“Razboiul Israelului contra conducatorilor islamisti ai Gazei a intrat in cea de a 11-a zi, dupa ce trupele Statului Evreu au ocupat cladirile inalte din trei cartiere estice din Gaza City, expulzand rezidentii si impuscand militantii pe strazi, in efortul furios al acestora de a conserva capacitatile de lupta Hamas”, informeaza Reuters, intr-o depesa.

Este cazul sa fac o mentiune: in cazuri extreme, asa cum a fost si cel al agresiunii ruse in Georgia, am preluat poze si informatii, precizand sursa si folosind aceste informatii pe post de counterpoint-uri pentru comentarii personale. Am procedat astfel exclusiv cu pozele si stirile de presa disponibile “la liber”, iar in rest am evitat sa folosesc sursele jurnalistice platite. Ca fost jurnalist BBC, am un respect deosebit pentru munca extrem de periculoasa a colegilor mei din zonele de conflict, cum este acum cazul lui Mohammed Salem din Gaza, iar scopul meu este informarea corecta.

Dupa ce am lansat acest carlig jurnalistic, trebuie sa explic cum vad eu lucrurile. In momentul in care lupta se desfasoara in guerilla urbana, nu mai conteaza nimic, absolut nimic. Nici unul dintre membrii trupelor de comando israeliene din Gaza City nu poate sa stea la taifas cu fiecare palestinian, cand ii apare in cale.

Nu te supara, buna, ce mai faci? Esti terorist? A, nu, bine, atunci nu te impusc. Ai iesit sa-ti cumperi un kilogram de castraveti? Nici o problema! Vrei o tigara? Cu filtru sau fara? Bancul mi-l spui mai tarziu, ca acum sunt la lucru.

In asemenea situatii, se trage fara somatie. Mai ales ca, asa cum am aratat, Hamas, ca si Hezbollah, au recrutat femei si copii teroristi, care stiu sa manuiasca un Kalashnikov si de multe ori sunt chiar ei bombe vii. Cum bine spunea Bogdan Chirieac aseara, pe Realitatea TV, un palestinian care iese in strada cu mainile sus este impuscat, iar unul care sta ascuns in subsolul casei, cu mitraliera la piept, mai are o sansa de a supravietui.

Ceea ce se intampla acum pe strazile din Gaza City este un carnagiu. Dumnezeu, ori Allah sa le crute vietile nevinovatilor, romani de-ai nostri, palestinieni sau de orice neam vor fi fiind ei. Vinovatii? Extremistii fanatici, existenti si de o parte, si de cealalta, care au facut asa ca s-a ajuns in aceasta situatie tragica.

Sunt peste 400 de tinte militare Hamas vizate de armata Statului Evreu in Fasie. Probabil ca de mult timp Mossadul a alcatuit liste nominale cu militantii Hamas din Gasia Gaza, iar acestia acum sunt vanati.

O vanatoare feroce si justificata. Acesti oameni sunt teroristi. Dar o vanatoare care da chix-uri, pentru ca loviturile Israelului, cu pretentii chirurgicale, dau gres, asa cum este normal. Cel putin cinci copii palestinieni au fost ucisi pana acum.

Cuvantul terorist s-a banalizat insa, asa ca vom explica exact care este sensul sau. Retelele teroriste Hamas, ca si cele Hezbollah din Liban, au fost constituite de zeci de ani cu ajutorul regimului ayatolahilor de la Teheran. Initial, Hamas s-a format si a actionat din sudul Libanului, cu stipendii puternice iraniene.

In timp insa, pe masura ce Hezbollahul devenea tot mai puternic si Autoritatea Palestiniana se fixa, ca establishment, in Fasia Gaza, militantii Hamas s-au mutat in sud-vestul Israelului. Si Hamas, si Hezbollah, asa cum arata Hala Jaber, au folosit predilect, ca metoda terorista, bombele umane.

Tanarul cu aparente normale, spalat, tuns, frizat, la volanul unui Mercedes alb, intrand in forta cu masina intr-un convoi militar israelian si detonandu-se pe sine, intru gloria lui Allah, a devenit un loc comun, tipic acestui gen de actiune de guerilla terorista. Efectul psihologic este extraordinar.

Evreii traiesc sub teroare, in timp ce adeptii fanatizati musulmani, educati ca idealul lor in viata este ca intr-o buna zi sa se duca si sa moara pentru gloria lui Allah, detonandu-se intr-un grup de autovehicule militare ale agresorilor evrei, se duc la moarte, pentru a deveni martiri ai poporului lor.

Ca sa intelegem ce se intampla in capul acestor oameni trebuie sa incercam, atat cat suntem capabili, sa-i intelegem. Ei sunt educati si cresc asteptand ziua in care vor muri, intr-un martiriu contra ocupantului evreu. Si in inca un martiriu, si inca unul, mereu.

Daca politicienii de la Ierusalim isi imagineaza ca vor reusi sa ii extermine, unul cate unul, pe militantii Hamas, in cateva zile, prin aceasta actiune concertata de comando, se inseala amarnic. Inseamna ca nu au inteles nimic din nici una dintre lectiile istoriei.

Nici macar ale propriei lor istorii tragice. Noaptea de Cristal, ori Noaptea sticlei sparte (în germană Kristallnacht, Reichskristallnacht, Reichspogromnacht sau Novemberpogromnacht) desemnează pogromul contra evreilor din Germania nazistă, inclusiv Austria (care la acea dată era înglobată în Reich) de la 9–13 noiembrie 1938.

Dupa acest eveniment, a urmat o perioada crunta pentru evreii din Germania, Austria si din aproape intreg teritoriul ocupat de Germania nazista. Hitler a incercat efectiv sa stearga de pe fata pamantului orice reprezentat al acestei confesiuni.

A reusit numai sa creeze unul dintre marile scandaluri ale istoriei si, corespunzator, sa scandalizeze mapamondul. Tzahalul lui Ehud Barak, pe care il stiam un tip echilibrat si extrem de destept, nu a asimilat aceasta lectie amara a istoriei.

Daniel Barenboim, the world renowned Israeli pianist and conductor, has taken Palestinian citizenship and said he believed his rare new status could serve a model for peace between the two peoples.

“It is a great honor to be offered a passport,” he said late on Saturday after a Beethoven piano recital in Ramallah, the West Bank city where he has been active for some years in promoting contact between young Arab and Israeli musicians.

“I have also accepted it because I believe that the destinies of … the Israeli people and the Palestinian people are inextricably linked,” Barenboim said. “We are blessed – or cursed – to live with each other. And I prefer the first.”

“The fact that an Israeli citizen can be awarded a Palestinian passport, can be a sign that it is actually possible,” he continued.

Pentru a se putea casatori cu Daniel, Jaquelline s-a convertit la iudaism. Nunta celor s-a oficiat la Ierusalim in luna iunie a anului 1967, in timpul apogeului conflictului din Orientul Mijlociu.

Chiar in zilele premergatoare casatoriei, cei doi si-au riscat vietile, cantand in concerte pentru soldatii israelieni, in linia intai a frontului, „cu tunurile tancurilor bubuind imprejur”, asa cum avea sa rememoreze Jaquelline du Pre mai tarziu.

Atitudinea lui Barenboim cu privire la conflictul israeliano-palestinian a fost neasteptata. Iata cum citeaza titularul blogului Vioara din presa:

„Pentru multi, israelianul Daniel Barenboim este, fara doar si poate, un dirijor genial si cel mai important pianist al prezentului, dar Ierusalimul oficial nu-l agreeaza. Antipatia este reciproca.

Notoriul muzician evreu al contemporaneitatii nu e acasa in Israel, nu dirijeaza Filarmonica Israeliana, ci cele mai importante filarmonici din lume, iar in tara sa genialul pianist nu concerteaza la Ierusalim, ci la… Ramallah. Face acest lucru ostentativ, ca sa-i irite si mai tare pe evrei. Conflictul lui Daniel Barenboim cu Israelul dureaza oficial de cateva decenii.

Barenboim si-a exprimat adesea protestul ocuparii de catre armata israeliana a teritoriilor palestiniene si fata de politica antipalestiniana represiva. De curand, a concertat din nou la Ramallah, unde, dupa spectacol, a declarat:

“Nici un popor nu are dreptul sa cucereasca alte popoare. Palestinienii au dreptul la propriul lor stat independent. Acesta este mesajul prezentei mele la Ramallah”

[...]Atacurile lui Barenboim impotriva Tzahalului si a politicii isrealiene s-au inmultit in ultima vreme. Cu prilejul primirii Premiului Wolf (cel mai important premiu israelian pentru arta), Barenboim a spus, chiar in incinta Knessetului (Parlamentul israelian):

“Putem face abstractie de prapastia care s-a creat intre ceea ce a promis Declaratia de Independenta a statului Israel si ocupatia asupra unui popor strain? E oare cu putinta ca poporul evreu, a carui istorie e plina de suferinte si persecutii, sa traiasca indiferent la suferinta ce-o provoaca altui popor?”.

El a fost imediat denuntat ca provocator, dar artistul a replicat: “Sunt mandru sa fiu un asemenea provocator”. Toata aceasta atitudine s-a materializat foarte plastic in anul 1999, cand, impotriva oricarei sanse de reusita, formeaza o orchestra dintr-un numar egal de tineri muzicieni arabi si israelieni.

West-Eastern Divan Orchestra (prescurtat WED) este copilul spiritual al lui Daniel Barenboim si al prietenului sau palestinian, Edward Said. Ideea acestei orchestre este menita sa demonstreze ca prin muzica este posibil ca oamenii aflati in tabere opuse sa coexiste in pace.

La ora 9:40 EST, tot Reuters anunta ca loviturile aeriene israeliene l-au ucis pe unul dintre liderii politici Hamas.

Nizar Rayyan, un lider religios recunoscut ca unul dintre adeptii liniei dure antiisraeliene din Hamas, chemase la reinceperea atacurilor sinucigase cu oameni-bomba in interiorul granitelor statului evreu.

Oficialii medicali palestinieni au confirmat moartea sa si a altor noua persoane, inclusiv membri ai familiei sale. Toti au fost bombardati in tabara de refugiati Jabalya. In backgroundul acestor evenimente se afla doua tragedii: cea a unui popor arab stravechi, palestinienii, precum si cea a evreilor.

Palestinienii si evreii din Iudeea si-au disputat timp de milenii un teritoriu aparent insignifiant, cel putin ca dimensiuni, cam cat Oltenia noastra. Unii, palestinienii, spun ca ei au fost primii, iar realitatea istorica pare sa le dea dreptate.

Ceilalti, evreii, spun ca s-au asezat la est de Iordan, in campia acestui rau, la nord pana in Muntii Golan si la sud pana in peninsula Sinai, pentru ca acolo i-a trimis Yahve – El Shaddai, care i-ar fi spus lui Moise ca acolo este Pamantul Fagaduintei, ce le este lor sortit.

In total, in antichitate, regatele independente ale evreilor au durat o perioada relativ scurta de timp.

Ambele au fost regate cosmopolite, fara religie de stat, in care toate confesiunile aveau drepturi egale, iar aceasta a fost si slabiciunea, si puterea acestor state antice.

In majoritatea timpului, pana la infiintarea, dupa al doilea razboi mondial din secolul XX, a statului evreu modern, iudeii s-au aflat sub ocupatie.

Acum, nu putem sa negam dreptul evreilor din Iudeea de a avea propriul lor stat, asa cum nu putem sa facem acest lucru nici in privinta dreptului palestinienilor de a avea propriul stat.

Chestiunea este ca istoria nu mai poate fi data inapoi, pana la triburile pre-arabe din care se pare ca se trag unii, si ceilalti.

Singura solutie este una de mijloc, pasnica. Efectul precedentelor mari bombardamente a fost ascensiunea Hamas la putere in Fasia Gaza. Cu cat Israelul ataca mai violent obiectivele militare si civile din Gaza, opinia publica palestiniana se radicalizeaza si extremistii devin mai puternici.

Uciderea lui Nizar Rayyan si a membrilor familiei sale nu a rezolvat problema. In locul lui acum au venit zece ca el, este un lucru stiut de cand lumea, iar atacurile cu masini-bomba, conduse de palestinieni sinucigasi, membri Hamas, gata sa moara pentru poporul lor urgisit, vor reincepe in Israel.

Ceea ce a facut cabinetul de la Ierusalim a complicat lucrurile, nu le-a simplificat. Da, in spatele Hamas este Iranul, asa cum stau lucrurile si cu extremistii din militia siita din Liban, dar problemele acestea nu se rezolva astfel, ci cu nesfarsite runde de negocieri, pacificarea treptata a zonelor de conflict si marginalizarea liderilor politici extremisti.

Din pacate, rabinii fanatici cu chepa si mitraliera din Israel nu inteleg aceste lucruri, iar primii care sufera sunt cetatenii de rand din aceste doua vechi neamuri.