cum evoluează ea şi se dezvoltă acum: avem o criză globală. Am enunţat acum, în felul nostru, tocmai motorului spiritual al acestei crize fără precedent pe care o traversăm: criza morală.

În opinia noastră, ea este ceva care nu s-a mai întâmplat până acum în istoria omenirii, pentru că în acest moment toţi proştii, ticăloşii şi nebunii disponibili din lume pot lucra împreună, adhocratic, pe o reţea globalizată de comunicare, pentru a pune mâna pe cât mai multă putere şi a marginaliza inteligenţele, care oricum şi întotdeauna i-au deranjat profund şi contra cărora au luptat din timpuri imemoriale.

Defapt, această coaliţie informală spontană, globală, amorală a ticăloşilor, nebunilor şi proştilor din întreaga lume este marele pericol. Efectele sale se văd astăzi peste tot: în economie, finanţe, cultură, societate, politică.

Practic, fără să ne dăm seama, lumea este acaparată de o formă invizibilă şi omniprezentă de dictatură universală. Eşti incomod dintr-un punct de vedere sau din alt punct de vedere? Nici o problemă! Există mai multe liste negre decât crezi, care niciodată nu vor fi publice, ori poate că atunci când acest lucru se va petrece va fi oricum prea târziu pentru tine.

Dar de ce nu vor fi publice? Pentru că ele aparţin grupurilor private de interese, dominate de multe ori de aceiaşi ticăloşi, proşti şi nebuni, care le fac să circule pe e-mail-uri şi să fie stocate în baze de date ce sunt secrete apărate de legile documentelor private, confidenţiale. Iar această infamie universală a ajuns acum în stadiul apariţiei indivizilor fusion, aşa, ca ultimele trenduri dîn muzica noastră contemporană. Ei sunt ca RapRock-ul sau HipHopJazz-ul.

Cei mai penetranţi actanţi ai societalului sunt nebunii ticăloşi, ticăloşii proşti şi proştii nebuni, iar peste ei cei dintre care se aleg astăzi viitorii stăpâni ai lumii sunt cei cu triple dez-aptitudini: ticăloşii cei mai nebuni care sunt foarte proşti, ori proştii cei mai nebuni care sunt cei mai ticăloşi şi aşa mai departe.

Nu trebuie să ne facem probleme: mulţi dintre aceşti monştri ai umanităţii, ieşiţi parcă din capriciile lui Francisco y Goya, o termină prost, aruncându-se în hăul propriului lor demonism. Ininteligibil, de neînţeles, de neconceput pentru un om normal.

Lupta cu acest sistem al infamiei universale instituţionalizate este un exerciţiu iluzoriu. Poţi avea victorii izolate, dar, atunci când răul face astfel de crize de nervi şi urlă peste omenire, singurul lucru pe care poate să-l facă insul creativ, inteligent, competent este să încerce să contrapună binele.

Şi să aştepte vremuri mai bune.

Stimate doamne, stimaţi domni,

Adresez această scrisoare tuturor, inclusiv celor care sunteţi specialişti în materie de justiţie, rugându-vă să-mi spuneţi parerea sincera legată de şansele mele de a mi se face dreptate in România.

last.fm

Bineînţeles că, în anii ’70, nimeni nu ar fi visat că va cădea ZIDUL şi că Nicu Covaci se va întoarce acasă… Totuşi, acest lucru s-a întâmplat şi eu m-am întors să-mi continuu activitatea artistică în faţa unui public pe care îl iubesc şi mă iubeşte.

Întors în ţară eram mai mult ca sigur că la Uniunea Compozitorilor se va găsi o sumă apreciabilă de bani, rezultată din vânzarea discurilor noastre. Până în anul plecării, aveam informaţia, de la cunoştinţe ce lucrau la Electrecord şi în magazine, că s-au vândut cam 460.000 de discuri CANTAFABULE.

Acest lucru nu era de mirare atunci, căci TOATE CELELATE DISCURI, aşa cum a recunoscut şi avocatul Electrecordului, s-au vândut în număr de câteva sute de mii, iar CANTAFABULE era cel mai reuşit disc al nostru până la ora aceea.

Spre marea mea surprindere, nu numai ca la Uniunea Compozitorilor nu se afla nicio suma, dar nici din discurile ce le vedeam pe piata (vezi CANTAFABULE) nu am primit nimic.

La procesul impotriva Electrecordului, unde am fost silit sa platesc un expert contabil cu suma de 4.500 euro (am inteles ca asa ceva este absurd!), avocatul Electrecordului a jurat in fata instantei ca matrita discului CANTAFABULE a fost distrusa dupa ce eu am parasit tara.

Nu vad vreun motiv, dar hai, sa acceptăm… Totusi, pe piata se vindeau, in anii ’90, discuri CANTAFABULE cu o coperta din doua culori (una galbena, alta albastra) si doua discuri disparate, spre deosebire de discul produs in anii ’70, care avea o coperta dubla şi continea ambele discuri. Coperta dublă era gri, asa cum am conceput-o noi (caci tot noi am produs si grafica copertii).

La proces nu am avut la mine un disc de pe piata, deoarece nu mi-a trecut prin cap ca cineva ar putea nega existenta acestuia… tot pe Blogul lui Miron Manega

Adevarul: În 1999, el a fost propunerea României la Premiul Nobel pentru literatură

1.
sigur ca nu este adevarat. murind
nu revezi pe nimeni – moartea este un val lung
care te poarta cu ochii închisi – si te leagana –
si la început e un somn, si pe urma o uitare –
si pe urma timpul îsi pierde orice înteles,
este numai o liniste care se întoarce asupra ei însesi
cu un singur ecou – si acela e-un nimb,
ca flacara lumânarii – si pe urma lumina
îsi pierde orice înteles – si pe urma tacerea
îsi lasa deoparte întelesul – si suspendat
în ceva care nu mai are vreun înteles – si nimic pe urma, nici
descarnarea de întelesuri, plutirea în nimic,
cu scheletul nefiintei, gura în gura,
nu mai exista. pe urma nu mai este nici un pe urma
dar nici vreun acum, si nu mai este nici moarte.

2.
dar moartea este o revedere totusi – însa de partea
aceasta a ei, cel care ramâne îsi deschide
ochii deodata – (si ceea ce vede atunci
daca are sa uite vreodata, un popor nevazut de furnici
îi va musca ochii, si nu vor mai vedea ochii lui dupa aceea
decât contururi). cel care a privit moartea
luând chipul unei fiinte – vede din nou
ceea ce nu s-a vazut niciodata de la facerea lumii,
ceea ce se vede mereu – si oricât de repede
si-ar acoperi ochii – oricât de tare
ar gâfâi, sa-si acopere asurzitoarea lumina a tacerii
din ochi, din urechi – ceea ce a vazut el atunci
a fost înfatisarea adevarata, a fost
- dar adevarul nu mai înseamna aici nimic –
a fost ceea ce se priveste pentru întâia data
si fara urmare.

***

se intra greu în moarte? uneori
se trece atâta de greu prin paloare – ramâne
pe obrazul cel de alaturi o spaima care decoloreaza
trasaturile, si le coboara în cearcane, si ochii mariti
nu mai aud raspunsul, si cauta, cauta.
pe urma, paloarea ramâne, asa cum la bolnavii de cord
obrazul, fruntea capata o paliditate care nu e
a spaimei – caci prin spaima treci, si apoi respiri –
dar lumina aceasta de ceara sta. se moare încet,
desigur, pentru ca mâna este obisnuita sa încerce
mereu câte un gest, pentru ca ochiul vede mereu –
chiar si nemiscare. si chiar
si întunericul care se lasa – si înconjoara totul.
si, de fapt, mai e ceva în trupul acesta atât de ostenit,
ca nici nu mai simte trecerea timpului – mai este ceva
care simte lumina, si bucuria, si pierderea oarba a contururilor
si care mai vrea sa mai treaca ceva din toate acestea
gesturile care sa înconjoare obiecte – si ochii sa vada
si trupul întreg sa respire. mereu, în timp ce un om,
sub flacara palida care i se aseaza pe fata
trasaturile i se schimba, mai cauta înca.
si pe urma când, în sfârsit, chipul se opreste, si nemiscat
asteapta acum vesnicia – nici atunci
nu s-a terminat totul. caci spaima care ne-alunga
în noi însine când privim nemiscarea aceasta, ne fugareste
pâna când ne auzim chinuiti respirând, spaima aceasta
o mai bântuie pe fiinta de alaturi, întinsa într-un lent
pat doar cu câteva flori, cu tremurul luminii mate
si cu tacerea pe care, vezi, nimic n-o mai sparge. spaima aceasta
înseamna ca nimeni nu moare, cel putin înca un timp,
câta vreme ti-e frica privindu-i pe cei care au murit.
si poate ca asa e mai bine. se moare greu. nemiscarea,
tacerea, lumina galbuie si spaima –
ochii închisi, adânciti, buzele strânse, decolorate,
- toate acestea sunt semne. dar moartea ramâne
si în cei care sunt înca vii si privesc. si moartea, în cei vii,
nu mai e nemiscarea – chiar daca a spaimei desigur.
moartea e o lumina decolorata. privirea spre ea
e si frica si flacara scurta – mata, galbuie – si oarba
asezare de vorbe.

sursa: versuri-si-creatii.ro

produsin.ro

În articolul “Pack Your (Book) Bag“, 23 de autori celebri fac recomandări de lectură.

“Mereu recitesc cărţile lui J. D. Salinger. Acum citesc «Franny şi Zooey» Cred că este a zecea oară când am citit-o. Aproape că o ştiu pe de rost. Nu este o carte de literatură pentru mine. Este un fel de evanghelie”

, spune Cărtărescu pentru Time Magazine.

Traducerea în limba engleză a trilogiei “Orbitor”, semnată de Mircea Cărtărescu, va fi publicată anul viitor… tot pe Mediafax

După ce a luat Marele Premiu anul trecut, la Ohrid Choir Festival, Corul Sound s-a întors şi în acest an de la Cracovia cu două premii.

Corul Sound în concert © Fundaţia Culturală Sound~

Am realizat un interviu cu maestrul Voicu Popescu, dirijorul acestui cor, cel căruia i se datorează performanţa formaţiei corale româneşti, care astfel face din nou cinste României în străinătate.

La “Cracovia Cantans” a fost mai dificil decât la Ohrid

Aţi fost cu Corul Sound la Festivalul-Concurs Internaţional „Cracovia Cantans”. Corul a câştigat premiul I la Secţiunea Folclor Coral, Gospel şi Spiritual şi premiul al doilea la Secţiunea Cor Mixt. Cum a fost?
A trebuit să facem formalităţile pentru participarea la acest festival-concurs cu destul de mult timp în urmă, iar pregătirea noastră pentru Cracovia s-a suprapus cu cea pentru evenimentul Innovatio, avându-l ca dirijor invitat pe italianul Francesco Saverio Messina.

La cumpăna anilor, la sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie, va fi acum rândul nostru să mergem la Milazzo, în Sicilia, pentru un concert comun cu formaţia lui Francesco Messina, Cantica Nova, cu care ne-am împrietenit la Ohrid Choir Festival, anul trecut, în Macedonia.

După experienţa noastră cu Valentin Radu, această colaborare cu un dirijor străin, dirijând un cor a capella, având cu totul altă tehnică de lucru, a dus la faptul că Sound-ul a trebuit să stea cu antenele extinse pe un repertoriu destul de vast, de la muzică renascentistă la gospel.

Pentru câştigarea premiului I, Corul Sound a primit statuia “Golden Polyhymnia” © Fundaţia Culturală Sound~

Repertoriile pentru Innovatio şi Cracovia Cantans erau diferite şi aceasta a presupus un program foarte dur de repetiţii, intr-o perioadă de timp foarte scurtă, ce a solicitat Corul Sound, ce este format din amatori, în sensul că fiecare are locul său de muncă şi propriile sale probleme. Introducerea unei lucrări de dificultate ridicată, „Pater Noster”, de Alberto Grau, a făcut ca pregătirea noastră să aibă anumită intensitate.

Care a fost cea mai puternică provocare de la Cracovia?
La Cracovia ne-am confruntat, cum am mai declarat, cu şcoala de cor scandinavă, extrem de competitivă. Este vorba despre ceea ce Eric Ericson, „naşul” corurilor de cameră europene din a doua jumătate a secolului XX, a fondat şi s-a aflat la originea influenţelor sub care a apărut şi Corul Madrigal, care la rându-i a influenţat apariţia celorlalte formaţii camerale.

La Cracovia au venit produsele cele mai vii ale acestei şcoli, prin prezenţa unor formaţii din Finlanda, Suedia şi Norvegia. Bineînţeles că şi Polonia, fiind influenţată, ca şi Ţările Baltice, de aceleaşi tendinţe din muzica modernă. De aceea a fost anul acesta…

… mai dificil decât anul trecut, la Ohrid.

Maestrul Voicu Popescu, dirijorul Corului Sound © Fundaţia Culturală Sound~

Sensibilitatea slavă, altoită pe folclor românesc şi şcoala de interpretare românească erau departe de exprimarea modernă pe care o aştepta juriul, ca grad de dificultate şi ca extensie a limbajului muzical. Nu aveam de unde să ştim dacă simplitatea unei monodii bizantine, ori prelucrările noastre folclorice vor avea succes.

Desculţi pe scenă, la Secţiunea de Folclor

Trebuie să înţeleg că a avut loc o confruntare între sensibilitatea tipică unui cor românesc şi tehnica şi modernismul caracteristice muzicii scandinave.
Redus, aşa, la ultima esenţă, cam asta ar fi. Există şi strategii de alcătuire a repertoriului, astfel încât să poţi reprezenta şi epoci diferite, şi maniere diferite şi să ajungi şi la astfel de sensibilităţi, încât la un moment dat, cu un efort mai mic din punct de vedere al cunoştinţelor muzicale, al capacităţilor vocale şi al şcolii componistice, poţi să atingi corzi sensibile.

Desculţi pe scenă © Fundaţia Culturală Sound~

Chiar dacă în juriu au fost preponderent nordici (maestrul Twardowsky, o personalitate importantă a şcolii poloneze de compoziţie, dar şi un reprezentant rus, la fel din Estonia sau un norvegian) a fost destul de greu să ajungi…

… să ajungeţi să-i impresionaţi. Prin ce aţi reuşit, de exemplu, la secţiunea de folclor?
Cred că a fost pur şi simplu paleta foarte diversă a lucrărilor. Dacă la început am avut o lucrare mai tehnică a compozitorului Tudor Jarda, „Mă luai”, în care se resimt influenţele colindului românesc, a venit „Suita corală din Ţara Oaşului”, o lucrare robustă, complexă, cu tehnică interpretativă şi cu o secţiune mediană de maximă sensibilitate.

Am înţeles că s-a întâmplat un lucru insolit. V-aţi confruntat cu un accident la Secţiunea Folclor: tot corul s-a trezit în situaţia ciudată de a-şi pierde în grup încălţările şi au intrat toţi în scenă desculţi.
He-he… Este un mod de a spune, sigur, glumeţ. A fost o decizie pe care eu am acceptat-o, pentru că majoritatea corului a dorit aceasta.

Am avut costume populare de o anume autenticitate, unele fete aveau ii şi fote vechi de 100 de ani.

Maestrul Voicu Popescu, dirijorul Corului Sound © Fundaţia Culturală Sound~

Altele au venit de la iubitori ai muzicii noastre, care ne-au ajutat şi de această dată să avem costume de patrimoniu în competiţie.

Fetele noastre au simţit ca pe o nevoie de eliberare pur şi simplu să intre în picioarele goale pe scenă, să simtă căldura podelei în picioare.

Am fost de acord, mergând şi pe ideea că nu întotdeauna un costum popular a însemnat şi un pantof elegant.

Ce-a zis juriul? „Uite şi la desculţii ăştia de români! Au venit aici să ne impresioneze…”
La nivelul acesta nu mergem la cârcoteală. Acolo erau oameni de muzică, artişti care puteau să simtă impactul. Nordicii sunt cei care au dat clasă la capitolul acesta. Eu am văzut în 1994, într-un lung şir de oraşe vizitate, o groază de coruri de fete, care intrau in scenă numai cu tălpile goale.

Poate că ar fi putut să fie o discrepanţă faptul că acest costum popular românesc „de la mama lui” putea să pară pe undeva oarecum luxuriant. Bogat în nuanţe, culori, modele, strălucire. Avea o forţă expresivă deosebită. Deci: cu picioarele goale a fost o chestiune de atitudine.

La „Coruri Mixte” ne-a învins modernitatea unui cor suedez

Ce s-a întâmplat la Secţiunea Coruri Mixte? Am înţeles că acolo v-a dovedit un cor suedez din acesta de factură foarte modernă.
Nici nu se putea altfel. Un cor de cântăreţi profesionişti, pentru că tehnica lor de cânt vădea acest lucru. Tineri, pregătiţi muzical, repertoriul era dincolo de ceea ce poate în mod obişnuit o formaţie din România să interpreteze.

Era absolut firesc. Nu am avut nici un fel de regret în toată povestea asta, pentru că unei astfel de formaţii nu poţi să i te opui cu un repertoriu de dificultate medie pentru un concurs internaţional.

Maestrul Voicu Popescu, dirijorul Corului Sound © Fundaţia Culturală Sound~

Nu puteam să prezentăm lucrări de densitatea, dificultatea şi maniera componistică a unei şcoli de maximă avangardă corală, aşa cum au venit cei din Suedia.

La noi nici compoziţiile nu sunt aduse în mare număr la acest grad de dificultate şi Sound-ul nici nu si-ar fi putut permite să prezinte astfel de lucrări.

Au fost însă momente de reciprocitate sublimă, pentru că noi, când i-am văzut ce clasă interpretativă au, cu soprane care luau contra-mi-ul, după ce cântau pur şi simplu cinci minute lucrări în care rostogoleau sonorităţi de o dificultate impresionantă, nu am putut să nu-i aplaudăm, să nu ne ridicăm în picioare şi să le exprimăm respectul nostru.

Nu puteam lua trei premii, ar fi fost unic în istoria concursului

Înainte de festivitatea de premiere, mi s-a relatat că Sound a evoluat foarte bine şi la Secţiunea de muzică sacră. De ce nu a luat totuşi nimic aici?

Aici a fost o chestiune tehnică. În urma unei sugestii, am cerut organizatorilor competiţiei să prezentăm patru lucrări „Tatăl nostru”. Noi aveam deja trei lucrări în repertoriu: o muzică ortodoxă, de inspiraţie liturgică, cum este „Tatăl nostru” de Dragoş Alexandrescu; o lucrare care pe noi ne emoţionează foarte mult, „Tatăl nostru” al lui Dan Voiculescu, pe care anul trecut, la Ohrid, am cântat-o în Biserica Sfânta Sofia şi care a produs lacrimi; un „Tatăl nostru” extrem de diafan şi cald al francezului Maurice Duruflé şi am adăugat o lucrare modernă, extrem de actuală, adaptată omului modern, „Pater noster” de Alberto Grau, care se adresează cântăreţilor profesionişti, cu o densitate şi o dificultate aparte.

Dacă-mi permiteţi, repertoriul a fost numit de ghiduşii corului, „Taţii noştri”. Continuaţi, vă rog.
E mai curând o glumă. Ce s-a întâmplat acolo a fost că în versiunea iniţială nu aveam o variantă de „Tatăl nostru” de Dragoş Alexandrescu aşa cum a scris-o el şi cum o cântam noi şi am trimis dintr-o eroare, nu pot să-i spun regretabilă, pentru că a fost conştientă povestea, am trimis deci o variantă în limba latină, sub care am trecut textul românesc. Numai că anumite formule ritmice nu corespundeau cu verbul latin şi în plan muzical trebuiau să mai apară anumite note.

Maestrul Voicu Popescu, dirijorul Corului Sound © Fundaţia Culturală Sound~

Ceea ce a făcut ca lucrarea practic să fie depunctată, prin această inadvertenţă ritmică între ceea ce cânta corul şi ceea ce se vedea în partitură, piesa sunând de fapt la fel. Asta a fost o mică chichiţă pe care juriul normal că a speculat-o, având în vedere că eram o formaţie care ar fi putut să ia trei premii, ceea ce nu s-a întâmplat nici unei alte formaţii.

Adică membrii juriului şi-au spus: „Nu se poate, Sound ia trei premii, aşa ceva nu s-a întâmplat în istoria competiţiei, hai să ne prevalăm de diferenţele din partitură”.
Da, un bun român aşa gândeşte.

Dirijorii şi probele lor de anduranţă

Ce urmează, pentru maestrul Voicu Popescu şi pentru Corul Sound, în continuare?
Dacă ar fi să observăm ce se întâmplă din 1998 încoace… au fost perioade în care Sound şi-a propus să meagă la un concurs şi a luat premii, ori şi-a propus să nu meargă la concurs şi n-a luat premii.

Chiar din 1997, când Corul Sound a avut primul său turneu, unul privat, în Ţinutul Thanet din Comitatul Kent, în Anglia.
E adevărat, acela a fost turneul de probă, la care eu, cu un anume soi de cinism, am supus formaţia, vrând să văd care este anduranţa ei. A fost cel mai greu turneu, din punct de vedere al rezistenţei fizice, din istoria formaţiei, cu trei nopţi în autocar şi o jumătate de zi pe ferry-boat, cu plata tuturor sălilor de concert şi a consumabilelor din turneu.

Maestrul Voicu Popescu, dirijorul Corului Sound © Fundaţia Culturală Sound~

Sound-ul s-a dovedit extrem de rezistent, drept care am luat decizia ca următoarele acţiuni ale noastre să fie mai uşoare. Prima manifestare a fost în anul următor.

Corul a mers la “Choeurs et Maitrises des Cathedrales”, la Noyon, unde a obţinut locul al doilea ex-aequo, la egalitate cu o formaţie de profesionişti, “Schola Cantorum” din Reykjavík, locul întâi nefiind acordat.

Atunci, dl. profesor Higginbottom a spus că, la acel moment, cele două formaţii nu pot fi departajate, pentru că abordează stiluri total diferite: pe de o parte noi, cu inflexiunile bizantine şi cu omogenitatea de partidă, pe care am practicat-o noi la acel moment pentru repertoriul respectiv, pe de altă parte, şcoala din Reykjavik, ţinută cumva la orizontul şcolilor europene de muzică polifonică, având o cu totul altă manieră corală.

A fost o primă confruntare, la care am putut realiza că avem propriile noastre arme şi putem oricând să intrăm în concursurile corale, cu o contribuţie proprie la capitolul manieră de cânt şi sensibilitate interpretativă.

Dacă nu mă înşel, după festivitatea de premiere, în Crama Regală de sub Catedrala din Noyon, cele două coruri s-au întrunit prieteneşte şi au demonstrat, la un pahar de vin, că au un repertoriu coral comun de negro-spirituals şi folk-songs.
Aceste concursuri au în final momente de detensionare, când toată lumea e prietenă cu toată lumea, pentru că, până la urmă, beneficiarul suprem este muzica.

Concursurile nu înseamnă bătălii sângeroase, în care oamenii se urăsc, se duşmănesc, cum am auzit că-n frumoasa noastră ţară au fost puşi elevi să-i huiduie pe alţii, pentru că veneau din altă parte. Acestea fac parte dintr-un arsenal de mijloace primitive.

Sesiune de înregistrări de colinde

Ce urmează acum pentru dumneavoastră, ca om de cultură, ca dirijor şi pentru Corul Sound?
O bună parte din agenda mea personală se suprapune cu a Corului Sound. Ne pregătim pentru o lungă vară fierbinte, în care ne vom răcori cu sonorităţile colindelor şi cântecelor de Crăciun.

Maestrul Voicu Popescu, dirijorul Corului Sound © Fundaţia Culturală Sound~

Ne-am propus să înregistrăm câte ceva din ceea ce am agonisit în timp. Pentru a scoate câteva înregistrări, care să ne fie reprezentative, atat pentru repertoriul nostru românesc, dar şi pentru calităţile noastre interpretative.

Încercăm să ne punem în valoare anumite lucrari, ca să le putem transmite mai departe şi înregistrate, inclusiv prin reţelele de socializare, YouTube şi altele. Am văzut că o simplă înregistrare din concert a colindului “Shchedryk”, din Ucraina, ne-a atras un val de simpatie, maniera noastră de interpretare fiind extrem de agreată de ascultători, tineri din foarte multe ţări.

Am zis: de ce să nu recurgem la nişte înregistrări de calitate, care să fie fixate pe un suport şi astfel mai uşor de transmis?

Dacă nu mă-nşel, mai urmează două acţiuni până la sfârşitul anului cu Sound.
Da, acţiuni internaţionale, că altele vor fi mai multe. Două turnee deja programate, unul în noiembrie, la Basel, în Elveţia, celălalt la sfârşitul lui decembrie – începutul lui ianuarie, când vom fi prezenţi în Sicilia, la prietenii noştri de acum, “Cantica Nova” din Milazzo.

Ca fost tenor în “Madrigal”, sub mâna maestrului Marin Constantin, aţi devenit ulterior, după o perioada în care v-aţi ocupat de regie de sunet în TVR, dirijor secund al Corului de copii al Radiodifuziunii Romane. Acum, ca dirijor prim, în urma retragerii doamnei Eugenia Văcărescu…
… da, aşa a fost să fie. Eu sunt din anul 2004 singurul dirijor al Corului de copii, din păcate, pentru că această formaţie ar avea nevoie de prezenţa a cel puţin doi oameni calificaţi în această meserie. E o activitate dificilă şi cu foarte multe componente, nu numai de ordin dirijoral.

Corul de copii, cu “Opereta ecologica en quatro actos”, de Alberto Grau, in Festivalul George Enescu

Ce program aveti?
Corul de Copii Radio la fiecare jumătate de stagiune prezintă un proiect important. În această primavară, am avut un proiect numit “For the Beauty of the Earth”, unde am prezentat lucrări dedicate frumuseţii pământului. Am avut o a doua parte de concert cu “Adiemus” de Karl Jenkins, iar in prima parte o lucrare in prima auditie europeana, “Opereta ecologica en quatro actos”, de Alberto Grau.

A fost vorba de un an Alberto Grau pentru mine, pentru că am avut bucuria să-l cunosc în anul 2008, la Copenhaga, unde Corul de Copii a avut o prezenţă de excepţie la Simpozionul Mondial de Muzică Corala.

Aha, de-acolo i se trage Corului Sound cu Alberto Grau, cu “Pater Noster”…
Alberto Grau a venit după concertul Corului de Copii şi a declarat că a meritat să treacă Oceanul fie şi numai ca să asculte concertul nostru. A fost un compliment primit cu bucurie extremă, pentru că ştiam din alte interpretări valenţele extraordinare ale creaţiei acestui compozitor.

Şi pentru bucureşteni… merită să treacă fie şi Bulevardul Ştirbei ca să asculte…
Da, ar merita să treacă mult mai multe. Noi am prezentat această lucrare, care a avut un succes deosebit, drept care – o spun acum, fără ca vestea să fie prea cunoscută – această lucrare va fi prezentată şi în Festivalul Enescu, în Secţiunea “World Music”, desfăşurată la Sala Radio, în data de 16 septembrie.

Atunci va fi reluată şi îmbogăţită cu câteva elemente, tot din creaţia lui Alberto Grau, deci va fi un moment latino prezentat de Corul de copii Radio, cu elemente de mişcare, percuţie corporală, percuţie şi inflexiuni latino-americane. În octombrie, Corul de copii va fi invitat special la un concurs naţional de muzică religioasă, organizat de Patriarhia Română şi va asigura un moment de gală în acest concurs, iar în decembrie vor avea loc două evenimente.

Pe de o parte, finalizarea unui proiect pe care-l construim încă de pe acum cu grupul Phoenix, dedicat ritualurilor pentru copii, fie scrise, fie venite din folclorul ancestral, ce vor fi înmănunchiate într-o viziune la care şi cunoscutul Grigore Leşe va avea o contribuţie însemnată. Nu în ultimul rând, o expediţie muzicală la Zurich şi Lucerna, la care sperăm să participăm cu bucurie la târgurile de iarnă specifice localităţilor elveţiene în perioada Crăciunului.

Prezenţa cu “Madrigal” în Festivalul “George Enescu”, sub semnul întrebării

Veţi mai avea cumva o participare le Festivalul “George Enescu”…
Provocarea nu are efect, întrucât nu pot să dau nişte răspunsuri definitive.

Colaborarea mea cu Corul “Madrigal” pentru Festivalul “Enescu” este o promisiune pe care eu am făcut-o maestrului meu, anul trecut, înainte ca steaua sa să se stingă, pe 1.01.2011, la ora 1 după-amiază – o succesiune de unicaturi pentru cultura românească. Ceea ce am promis maestrului am încercat să duc la bun-sfârşit.

Nu ştiu încă dacă tot ce înseamnă condiţii pentru o astfel de prezenţă au putut să conlucreze, pentru ca manifestarea să se producă in conditii de maximă decenţă profesională. Un astfel de eveniment se pregăteşte cu foarte multe luni înainte.

Între timp, formaţia a suferit nişte transformări, s-au schimbat ordonatorii de credit, s-a trecut dintr-un minister în altul, au fost tulburări de organizare inerente unor astfel de transformări, care nu ştiu dacă vor putea permite şi o prezenţă la nivelul exigenţei pe care “Madrigalul” o cere.

© Fundaţia Culturală Sound~

«Prezenta noastra in festivalul de la Cracovia a adus un element total nou pentru noi, si anume confruntarea cu formatii venite din peisajul scandinav.

E vorba despre formatii cu o cu totul alta scoala si viziune repertoriala, fata de ceea ce noi intalnim in mod obisnuit in Balcani si in Europa Centrala. Este Scoala Nordica, initiata acum multi ani de catre compozitorul Eric Ericson din Suedia.




Dar mai ales este vorba despre o scoala in care compozitia capata fatete total noi, fata de ceea ce noi cunoastem in materie de exploatarea ambitusurilor vocale.

Apar conglomerate sonore foarte complexe, care dau lucrarilor un fason de o extrema modernitate. In contextul acesta, prezenta noastra a fost o pata de culoare, deosebit de legata mai ales de capacitatea de a exprima muzica intr-o maniera mai speciala.

Probabil ca asta a facut si diferenta. Noi mizam intotdeauna pe calitatea sunetului si a expresiei, in vreme ce majoritatea formatiilor prezente aici s-au expus cu repertorii foarte complexe. Sofisticate.

De o modernitate aparte. Zic ca a meritat aceasta confruntare cu o scoala de cant coral foarte diferita de a noastra si faptul ca si in acest context am reusit sa cream putina emotie in jurul prezentei noastre este o noua dovada ca, pana la urma, muzica trebuie sa ramana o lume a sensibilitatii si a unui schimb de energii cu profunda umanitate si sa credem ca tot ce este tehnic si novator, daca nu se filtreaza si printr-un filtru al sensibilitatii, risca sa ramana doar un joc de imagine.»

Corul Sound a castigat inca doua premii, la Krakow Cantans Festival, care ii intregesc palmaresul international: premiul I la sectiunea Folclor si premiul al II-lea la Cor Mixt, la doua dintre cele trei categorii la care a concurat.

OchridChoirFestival
fotoinfo: Voicu Popescu, dirijand Corul Sound in competitie, la Ochrid Choir Festival, in Macedonia, anul trecut

La ora la care scriam aceste randuri, membrii corului se aflau la Gala Laureatilor. Iata mesajul pe care au avut timp sa il transmita pe Facebook:

«WE DID IT! WE DID IT AGAIN!! SOUND CHOIR just WON Second Prize and FIRST PRIZE at International Krakow Choir Festival !!! We are now at Gala. Then, off we get in the bus celebrating and heading home.»

Vezi aici in .pdf prezentarea oficiala Cracovia Cantans

In prima zi a competitiei, Corul Sound a evoluat in concurs la Sectiunea Muzica Sacra, interpretand patru versiuni diferite ale rugaciunii “Tatal nostru”:

1. “Tatal nostru”, de Dragos Alexandrescu
2. “Tatal nostru”, de Dan Voiculescu
3. “Notre Pere”, de Maurice Duruflee
4. “Pater noster”, de Alberto Grau

Vineri, la pranz, Sound s-a aflat in competitie, la Categoria Coruri Mixte, interpretand:

1. “Pripeala”, de Filotei Monahul
2. “Suita corala din tara Oasului“, de Dariu Pop
3. “Benedic, anima mea, Domino“, de Dominique Gesseney-Rappo
4. “Whitness“, spiritual, arr. Jack HALLORAN

CracoviaCantans

La aceasta categorie, Corul Sound a concurat alaturi de alte opt formatii corale: trei din Norvegia, doua din Polonia, una din Finlanda, una din Cehia si una din Suedia.

Tot vineri, insa dupa-amiaza, unicii reprezentanti ai Romaniei la aceasta competitie corala au concurat la Sectiunea Folclor, Gospel si Spiritual, interpretand:

1. “La casa di peste drum”,  de Tudor Jarda
2. “Suita corala din tara Oasului“, de Dariu Pop
3. “Nunta”, de Constantin Arvinte
4. “Chindia”, de Alexandru Pascanu

Pentru castigarea premiului I, Corul Sound a primit statuia “Golden Polyhymnia” (zeita cantului coral) si un premiu de 500 de euro.

Corul Sound a luat fiinta in anul 1994, ca formatie corala mixta a Casei de Cultura a Studentilor din Bucuresti, avand in componenta sa studenti si absolventi ai diverselor facultati bucurestene.

Repertoriul este ales pentru a atrage un public cat mai larg si se structureaza pe lucrari din patrimoniul romanesc si international. Sound-ul a adunat in palmaresul sau 14 deplasari in strainatate, insemnand participari la festivaluri, concursuri si turnee artistice sau umanitare.

Concursurile internationale i-au adus trei medalii de aur, doua de argint, premii intai si premii ale publicului sau premiul pentru cel mai bun dirijor.

In anul 2009, formatia a cantat la slujbele de la Catedrala Sf. Petru si Pantheon, cu prilejul unui turneu la Roma-Vatican si Venetia.

In anul 2010, Corul Sound a primit Marele Trofeu la Ohrid Choir Festival 2010 si premiul pentru cea mai buna interpretare a unei piese macedonene, in cadrul aceluiasi concurs.