În urmă cu câteva ore, la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a susţinut o conferinţă de presă interesantă, în contextul noii sale politici de deschidere la presă, după manifestaţiile de protest ale USL din ultimele două săptămâni.

wallacegsmith

Era acum o oportunitate ca jurnaliştii să prevadă această deschidere şi să pună întrebări dificile, care solicitau inteligenţa şi diplomaţia şeful statului român.

Jurnaliştii puteau astfel să-şi demonstreze măiestria în a ridica probleme de bun simţ, importante, astfel încât să primească răspunsuri complexe în chestiuni care ne privesc direct.

Nu a fost cazul, cu o singură excepţie – întrebarea referitoare la situaţia Cehiei. Îmi voi permite să formulez cinci astfel de întrebări, legate direct de ceea ce am scris aici despre Mecanismul European de Stabilitate (ESM).

1. Există un cod actual de citire a deciziei de constituire a ESM, astfel: “E bine că UE ne impune o disciplină fiscală strictă, pentru că noi suntem incapabili ca, în mod autocefal, să ne-o impunem singuri”.

ÎNTREBARE Există posibilitatea ca această disciplină fiscală să aibă şi un revers negativ al medaliei, care să reprezinte impunerea pe linie fiscală a unei dictaturi pan-europene?

2. ÎNTREBARE Pe ce bază ştiinţifică a fost calculată cifra estimativă de 500, ori 700 de miliarde de euro sau chiar de 1.000 de miliarde de euro (cum a cerut premierul italian Mario Monti), pe care ar urma să-i gestioneze ESM?

3. Membrii ESM s-ar angaja prin acest act “irevocabil şi necondiţionat să plătească la cerere orice capital sunt chemaţi să plătească în şapte zile de la formularea unei astfel de cereri”.

ÎNTREBARE Ce înseamnă “irevocabil” şi “necondiţionat”? Dacă avem un parlament naţional ce nu vrea să transfere banii la Bruxelles cum procedăm? Trebuie să plătim oricum? Care e baza legală?

4. Conform proiectului de act legislativ pentru ESM, “ESM, proprietăţile sale, fondurile şi activele sale vor avea imunitate în faţa oricărei forme de proces judiciar”.

ÎNTREBARE ESM poate să facă exact ce vrea, inclusiv să ne dea în judecată dacă nu plătim banii la timp, în schimb noi nu putem să dăm în judecată ESM?

5. Art. 30, al. 1 din actul legislativ aflat în proiect: “Guvernatorii, directorii, directorul de operaţiuni şi membrii stafului vor fi imuni la orice proces legal, cu respectarea actelor produse de aceştia şi vor avea acte şi documente oficiale inviolabile.”

ÎNTREBARE Deci toată lumea care este implicată în sfera decizională a acestui ESM este dincolo de orice putinţă de a fi prinsă cumva într-un cadru legal şi nu răspunde în faţa nimănui? Inviolabilitatea actelor şi documentelor lor înseamnă că sunt intangibili? Că nu vom avea dreptul nici măcar să vedem ce este scris în documente?

Setul de întrebări poate fi mai scurt sau mai lung. Jurnalistul poate fi lăsat sau nu să pună astfel de întrebări conflictuale, ce ridică probleme. Evident, el trebuie să aibă anterior acordul şefilor din redacţie.

Efecte perverse

Problema este că, dacă X jurnalist se trezea să pună o singură întrebare de acest tip la conferinţa de presă de la Bruxelles a preşedintelui, se produceau următoarele efecte pervese:

a. Băsescu a uitat demult cum e să răspundă cu adevărat la o întrebare adevărată într-o conferinţă de presă şi ar fi luat-o ca pe un act de agresiune. Cititorul este rugat să observe că aceste întrebări vin de la un jurnalist considerat din elicopter ca fiind un “pup-in-băsist”.

b. Colegii jurnalişti s-ar fi uitat strâmb la confratele lor cu sânge în instalaţie şi şi-ar fi spus: “Bine că eşti tu deştept!”.

c. Revenit în ţară, chiar şi dacă ar fi avut acceptul redacţiei să pună exact aceste întrebări, jurnalistul va fi fost în situaţia să primească observaţii critice de la editorii săi. Măsurile punitive vor fi putut să ajungă până la ridicarea acreditării pe Cotroceni pentru convingeri eurosceptice şi antiunioniste.

Blog Adrian Năstase
(postare din 4 noiembrie 2007) “Săptămâna trecută, un porumbel alb a fost atacat de un uliu rău şi a căzut în curtea parlamentului cu o aripă (neideologică) jumulită. L-am adus în birou la noi (fără să-l trecem prin filtrul SPP) şi ne ocupăm de el cu rândul. Sperăm să se facă bine până la europarlamentare ca să sărbătorim împreună victoria în alegeri”

Este schizofrenică ideea emisă de Realitatea TV, Antena 3 şi RTV, că “da, noi ştim că pe vremea lui Năstase s-au făcut tot felul de nenorociri, dar să-l condamni pe Năstase pentru un mizilic e o dovadă că este vorba despre un dosar politic”.

Cum adică? Adică este un pretext? Adică pe Năstase nu-l condamni decât pentru genocid, subminarea economiei naţionale şi trădare de ţară, dacă a luat şpagă sau a făcut o mică deturnare şpăgară de fonduri pentru campania lui electorală nu se pune, că el e Năstase şi e sub demnitatea sa? Asta e o gândire schizoidă!

Pe când eram acreditat, în timpul Sultanatului Adrian Năstase, pe Guvern, zvonul insistent care circula era că de şpăgile mai mari de X dolari se ocupă Adrian Năstase, iar de cele mai mici de X dolari Dana Năstase.

Era un simplu zvon, care ar putea să fie o nedreptate faţă de marele om politic, jurist de talie internaţională, intelectual rasat Adrian Năstase, care şi-a umplut casa din spatele Guvernului, de pe str. Muzeul Zambaccian – ce ironie!, cu pastişe după mari lucrări de artă plastică, ca orice iubitor de pictoasă şi scluptură.

Acest zvon asupra şpăgilor, după plecarea lui Năstase şi a PSD de la putere, s-a confirmat cel puţin parţial. Dosarele existente sunt o posibilă confirmare, cel puţin până la o sentinţă definitivă. Să vedem ce părere are şi corupta ICCJ despre asta, la recursul pe care îl va înainta Adrian Năstase. A cărui carieră politică oricum este pe chituci.

Astfel înţelegem mai bine, trecând în revistă dosarele pe rol ale diverşilor politicieni USL, care este adevăratul motor ce îi împinge pe aceştia să ceară ad absurdum, fie că e cazul, fie că nu este cazul, demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.

Din punctul de vedere al sistemului ticăloşit, este cel mai uşor, rudimentar, stupid şi stângaci lucru cu putinţă să ceri “demisia sistemului ticăloşit Traian Băsescu”, fără să realizezi măcar că procedezi ca la clasa I, când colegul de şcoală generală îţi atrăgea atenţia că ar cam trebui să foloseşti batista, iar tu strigai revoltat: “Ba tu ai muci!”.

EvZ

În urma lecturii de acum două nopţi, citind wesbite-ul lui Cătălin Tolontan, fostul meu confrate jurnalist, am acum de scris o postare cu conţinut propriu.

În urmă cu 11 ani, pe când eram la BBC World Service, am făcut un subiect de presă despre fotbalul românesc cred, pentru care am luat și punctul de vedere al acestui jurnalist. Aveam motive atunci să-l respect pe Tolo: era un respectabil manager de presă, jurnalist de valoare, ce lucra în presa sportivă.

Era în subordinea lui Ovidiu Ioaniţoaia, la ProSport, alături de Grigore Cartianu sau Horia Ivanovici şi mulţi alţii. Am intrat în redacţie şi m-am salutat cu toţi. Cu unii fusesem coleg la EvZ, cu alţii mă cunoşteam din piaţă.

Dar timpul trece şi oamenii se schimbă. Noi tentaţii şi oferte au venit peste aceşti excelenţi profesionişti. Cătălin Tolontan ţinuse, cum-necum, steagul sus, cu toate că se afla pe puntea Distrugătorului Intact. Distrugătorului de creiere de români şi deopotrivă distrugătorului de jurnalişti.

Iniţial, această postare a lui Tolontan, de pe 26 ianuarie 2012, care m-a făcut acum să reacţionez, avea titlul:

Discursul pe care îl va rosti Traian Băsescu

Tolo acredita ideea că a pus mâna pe discursul pe care îl va rosti Băsescu. Din sursele sale de la Cotroceni. După discursul de aseară al lui Traian Băsescu, Cătălin Tolontan a schimbat titlul postării:

UPDATE: Discursul pe care nu l-a rostit Traian Băsescu

Acum, sugestia dată de Tolo este alta, bicefală, ambiguă:

1.  Defapt, Băsescu asta voia să spună, apoi s-a răzgândit şi şi-a schimbat discursul. Aici speculaţiile pot continua. Că a făcut din ambiţie, pentru că a văzut că l-a dat în fapt Tolo şi a stat ca sclavul să-şi rescrie discursul, ori că şeful statului român s-a schimbat după cum îl bate vântul, odată cu politica statului român, ceea ce ar fi foarte grav.

2. Defapt, Băsescu a spus prostii, dragi români, voi ar fi trebuit să auziţi asta dacă aţi fi avut un preşedinte responsabil.

Ce ar fi trebuit să audă românii, după cum fabula Tolo acum aproape două zile? Pe scurt, un intro demagogic cu demografia, urmat de punerea a multă cenuşă în cap, apoi chemarea la formarea unui guvern de uniune naţională, cu tehnocraţi şi în continuare la fel de multă demagogie.

Bla. Blabla. Blablabla. Dacă Băsescu ţinea acest discurs, îmi puneam problema că într-adevăr cineva poate, are motive şi chiar face presiuni eficace asupra preşedintelui. Apoi mi-am pus problema dacă nu cumva nu mai înţeleg eu bine politica, adică ori că nu mai ajung cu capul la cer, ori că nu mai ating destul de temeinic pământul cu picioarele.

Nu există, în mod evident, nici o legătură între discursul susţinut de Băsescu, “intervenţia sa cu românii”, şi fabulaţia postată de Tolo. Deciziile politice luate de Băsescu, să fim serioşi, nu s-au schimbat radical acum două nopţi, pentru că şeful statului ar fi intrat pe blogul lui Tolontan şi ar fi decis să o facă, pentru ca lucrurile să nu stea aşa cum prevesteşte Cătălin.

Nu mi-a trecut nici un moment prin cap să preiau acest aşa-zis discurs al lui Traian Băsescu, care s-a dovedit a avea un dublu sau triplu rol de intoxicare a opiniei publice. Iar fostul jurnalist Cătălin Tolontan un intoxicator care şi-a uitat meseria şi a abdicat de la principiile presei, încălcând Codul Deontologic al meseriei sale:

“Ziaristul poate da publicitatii numai informatiile de a caror veridicitate este sigur, dupa ce in prealabil le-a verificat, de regula, din cel putin 2 surse credibile.” (Art. 2)

“Ziaristul are de asemenea dreptul de a refuza orice text de prezentare falsa a datelor si faptelor.” (Art. 7)

Precedenta dată când am fost pe punctul de a scrie același lucru a fost când Tolo afirma pe proprie răspundere că afacerea meciului de box al lui Bute la Bucureşti a fost una strict politică, în care Elena Udrea a dat banii pe un proiect neeligibil, ca să-i arunce în conturile lui Rudel Obreja.

Evident că filiaţiile politice erau flagrante, dar nu aveam eu de unde să ştiu ce probe are Tolo. Mai ales că, din cazurile de fonduri europene sifonate de ai noştri politicieni la anchetarea cărora a contribuit Tolontan de-a lungul vremii, avem cel puţin o situaţie în care există o anchetă DNA în curs, soldată cu trimitere în judecată. În acest dosar, audierile de la ICCJ încep pe 1 februarie: Monica Iacob-Ridzi.

Acum, Tolo însă a dat-o flagrant. A intoxicat opinia publică. Aşa-zisul discurs “pe care-l va susţine / pe care ar fi trebuit să-l susţină” Băsescu deja a fost preluat în draci, discutat, iar efectul toxic al dezinformării deja lucrează.

Iar Cătălin Tolontan nu mai este confratele nostru, al jurnaliştilor. Este politician infiltrat în presă.

Astăzi vreau să mă adresez exclusiv românilor din ţară şi românilor de pretutindeni. Astăzi mă adresez românilor, pentru că manifestatiile din ultima vreme, scandarile din strada din ultimele zile, mesajele de pe mijloacele electronice – Internet, Facebook – mi-au creat impresia ca pentru o parte din români s-a creat o ruptura între Presedinte si parte din natiune.

Machiavelli

S-a creat impresia falsa ca Presedintele nu-i mai reprezinta pe români si societatea în relatia cu institutiile statului. Eu stiu ca pentru români obligatia Presedintelui de a-i reprezenta continuu este unul din imperativele majore, fiind vorba de un Presedinte ales prin vot direct.

As vrea ca românii sa înteleaga ca îmi este extrem de clara situatia în care se afla. Stiu ca masurile precum cresterea TVA-ului, reducerea salariilor în sectorul bugetar, restructurarea sectorului bugetar, introducerea contributiei pentru sanatate la pensiile pâna la 750 de lei i-au facut sa iasa în strada, ca urmare a traiului greu.

Stiu în acelasi timp ca aceeasi abordare o au si milioane de români care nu au iesit în strada. Si ei s-au simtit solidari cu cei care prin scandarile lor, prin pancartele lor din pietele oraselor din tara dadeau semnale legate de saracie, de aroganta a politicienilor sau legate de coruptie. Este clar pentru mine ca prima mea obligatie este aceea de a restabili legatura de încredere între mine si acea parte a populatiei care si-a pierdut încrederea în Presedinte.

În momentul de fata ne aflam într-o situatie de criza. Evolutiile interne din ultimii doi ani au suprapus peste criza si masuri extrem de puternice de modernizare a statului. Practic, în acelasi timp, coalitia aflata la putere, sustinuta de mine, a realizat doua lucruri extrem de dificile: pe de o parte, lupta cu criza pe care cel mai greu a resimtit-o populatia, iar pe de alta parte, procesele extrem de dificile de modernizare a tarii.

Si as aminti: legi extrem de controversate sau nu foarte bine primite de cei carora li se adresau, Codul Penal, Codul comercial, codul de procedura penala, codul de procedura comerciala. Au fost legi destinate sa reformeze justitia, restructurarea aparatului bugetar, o diminuare cu peste 200.000 a numarului bugetarilor, un alt proces de reforma care a afectat profund populatia, legea raspunderii magistratilor, de asemenea, o lege dificila si îndelung dezbatuta, legea micii reforme, un alt obiectiv care a împins la dezbatere si uneori insatisfactie.

Codul Muncii, care a avut ca principala masura flexibilizarea fortei de munca a fost, de asemenea, un moment în care societatea întreaga a fost afectata, în primul rând din îngrijorarea ca ar putea fi mai rau. As aminti Legea educatiei, o lege care a împins catre reformarea unui sistem extrem de mare si care nu a fost profund reformat niciodata de la revolutie încoace. Nu în ultimul rând, Legea asistentei sociale, o lege, de asemenea, extrem de discutata si care a afectat un numar considerabil de oameni, care de multe ori traiau nejustificat din ajutoare sociale.

Sunt doar câteva exemple care arata ca procesele de modernizare a statului, simultan desfasurate cu procesele prin care am încercat restabilirea echilibrelor macroeconomice, au dus la o situatie de nemultumire într-o larga parte a societatii românesti. Aici, cu certitudine, responsabilitatea mea este majora, pentru ca – si aici va rog sa luati toate discursurile mele publice din campania din 2009 – deci responsabilitatea mea este majora, pentru ca modernizarea statului a fost unul din obiectivele asupra carora m-am angajat înainte de a deveni pentru a doua oara Presedinte al României.

Nu ascund ca adesea a trebuit sa am iesiri publice, pentru a stimula îndeplinirea acestor obiective. Toate au creat, pe buna dreptate, un sentiment de nesiguranta în societate, chiar daca eu am câstigat alegerile, având ca principala axa discursul legat de reforma statului. As spune însa ca suntem acolo unde trebuie pentru ca, în primul rând, datorita eforturilor populatiei, România a iesit din recesiune. Sper ca la mijlocul lunii februarie cifrele de la Statistica sa confirme ca am înregistrat o crestere economica în jurul a 2,5% din Produsul Intern Brut, ceea ce va fi una din cele mai mari cresteri economice din Uniunea Europeana.

Marea problema a populatiei este ce se întâmpla în continuare, iar eu vreau sa le spun românilor ca stiu ce trebuie facut. Va trebui ca, în continuare, într-un parteneriat cu Guvernul, sa deschidem acest orizont de tara noua pentru români, si cred eu ca printre cele mai importante lucruri sunt revizuirea Constitutiei ca pilon de flexibilizare a statului si ca raspuns la votul românilor de la referendumul din 2009, noiembrie.

Peste 80% dintre români au votat pentru Parlament unicameral si pentru un numar maxim de 300 de parlamentari. Toate partidele fara exceptie se fac ca uita de votul pe care românii l-au dat în noiembrie 2009, însa nu ezita sa spuna ca asculta vocea poporului. Eu nu as crede pe niciunul din ei atât timp cât nu respecta acum un vot dat de români în proportie de peste 80%. Repet: nu vizez niciun partid anume, ci toate partidele; indiferent ce declara, niciunul nu a vrut sa miste lucrurile înainte, desi au primit în timp util proiectul de Constitutie cu rectificarile, cu propunerile de revizuire care sa acopere aceasta obligatie elementara a politicienilor fata de poporul pe care pretind ca îl servesc.

Poporul nu se serveste numai în declaratii la televizor, ci si prin fapte; când servesti poporul, îl servesti prin fapte, iar revizuirea Constitutiei este o proba a responsabilitatii clasei politice românesti. Avem nevoie si de o noua lege electorala, o lege electorala care sa le permita românilor sa-i voteze pe cei mai buni si nu sa aflam ca intra în Parlament oameni de pe locul doi, trei sau cinci de pe listele votate de români. Avem nevoie de un comportament modest si decent al politicienilor.

Eu nu spun ca toti au venit saraci în politica, dar când esti în Parlamentul României, când esti în Guvernul României si în tara se impun masuri de austeritate, parca deranjeaza comportamentul arogant si lipsit de modestie. Va trebui sa continuam lupta împotriva coruptiei si a evaziunii fiscale. Mentionez separat evaziunea fiscala pentru ca este un element extrem de important în realizarea veniturilor bugetului de stat.

Va trebui sa cream locuri de munca valorificând banii europeni prin crearea de întreprinderi mici si mijlocii si – de ce nu? – prin redeschiderea exploatarilor miniere care au devenit rentabile ca urmare a cresterii costului metalelor. Una era acum 15 ani când s-au închis aceste exploatari si cu totul altul este pretul metalelor în momentul de fata pe piata internationala. De aceea trebuie sa avem curaj sa cream locuri de munca în minerit.

“Trebuie să recunosc că, presat de efectele crizei şi reforma statului, am neglijat să comunic şi uneori am comunicat prost.”

As face o mentiune speciala: foarte multi încearca sa stabileasca ce e valoros, ce e important, ce nu e important; vreau sa stiti punctul de vedere al presedintelui României, punct de vedere pe care mi l-am format si în discutiile cu colegii din Consiliul European. Nu exista lucru mai important astazi, când prefiguram o criza pe termen mediu si lung, decât crearea de locuri de munca. Este singura modalitate de a crea conditii de viata rezonabile românilor si de a alimenta bugetul de stat cu veniturile necesare pentru a sustine sanatatea, educatia, armata, ordinea publica s.a.m.d..

Absorbtia fondurilor europene este o alta cheie si prioritate care ar trebui sa fie în atentia oricarui demnitar al statului român. Avem nevoie de accelerarea programului de autostrazi, avem nevoie de dezvoltarea agriculturii, avem nevoie de dezvoltarea turismului, avem nevoie de dezvoltarea unei industrii alimentare care sa valorifice productia agricola în mediul rural. Avem nevoie de oameni politici credibili si acest lucru nu se poate face decât prin transparenta cheltuielilor publice.

Degeaba ministrii vor anunta proiecte pe care le-au facut, daca cetatenii nu vor putea accesa în orice zi site-ul ministerului pentru a vedea aprobarile pentru cheltuirea oricarui leu. Numai asa Guvernul, politicienii de la nivel local, vor putea iesi de sub suspiciunea fraudarii fondurilor publice. Avem nevoie de legea sanatatii. Am înregistrat un esec în prezentarea publica a proiectului la care s-a muncit foarte mult si în credibilitatea acestui proiect. Mi se datoreaza în cea mai mare parte acest esec.

“Preşedinţii nu pot să demisioneze în perioade de criză. Nu iau în considerare asemenea soluţie, decât dacă va fi evident că asta e soluţia.”

Va trebui revenit pe o alta platforma de încredere, pe o alta voce si, mai ales, cu eventualele modificari care trebuie facute proiectului care a fost în tentativa de a intra în dezbatere publica. Avem nevoie de eficientizarea regiilor autonome si avem nevoie de desfiintarea clientelismului politic la nivelul desemnarilor pe functii la conducerea acestor regii.

Nu vreau sa spuneti ca Presedintele si-a prezentat un program de guvernare. Programul de guvernare este mult mai complex si mai în detaliu, dar vreau sa stiti ca acestea vor fi lucrurile pe care eu le voi sustine în continuare, pentru ca ele vor permite si crearea de locuri de munca, vor permite si o redistribuire a resurselor catre zonele sociale în care într-adevar avem nevoie, si nu voi intra în treaba Executivului sa spun care sunt acestea; cu certitudine ei le stiu cel putin la fel de bine ca si mine.

As trage o concluzie pâna la acest punct. Stim unde suntem, stim ce avem de facut, stim care este orizontul pentru ca la terminarea crizei România sa poata valorifica din plin sansa iesirii de criza economica europeana si, îndraznesc sa spun, globala. Vor câstiga batalia cu viitorul natiunile care vor avea state flexibile, administratii debirocratizate si care vor fi pregatite sa absoarba sansa relansarii economice. În momentul de fata nu se mai poate miza pe investitiile straine pentru crearea locurilor de munca, cel putin în Europa investitiile straine au scazut foarte mult.

De aceea, orientarea corecta a resurselor de investitii pe care le are anul acesta bugetul de stat este esentiala pentru mentinerea locurilor de munca si cresterea numarului acestora. De altfel, dincolo de micile programe de sustinere a companiilor, a întreprinderilor mici si mijlocii, esenta mentinerii locurilor de munca în România în 2010, 2011 si 2012 a fost în alocarea mare de bani pentru investitii pentru crearea de locuri de munca.

Înainte de a încheia, as vrea sa va mai spun câteva lucruri care nu tin neaparat nici de unde suntem, nici de ce avem de facut pentru ca românii sa aiba o perspectiva buna. Sunt, daca vreti, câteva constatari. Unele tin de mine, altele tin de realitatile altora. Oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta de dictator, voi continua sa sustin fara rezerve toate institutiile statului care lupta împotriva coruptiei, fie ca vorbim de Politie, fie ca vorbim de Parchet, fie ca vorbim de Justitie, ceea ce nu înseamna neaparat ca voi fi un om care sa nu observe si sa nu se manifeste atunci când va constata sau când va crede ca s-au produs erori.

De asemenea, as vrea sa mai dau o explicatie pentru niste etichetari pe care le-am primit constant în mod nedrept, dincolo de cea de dictator. Un dictator pe care îl înjuri de dimineata pâna seara nu îmi pare a fi chiar un dictator. Doar un mic exemplu. “Basescu face dosare”. Eu îl voi considera om de rea-credinta pe acela care nu va putea sa spuna ce procuror i-a spus treaba asta si despre ce om politic este vorba. Aproape s-a creat o imagine propagata continuu ca DNA-ul este instrumentul Presedintelui. Va asigur ca nu este asa.

Nu exista nici un procuror în România care sa poata spune ca Presedintele i-a cerut sa faca un dosar sau altul împotriva unei persoane sau a alteia. Este sub demnitatea unui Presedinte sa faca asa ceva, iar cei care au aceasta abordare, ca sa se împacheteze mai bine ideea de dictator, nu fac decât sa minta. Eu îi rog sa fie corecti pentru ca totusi, când fac astfel de afirmatii, vorbesc despre Presedintele României. “Basescu conduce PDL”.

Aici nu mai am nici un comentariu decât sa va spun ca, daca l-as fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus. “Basescu conduce Guvernul”. Întrebati UDMR-ul de câte ori au primit instructiuni de la mine, ca nu o poti rezolva numai cu premierul – acolo e o coalitie – iar eu va pot spune ca niciodata. Sigur ca am negociat cu ei: “Hai sa trecem Legea educatiei”, “Hai sa trecem Legea ajutoarelor sociale”, “Hai sa trecem Codurile”, “Hai sa trecem legea ANI”, “Hai sa trecem noua lege a Directiei Nationale Anticoruptie”.

M-am implicat pentru ca tara avea nevoie de aceste legi, iar cei care îmi recomanda sa ma duc pe Muntele Gaina sa contemplez ce se întâmpla si, din când în când, sa mediez se însala. Nu asa se comporta un Presedinte, mai ales când statul, când tara lui, când poporul lui trece prin momente de criza si de transformari fundamentale ale institutiilor statului. As vrea ca nimeni sa nu mizeze pe lasitatea mea în a spune ce este de spus.

Cu certitudine, voi face observatii publice si legate de ce ar trebui sa facem si legate de ce nu se face. Deci nu am nimic de schimbat în comportamentul pe care l-am avut în cele doua mandate de pâna cum, exceptie, cu siguranta, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public, vezi intrarile pe post, în disputa cu Raed Arafat.

As mai face câteva observatii care nu vreau sa fie lectii pentru nimeni, dar le fac, pentru ca trebuie facute. În ultima perioada societatea civila de buna calitate s-a retras în cochilie, este timpul sa revina pentru ca altfel locul ei va fi ocupat de foarte multi neaveniti care se vor revendica a fi reprezentantii societatii civile. Avem o intelectualitate care, probabil, descurajata de criza, descurajata de unele masuri guvernamentale, descurajata de unele pozitii ale mele, s-a retras si nu vrea sa se mai implice în viata sociala si politica.

Este un apel, daca vreti, pe care îl fac, la revenirea societatii civile de buna calitate în prim-planul vietii politice si sociale prin contributiile pe care le poate aduce. Înca o observatie este legata de partidele politice si iarasi este o observatie, nu dau instructiuni nimanui. Este si o mai veche tema a mea, care cred ca a venit momentul sa fie reluata. Foarte multi oameni politici, practic toate partidele politice sustin ca ele pot moderniza România. Vreau sa fac o singura observatie la aceasta asumare a partidelor politice, ma refer la toate: PDL, PSD, PNL si ce o mai fi, inclusiv UDMR, UNPR.

Nu pot fi credibili spunând ca reformeaza România când ele nu s-au putut reforma ele însele. Deci o reformare a partidelor este singurul element care poate credibiliza afirmatiile ca sunt pregatiti sa îsi asume modernizarea României în continuare, pentru ca fara modernizarea României trebuie sa stiti ca se condamna românii. Nimic nu va mai fi ca înainte de criza, la terminarea acestei crize. Institutiile vor trebui sa functioneze altfel, institutiile statelor, vor trebui sa aiba alt tip de relatii cu propriile natiuni, vor trebui sa se implice altfel decât pâna acum în viata de zi cu zi.

Pâna acum, si asta a fost modelul Europei sociale, toti, cu mici exceptii, au crezut ca Europa sociala înseamna sa împrumuti bani si sa maresti veniturile populatiei. Iata ca ce se întâmpla astazi, ce se întâmpla de un an, de doi ani si ce se va întâmpla în anii urmatori, ne arata ca sunt sanse ca natiunile sa o duca bine acolo unde politicienii împrumuta bani pentru dezvoltare si nu pentru consum. Va trebui sa ne asiguram sustinerea propriilor nostri cetateni cu resursele pe care le producem. Ori, asta înseamna sa avem partide responsabile, modernizate, care înteleg ziua de mâine.

Si as încheia cu un apel. Pentru a reusi, poporul si-a facut datoria, a fost supus proceselor de austeritate, care, ce e drept, au fost aplicate si politicienilor, dar la ei s-a simtit mult mai putin decât la omul care avea un salariu de o mie de lei. Deci, as spune, poporul si-a facut datoria cu privire la trecerea prin criza, a fost supus unor masuri de austeritate severe.

Este, de data aceasta, rândul politicienilor sa asigure stabilitatea tarii si continuarea proceselor de reforma. Fara stabilitate va asigur ca nu avem nicio sansa. Cu stabilitate politica, cu întelegere între partide – ce si când si ce date îsi stabilesc ei pentru alegeri este treaba lor – cu certitudine reusim, si ar fi pacat ca politicieni lipsiti de responsabilitate sa dea cu piciorul sacrificiilor pe care de doi ani le fac românii. În ceea ce ma priveste, sunt de meserie comandant de nava si n-am ratat niciodata destinatia. Nu o s-o ratez nici acum cu România.

Va multumesc!

Daca sunt întrebari.

(…) Va pot spune – doar o mentiune sa fac – scurta mea prezentare unde suntem si ce avem de facut, spun înca o data, nu este un program politic, sunt opiniile Presedintelui României despre ce este de facut, si în perioada urmatoare voi avea, voi încerca prin iesiri publice sa le explic. Ele nu trebuie speculate, doar pentru faptul ca au fost enuntate si prezentate foarte eliptic într-o conferinta de presa. Voi încerca sa particip la diverse emisiuni, pentru a explica fiecare lucru pe care ar trebui sa-l facem. Va multumesc!

© courtesy ŞoimPress

© România liberă via Jurnalistul
Acesta este unul dintre primele bannere din Piaţa Universităţii, aparţinând GID

Din acel moment, spaţiul delimitat de Pasajul Universităţii, fosta baricadă din 21 decembrie 1989, de la Batişte, Teatrul Naţional şi Universitate – Arhitectură a devenit o piaţă, o agora publică, în care se manifesta paşnic contra Regimului Iliescu.

Manifestanţii aveau lideri: Marian Munteanu (LSUB), Cornel Feroiu (GID), Aurel Dumitrescu (21 Decembrie), Doru Mărieş (16-21 Decembrie), Dumitru Dincă (AP) sau Octav Rădulescu ori Ticu Dumitrescu (AFDPR).

Manifestaţia-maraton a adoptat Proclamaţia de la Timişoara ca program civic, la care ulterior s-a adăugat un set sintetic de revendicări proprii, legate de momentul politic al ţării.

Manifestanţii stăteau în piaţă zile în şir, astfel încât niciodată nu erau mai puţin de 2.000 de reprezentanţi ai lor în Piaţă. Mitingul de protest începea pe la orele 16 – 17 şi se termina în jurul orei 23. Zilnic. Timp de o lună.

Iată toată poza. Aceştia sunt colegii mei din Grupul Independent pentru Democraţie.

Niciodată nici un adept al lui Iliescu şi al FSN nu a fost înjurat, bruscat, agresat ori bătut în Piaţa Universităţii. Singurul lucru cu care se alegea, atunci când încerca să vorbească manifestanţilor în dodii, erau aplauze şi zâmbete.

Liderii Pieţei, ceilalţi reprezentanţi ai organizatorilor, persoanele publice care au sprijinit Piaţa, muzicienii, artiştii plastici, actorii, scriitorii, filozofii care doreau să se exprime o făceau de la balconul Pieţei, la microfon. Lumea îi asculta, îi aplauda, aproba sau dezabropa cele spuse. Totul civilizat.

De-a lungul acelei luni, în Piaţa Universităţii au fost vizionate filmele Revoluţiei: execuţia lui Ceauşescu, “Mircea, fă-te că lucrezi”, discuţiile dintre conspiratorii fesenei în zilele Revoluţiei etc..

Am văzut încă de atunci cine este acest Ion Iliescu, cine sunt conspiratorii ceilalţi din FSN, am ştiut ce reprezintă ei şi care le este extracţia kremlinistă.

Am ştiut de atunci toţi care este realitatea şi apoi ani în şir am povestit-o altora. Astfel, a aflat toată ţara, ce fusese dezinformată şi intoxicată de clica lui Iliescu.

Aceştia sunt “golanii” din adevărata Piaţă a Universităţii. Cum se observă, feţe de intelectuali. Comparaţi cu feţele celor de acum

Noi, cei de acolo, din Golania, am fost nişte privilegiaţi, pentru că am aflat mult înaintea tuturor românilor adevărul despre Revoluţie şi am ştiut că Iliescu trebuie judecat pentru faptele sale.

Astăzi, folosindu-se de prestigiul imens al acelei manifestaţii-maraton, cei ce aruncau atunci în noi cu roşii şi ouă stricate, ne făceau drogaţi, vânduţi lui Căposu, Câmpeanu şi Raţiu şi scandau oribilul “moarte intelectualilor!” mimează că sunt contributori la o agoră asemănătoare.

Noi atunci trăgeam România înainte, pe drumul spre progres. Ei se opuneau la progres. Aceşti manifestanţi de acum, prin cei care îi manipulează, ţin România în loc şi încearcă să o tragă înapoi, spre timpuri revolute.

MirceaOrdean (vezi toată galeria urmând linkul)

Puterea lor este foarte scăzută. Se folosesc de trei televiziuni, care au misiunea să inducă românilor ce nu ajung în centrul Capitalei că acolo este acelaşi spaţiu liber. Este o caricatură jalnică.

Cred că trebuie să începem prin a nu-i mai spune acestei caricaturi Piaţa Universităţii. Manifestaţia-maraton s-a terminat pe 21 mai 1990 şi, din inerţie, a mai durat, degradându-se, până pe 13 iunie.

Această manifestaţie de acum nu este un miting-maraton. Ea nu are loc într-o piaţă publică, ci pe trotuare. Din când în când, demonstranţii năimiţi de nişte forţe politice ale căror nume nu sunt demne să fie rostite, precum şi aderenţii lor manipulaţi, ocupă strada. Nici atunci nu se formează o adevărată piaţă.

Ar fi indicat să nici nu-i mai spunem astfel, pentru că, numind ce e acum “Piaţa Universităţii”, ne batem joc de memoria civică a acestui popor. Ar fi cazul să vorbim despre “manifestanţii de la Universitate”.

Preşedintele Traian Băsescu

Adevarul

Dacă astăzi preşedintele a folosit floreta polemică în relaţia cu Opoziţia, mâine este de aşteptat, dacă Băsescu va păstra acest stroc ridicat sau chiar îl va mai ridica, să vină miercuri cu date concrete.

Ar fi de preferat să aflăm, spre exemplu, cum se finanţează aceste manifestaţii de protest, cum sunt susţinuţi aceşti oameni care, fără nici o explicaţie, stând âţiva în stradă, nu îşi pierd suflul şi nu pleacă acasă.

Traian Băsescu a început prin a-l saluta pe “fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi”, care a ţinut să fie “alături de noul ministru. Asta înseamnă continuitate şi faptul că politica externă a României nu se schimbă”. Practic, acesta este primul mesaj important transmis de Băsescu: politica externă a României nu se schimbă.

Al doilea mesaj, de tip polemic, este un comentariu referitor la Ion Iliescu: “Nu pot să nu observ că mesajul dlui Ion Iliescu transmitea nici mai mult nici mai puţin ca preşedintele trebuie să răspunda, deşi el n-a răspuns nici pentru mineriade, nici pentru morţii de la Revoluţie”. Al doilea mesaj este deci pentru fostul şef al statului: Iliescu nu a răspuns încă pentru morţii de la Revoluţie şi nici pentru mineriade.

Al treilea mesaj este către mogulii ce deţin cele tembelviziuni: “Am văzut televiziuni ale unor foşti turnători la Securitate promovând internaţional dezastrul din România”. Al treilea mesaj sună astfel: Foşti turnători la Securitatea comunistă deţin televiziuni, care promovează în exterior ideea că în România este dezastru.

Al patrulea mesaj este: mulţumiri fostului ministru de Externe, Teodor Baconschi.

Al cincelea mesaj se referă la faptul că, în urma măsurilor de austeritate luate de Executiv, unii “oameni ar vrea ca România să se întoarcă în anii 90″, având astfel “posibilitatea de a se urca pe valul nemulţumirilor populare”. Mesajul este deci astfel: liderii Opoziţiei profită de criză, încercând în mod oportunist şi cinic să ajungă la Putere pe “valul nemulţumirilor populare”.

Al şaselea mesaj este cel mai important geopolitic. El se referă la faptul că discursul politic al lui “Ion Iliescu, Ponta, Crin Antonescu, fostul colonel Dogaru” este similar “cu mesajele fostului preşedinte al Republicii Moldova, actual şef al partidului comuniştilor, Vladimir Voronin”. Mesajul acesta este defapt o consacrare publică a ceea ce deja era evident: Alo, Moscova, se aude? Ştim.

Al șaptelea mesaj este cel mai important dintre toate, anunțând că misiunea lui Diaconescu este una “grea, în care vă voi susţine” şi urmează să mai aducă clarificări “în intervenţia mea de mâine cu românii”. Adică: azi a fost încălzirea…

Familia Regală ştie că tot mai mulţi români îşi exprimă cu tărie convingerile şi nemulţumirea, de mai multe zile, în oraşele ţării şi în străinătate. Povara cetăţenilor este din ce în ce mai apăsătoare. Clasa politică a ţării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le aşteaptă.

«Regele şi Principesa Moştenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare şi rămân hotărâţi să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra şi promova interesele României, fără să favorizeze nici o formaţiune politică.»

Românii şi-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului.

Regelenostru

Întreaga Familie Regală este alături sufleteşte de toţi cei care au în aceste momente nevoie de încurajare şi solidaritate.

Regele Mihai I a spus în mesajul său adresat Parlamentului României că, ,,cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos”. Aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva în România.

Mediaddict: Protestele din întreaga ţară capătă dimensiunea unei monarhii. Coroană pentru România

Lecţia de istorie pe care tinerii au dat-o ţării în decembrie 1989 arată că românii au încredere deplină în virtuţile democraţiei şi libertăţii atunci când destinul ţării este la răspântie. Europa şi România trec împreună prin vremuri de restrişte. Cu atât mai mult astăzi avem nevoie ca politica să respecte locul cuvenit pe care i-l conferă democraţia şi să nu ia locul competenţei, în spaţiul public şi instituţional.

Vertical News: Monarhia salvează România. Ce spune Regele Mihai

Fără nici o îndoială, criza economică mondială afectează România. Dar este, totodată, evident că protestele din ţara noastră merg mult mai departe decât atât: românii îşi exprimă frustrarea faţă de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mai mult ocupaţi cu mici dispute personale decât cu buna administrare a ţării.

Ziare.com: Regele Mihai, îngrijorat şi alături de românii care protestează în stradă

Regele şi Principesa Moştenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare şi ramân hotărâţi să facă tot ce este în puterea lor pentru a apara şi promova interesele României, fără să favorizeze nici o formaţiune politică.

StareaPresei.ro: Republică sau monarhie? Aceasta este întrebarea!

Aceasta a fost datoria Coroanei Române, în fiecare generaţie, şi va ramâne astfel în viitor.

Dacă ar fi fost Traian Băsescu el, cel din primul său mandat, când începea mitingul de la Târgu Mureş pro-Arafat, preşedintele trebuia să apară în piaţa oraşului ardelean, în faţa manifestanţilor, şi să spună astfel:

“Îl vreţi pe Arafat înapoi la Ministerul Sănătăţii? Am vorbit acum cinci minute cu Boc, îl veţi avea înapoi, dl. Arafat vine aici, lângă mine, în faţa dv., în câteva momente şi vă confirmă. Nu vreţi Legea Sănătăţii nouă? Am vorbit acum cinci minute cu Boc. O va retrage”

Şi înnăbuşea în faşă toată această poveste penibilă.

twosidesserenity

În cronologia evenimentelor pe care le vom aminti, vom încerca să explicăm, din punctul nostru de vedere, care e semnificaţia actualelor evenimente de stradă şi care sunt cauzele acestora.

Formarea urii

5 ani de intoxicare a opiniei publice

Actuala ură manifestă a demonstranţilor care au ieşit în stradă în toată ţara (atunci când presupui că e vorba despre aceia care au ieşit în stradă pe bune, nu au fost aduşi prin ucaz de partid, ori plătiţi) este formată, ca fundament ideatic, în cinci ani de campanie de intoxicare a opiniei publice.

Aceasta a fost lansată în media românească de două televiziuni: Antena 3 (ce a jucat, în general, rolul adeptului liniei dure, care ţi-o zice verde-n faţă) şi Realitatea TV (ce a jucat rolul falsului echidistant).

Timp de cinci ani, aceste două televiziuni, partidele arondate lor, ori care le sponsorizează, ori care le sprijină să existe în continuare (pentru că orice CNA în mod normal ar fi trebuit sa le suspende emisia de mult timp), persoanele publice care le sunt purtători de cuvânt, aflate sub steag fals, au mestecat intens creierele obosite şi zăpăcite ale românilor.

Justificarea urii

5 ani, cele două televiziuni au creat o realitate paralelă, justificând ura

Timp de cinci ani, aceste două televiziuni au creat o realitate paralelă, pe fondul căreia în minţile telespectatorilor acestor televiziuni s-a instaurat o ură formidabilă contra “Regimului Băsescu”, “mogulilor portocalii”, “baronilor locali ai PDL” ş.a.m.d., cu o continuă tendinţă de dizlocare a volumelor reale ale problemei politice, economice, sociale tratate jurnalistic.

Tratate jurnalistic într-un mod de-a dreptul penal.

Regimul Băsescu

Un sistem politic (cu bunele şi relele sale, cu un preşedinte având comportamentul său frust, momentele sale de mitocănie binecunoscute, cu un premier ilustrat în mod fals ca fiind o sculă servilă a şefului statului) este zugrăvit aiurea ca fiind stat totalitar, regim de forţă, dictatură în curs de instaurare. Şeful statului e prezentat în mod progresiv chiar şi ca fiind mai rău decât Ceauşescu.

Sunt scornite cazuri închipuite de corupţie, violenţă, venalitate ale şefului statului, care apoi sunt mitizate, pentru a se crea, prin repitiţie ad infinitum, impresia că Băsescu e un monstru.

Mogulii portocalii

Afacerişti veroşi, la nivel naţional, regional şi local, transpartinici, legaţi de mafii care nu ţin cont de culoarea politică, au fost prezentaţi ani în şir ca fiind mafia PDL şi a lui Băsescu.

S-a încercat încontinuu implicarea lui Băsescu, a familiei sale, a presupuşilor săi apropiaţi, ca Elena Udrea (nimeni nu a demonstrat până acum că e într-adevăr amanta lui) ş.a.m.d. în aceste mizerii reale sau închipuite.

Dăm numai exemplul aşa-zisei contrabande cu armament făcute de fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, scornită de Sorin Roşca Stănescu.

Pe acest fundament, în toţi aceşti ani s-au încercat felurite metode de înlăturare nedemocratică a lui Traian Băsescu şi a companionilor săi politici.

Amplificarea urii

când, de la începutul celui de-al doilea mandat, acum doi ani, Băsescu a început să facă erori politice, cele două televiziuni au avut oportunitatea să amplifice ura

Deplasarea de forţe motrice în minţile românilor s-a produs în momentul în care, de la debutul celui de-al doilea mandat al său, Băsescu a început să facă mari greşeli politice (despre care am scris la timpul potrivit), iar corupţia şi clientelismul sistemului politic de putere pedelist a devenit tot mai apropiată, ca structură şi modalitate de acţiune, de cea anterioară, a PSD.

Oricum, politica A3 şi Realitatea TV era să amestece realitatea cu ficţiunea, ca la manualul de dezinformare. Acum cele două oficine au primit muniţie grea. Procentul de adevăr din compoziţia chimică a cocktailului dezinformator a crescut. Tonul comentatorilor năimiţi pe sticlă a devenit dramatic, iar ura indusă publicului întreită.

Ce mai contează acum, de exemplu, că economic şi financiar România stă totuşi mult mai bine decât majoritatea statelor europene? Noi afirmăm în continuare că suntem în dezastru.

Ce contează că sunt anchetaţi şi arestaţi inşi din toate partidele politice şi din tot spectrul economic? Noi afirmăm că totul e o vendetă politică personală a clanurilor PDL, în frunte cu mafiotul numărul unu, Băsescu!

Ce să mai conteze că suntem consideraţi de Occident pionul numărul unu est-european în coasta noului imperialism rus? Ei, adversarii actualei puteri politice, afirmă că greşim, că trebuie să fim prieteni cu ruşii, ca belaruşii, au poate ca ruşii ucrainieni.

România anului 2011 a fost una în care realităţile paralele instaurate în lumea în care trăim (în care Băsescu şi piramida puterii sale au părţile lor bune şi rele, despre care am scris foarte mult) de televiziunile de intoxicat românii au ajuns la o incapacitate dramatică de conciliere.

În fapt, este şi normal: realitatea nu poate să fie negociată în relaţie cu tratamentul fabulatoriu.

Canalizarea urii. Scimbarea strategiei de proteste

la începutul acestui an, s-a ivit oportunitatea: scandalul Băsescu – Arafat. Opoziţia a reacţionat, schimbând însă şi strategia de proteste 

Pe acest fundal, la începutul anului 2012, Opoziţia a schimbat dramatic tactica, profitând de gafa preşedintelui cu Raed Arafat.

Când, în plină depresiune globală, cu lumea răscolită de dezumflări de masă monetară, tu beneficiezi de o linişte de nesperat, e o dovadă de suficienţă şi inconştienţă incredibilă din partea ta, Băsescu, să dai pretextul ideal pentru o astfel de evoluţie explozivă artificială.

Opoziţia a început prin a fructifica această greşeală, apoi a preluat ştafeta unui protest pro-Arafat din Târgu-Mureş, amplificându-l prin organizaţiile de partid în toată ţara.

Până la finalul anului 2011, USL a ales soluţia protestului central, în Capitală, de mari proporţii, care s-a dovedit a fi un eşec. Acum, partidele din USL au localizat protestul, ca să poată să afirme (fals, desigur), că nimeni în ţară nu-l mai vrea pe Băsescu, dar l-au şi cronicizat, pentru a persevera, pentru că perseverare diabolicum est şi aşa poate dă rezultate.

Deformarea volumelor realizăţii

în urmă cu 21 de ani, radioul şi televiziunea publică spuneau despre o manifestaţie zilnică, non-stop, de cel puţin câteva zeci de mii de oameni, că sunt câteva sute de marginali. Azi, despre astfel de marginali, două televiziuni nu încetează să afirme că sunt ce a fost acum 21 de ani

Imediat, deprofesionalizata presă română a tratat ca la şapirograf subiectul, exact pe linia dorită de intoxicatorii din spatele strategiei: proteste-maraton, ţara se mişcă, lumea e nemulţumită, nimeni nu mai suportă, e criză, o ducem prost, ţara e în dezastru – când ştim bine că lucrurile nu stau deloc astfel, iar în măsura în care stau astfel în majoritatea statelor europene situaţia este şi mai rea.

Din reflex profesional, neatentă la ce se petrece în România şi obişnuită cu proteste contra măsurilor de austeritate în întreaga lume occidentală, presa străină a tratat la kilogram evenimentele din România: “proteste contra măsurilor de austeritate impuse de guvern”. Haida-de! Nici o măsură de austeritate nu a fost impusă de guvern nici în decembrie 2011, nici în ianuarie 2012.

Splitarea realităţii politice

în minţile românilor, Puterea şi Opoziţia au ajuns la un conflict ireconciliabil

Pe acest fundal, săptămâna care urmează (fără ca nimeni să observe că la Universitate manifestă în realitate numai câteva sute de inşi într-o conurbaţie cu milioane de cetăţeni) sindicatele, Asociaţia 21 Decembrie, militarii disponibilizaţi, croitoresele în criză de aţă la urechea acului, ţigăncile nemulţumite că s-a scumpit floarea pe piaţa sămânţei, mânca-ţi-aş au descoperit brusc că au foarte multe nemulţumiri şi simt nevoia să iasă în stradă.

Aici suntem acum. După ani în şir în care au pus la punct şi au fundamentat teoretic această situaţie, liderii Opoziţiei se pregătesc să se sufoce în mediocritatea propriului protest. În timp ce Băsescu se sufocă în lipsa lui de reacţie şi falsitatea propriului său comportament politic din cel de-al doilea mandat.

Etimologia populară şi jocul de cuvinte sunt fapte de limbă ce încalcă norma lingvistică. Etimologia populară e folosită de oamenii simpli. Jocul de cuvinte de către cei complecşi. Ambele au potenţial ludic.

Iată, de exemplu, oamenii simpli spun nervoză în loc de nevroză, răspunzabil în loc de responsabil, somnieră în loc de somieră.

În fapt, din limba franceză provin două cuvinte diferite, care înseamnă aproape acelaşi lucru, dar care şi în limba română sunt prezente tot ca două cuvinte distincte cu sensuri apropiate: pancartă…

PANCÁRTĂ, pancarte, s. f. Bucată (mare) de carton, de pânză, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; placardă. – Din fr. pancarte.

şi placardă…

PLACÁRDĂ, placarde, s. f. Bucată de carton, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; pancartă, placat1. – Din fr. placard.

Celelalte forme folosite de jurnalişti în aceste zile, în transmisiunile live de pe la manifestaţiile antiguvernamentale, sunt atributul etimologiei populare.

reporteriţa Ioana, dintre manifestanţi, urlând în microfon Bună ziua, stimaţi telespectatori, iată că am intrat în cea de-a opta repriză a meciului dintre manifestanţii din Piaţa Universităţii contra regimului ticălos băsist şi jandarmii feroci ai statului poliţienesc.

Lucescu scapă pe extrema dreaptă, însă un manifestant face obstrucţie, oprindu-l abuziv cu o plancartă, pe care scrie “Băselu nu uita / România nu mai e ţara ta“. Plancarta se rupe, dar să dăm legătura colegilor noştri, Tudor Dobre şi Oana Muşat, din colţul Pieţei Universităţii. Vă ascultăm, Tudor – Oana.

Oana, zâmbitoare ca în faţa unui cataif  Da, mulţumim, Ioana, aici suntem înconjuraţi de manifestanţi extrem de bine organizaţi, care agită febril pancărţile pe deasupra capului…

reporteriţa Ioana, din dorinţa de a face dialog Da, Oana, şi noi vedem de aici plancartele agitându-se…

Oana, redresându-se, după intervenţia nepoliticoasă a colegei mai junioară… aşa cum vă spuneam, dragi telespectatori, pancărţile acestea demonstrează cât de bine s-au organizat în ultimele ore manifestanţii din Piaţa Universităţii, la acest ceas isteric pentru România.

Astfel, pe o plancardă vedem scris “Nu Roşia Montană!”, pe o alta scrie “”Nu avorturilor!”, pe o a treia “România bărbaţilor liberi”, iar pe cea de-a patra “Băsescu – Udrea – Eba la groapa de gunoi a istoriei”. Tudor, voiai să spui ceva.

reporteriţa Ioana Pancakes!

Tudor, inhibat şi prudent Da, Oana, pancardele acestea demonstrează imaginaţia dezlănţuită a românilor care manifestă contra regimului dictatorial al lui Traian Băsescu.

Iată, tocmai a trecut pe lângă noi ca o cometă, înconjurat de jandarmi cu bastoane, flancat de manifestanţi cu pancărzi, colegul nostru Cristi Botez, care a fost prins în faţa casei sale din centru făcând poze şi arestat pentru deranjarea liniştii publice. Domnu’ Tatulici, aveţi legătura în studio…

Oana, veselă … da, Mihai, îţi dau şi eu legătura în acelaşi studio…

Mihai Tatulici, preocupat de străzi, şcoli şi spitale Mulţumesc, Oana, Tudor, Emil Hurezeanu, din punct de vedere politologic, ce crezi că reprezintă simbolistica plancărţilor din Piaţa Universităţii?

Emil Hurezeanu, cu degetele-ncârligate savant pe piept Domnule Tatulici, noi trebuie să înţelegem că, în planul general al geopoliticii europene, cu toate că a făcut mari greşeli politice, Traian Băsescu în acest moment lucrează. Punctele sale de vedere (şi ale noastre prin domnia/sa, fără putinţă de tăgadă) se fac auzite clar şi limpede la Bruxelles.

Mircea Dinescu, enervat, dând pe-afară Da’, mă, Emile, dar vezi tu, Pora asta mă umple de nervi, dacă o mai prind prin studio îi rup picioarele cu mâinile mele, unul câte una, plancardele mă-si.

Tatulici Mircea Dinescu, să nu ne enervăm încă, să aşteptăm schimbarea placadelor din Piaţa Universităţii.

Dinescu Da, mă, Mihai, dar Pora asta e nesimţită, pentru că eu mă întâlnesc şi cu Vanghelie, şi cu ea, care e antipatică de la natură.

Hurezeanu, doct Da, domnule Dinescu, dar aţi vorbit despre doamna Andreea Pora foarte urât, de parcă l-ar fi lins în cur pe Băsescu.

Dinescu, plin de avânt “Nu-l linge în cur, doar îl laudă, Emile, mă uimeşte limbajul tău libertin! Fiica lui Băsescu are un apartament de un milion de euro. Fratele lui e milionar în euro, aialaltă e la Bruxelles. Eu am 100.000 de euro datorie la bancă. Aşa exploatator cum spune Pora că sunt, eu sunt plin de datorii la bănci, pentru că am vrut să construiesc ceva în ţara asta!”

===
Această postare este o pamfleuzerie care trebuie tratată ca atare. Atari este o firmă japoneză care în anii 80 ne importa prin vaporeni ca Băsescu nişte radiocasetofoane bunicele, iar acum s-a specializat în jocuri pe calculator.

Care este deci diferenţa între amestecul de pesedită, penelită, pedelită, ultrasită şi marea manifestaţie-maraton din aprilie – mai 1990? Răspuns simplu: enormă. Răspunsul mai detaliat în continuare.

ValahiaNova
Piaţa Universităţii 1990, zi obişnuită de miting, pe la orele amiezii. 40-50.000 de manifestanţi înţesau deja Zona Liberă de Neocomunism. Seara, în jurul orelor 20 – 23, în timpul mitingului propriu-zis, în Piaţă erau între 80.000 şi 100.000 de oameni în unele seri. Incidentele – extrem de rare, izolate. Provocatorii erau întâmpinaţi întotdeauna cu aplauze şi feţe zâmbitoare şi plecau isterici, neînţelegând de ce îi aplaudă manifestanţii. Boschetarii, golanii, interlopii erau ţinuţi dincolo de Pasajul Universităţii şi de baricada din Batişte. O tempora! O mores!

În Piaţa Universităţii 1990 predecesorii lui Dan Teodorescu de la Taxi erau aclamaţi şi deveniseră cantautorii manifestaţiei. Ei erau impregnaţi cu spiritul Pieţei, stăteau acolo zile şi nopţi în şir, dormeau acolo, mâncau acolo.

Dan Teodorescu a scris un cântec satiric în manieră post-Alexandru Andrieş, pe care l-a cântat în altă parte decât în Piaţă şi pe care acum unii, ca Realitatea TV, pentru că acestei manifestaţii îi aşa ceva, vor să-l facă imnul mitingului. Piesa îmi place şi mie, aşa că să o ascultăm.

Totuşi, prin ce era diferită Piaţa Universităţii 1990 de ce se întâmplă aici? Una peste alta, le lipseşte spiritul manifestaţiei din 1990.

În 1990, nucleul dur al manifestaţiei stătea zi şi noapte acolo, în corturi. Astăzi, manifestanţii pleacă din piaţă, pentru că sunt demonstranţi de ultimul metrou.

În mai 1990, zilnic un preot ortodox spunea la microfonul de la balconul decanatului Facultăţii de Geografie o rugăciune, de obicei “Tatăl nostru”. În prezent, singura dată când am auzit pomenit numele Domnului a fost la mitingul USL, ce nici măcar nu a fost la Piaţa Universităţii, ci la Arcul de Triumf, iar aceasta într-un context insalubru politic.

În aprilie-mai 1990, floarea intelectualităţii de centru-dreapta a luat cuvântul în faţa manifestanţilor. Acum aceştia nu îşi fac simţită prezenţa în astfel de roluri de lider spiritual.

În 1990, Liga Studenţilor din Universitate şi Asociaţia Studenţilor Arhitecţi au fost organizatori ai mitingului, alături de GID, 21 Decembrie, 16-21 Decembrie, AFDPR şi Alianţa Poporului. Azi, nici un ONG nu apare în calitate de organizator al manifestaţiei, iar studenţii sunt năimiţi de Katy Andronescu.

În primăvara lui 1990, Iliescu şi FSN intoxicau românii pe Radioul şi Televiziunea Publică (singurele surse de informare audiovizuale) că în Piaţă sunt golani, drogaţi şi legionari plătiţi de partidele de opoziţie. Azi, o parte dintre manifestanţi resping cu o îndreptăţită aversiune orice partid, în timp ce o altă parte i-a primit aseară cu braţele deschise pe manifestanţii veniţi de la mitingul USL, fraternizând cu aceştia într-un singur miting. Se pare că un anumit procent dintre cei ce manifestă azi ar fi plătiţi de partidele din Opoziţie.

În 1990, manifestanţii aveau un program de revendicări coerent, format din Proclamaţia de la Timişoara şi un set de revendicări adaptat la momentul politic, ca un soi de codicil la Proclamaţie. Azi, nu există un program coerent al demonstraţiei şi, dacă stai de vorbă cu fiecare manifestant în parte, afli că fiecare doreşte cele mai felurite lucruri cu putinţă, în funcţie de interesele sale meschine.

În anul 1990, jurnalişti din întreaga lume au stat zile în şir în Piaţă. Reuters şi AFP aveau instalate parabolice pe peluza din faţa Teatrului Naţional, înspre Intercontinental. Presa străină era cazată în Inter şi relata zilnic ce se întâmplă. Azi, sunt cel puţin nouă jurnalişti agresaţi de ultraşi şi de jandarmi, ceea ce acum 21 de ani nu s-a întâmplat.

Paralela aceasta ar putea continua. În timpul Pieţei Universităţii 1990, am primit de la colegii din GID misiunea să fiu ghidul unui scoţian, doctorand în ştiinţe politice la Universitatea din Glasgow, specialist în Europa de Est, spaţiul CSI. După două zile de brăzdat Bucureştiul şi stat de vorbă, mi-a spus:

“Voi, românii, sunteţi un popor paradoxal. Când o duceţi bine vă plângeţi cât de rău vă este, iar când vă este cu adevărat foarte rău vă ascundeţi în casă, pentru că vreţi să conservaţi răul, convinşi că de fapt vă este astfel bine, pentru că este loc şi de mai rău”

Efectul acestui prezent deplorabil? Partidul cu care am votat un deceniu şi jumătate, PNL, va avea poate o clonă, pe care se spune că o creează acum Patriciu şi care are şi un manifest. Una pro-monarhistă. Din păcate, Patriciu pe ce pune mâna distruge la final.

Ceea ce aşteaptă toată lumea de bună-credinţă, indiferent de opţiunea politică pe care o are în prezent, care are mai puţină importanţă, este o soluţie din afara actualului sistem politic ticăloşit, cum bine îi spunea Băsescu.

Ea este fără doar şi poate monarhia constituţională. Numai de şi-ar da seama şi românii de acest fapt. Mai ales cei care, nemulţumiţi de actualul establishment, stând în faţa televizorului şi privind comédia zilnică, doresc ceva nou.

În bună tradiţie

ZiareLive

Trimiţându-i oficial acasă pe manifestanţii de la Arcul de Triumf, rugându-i să fie civilizaţi şi nonviolenţi, i-au trimis, prin suborganizaţiile de partid participante la manifestaţie, şi la Piaţa Victoriei, la Palatul Victoria, într-un miting antiguvernamental cu aparenţe spontane.

Dan Diaconescu către USL: Jos labele de pe mitingul poporului! (Hazmedia)

Acesta este un lucru de domeniul evidenţei, aşa procedează toate organizaţiile de genul acesta.

În acest timp, Sandra Stoicescu intra, pe Antena 3, în pielea speakerului de televiziune aflat în situaţie revoluţionară, strecurând parşiv “În acest moment se pregătesc manifestaţii de protest la Londra şi Madrid”.

Hai, nu zău! Chiar în acest moment, nu-i aşa? Şi cu Sorin Roşca Stănescu ce vă faceţi, că intră-n politică şi vă arde la piele!

Iar acum să vedem cultura urii la liderii USL, care au anunţat că resping dialogul cu Puterea şi au instigat pe faţă românii să-i urască pe liderii PDL şi pe şeful statului.

Victor Ponta, preşedintele PSD:

“Conducătorii ţării sunt duşmanii românilor”

“În această ţară ai dreptul de a trăi, chiar dacă nu te numeşti Băsescu, Udrea sau Boc”

Crin Antonescu, preşedintele PNL:

(către manifestanţii din Piaţa Universităţii) “Nu ştiu pe cine veţi vota, dar vă iubim, suntem alături de voi şi vă spunem: «Bine aţi venit»”

(tot către manifestanţii din Piaţa Universităţii) ”Nu putem singuri să vă scăpăm de ăştia, putem scăpa doar împreună. De aceea vă spun: bine aţi venit! Împreună scăpăm de ăştia!”

(către toată românimea şi în general către tot Universul) “Noi, Opoziţia politică din România, cerem protestatarilor, sindicatelor, organizaţiilor pensionarilor, militarilor rezervişti etc. să ne unim şi să scăpăm de ăştia”

“Promit, împreună cu Victor Ponta şi Daniel Constantin şi cu dumneavoastră, cinste, pricepere şi cuviinţă, prin respectul faţă de muncă şi performanţă” (Să vă creadă cine poate!)

“Domnilor de la putere, între noi şi voi nu mai există nici un compromis. Nici o violenţă, dar nici un compromis, nici un compromis dar nici o violenţă” (liderul PNL începe aici deja să abereze şi se îndreaptă spre celebrele sale perifraze alambicate, fără cap şi fără coadă)

“Domnule preşedinte Traian Băsescu, ultimul preşedinte comunist prin trecut şi prin apucături, pleacă!”

“Domnule prim-ministru Emil Boc, ultimul premier comunist prin trecut şi prin apucături, pleacă!”

motto: “Trecutul e sublim, prezentul mizer”

Trăim timpuri aproape contrarevoluţionare.

ianchefff

Acum aproape 21 de ani, la putere erau foştii comunişti pilotaţi de la Moscova, care se ţineau cu ghearele de putere, folosind cele mai murdare metode de intoxicare a populaţiei pentru aceasta.

În Piaţa Universităţii erau adepţii pluralismului, demoraţiei liberale, deschiderii României spre Occident, spre Uniunea Europeană şi Statele Unite. În fiecare seară, în faţa a 80.000 – 100.000 de manifestanţi, un preot spunea o rugăciune, binecuvântând mitingul de protest.

Dacă nu-l mai ţineţi minte, vi-l amintesc eu: uneori numele acestuia era Constantin Galeriu. Rugăciunea era “Tatăl nostru”.

Azi, la putere se află adepţii pluralismului, ai democraţiei liberale. Că uneori (de prea multe ori în ultimul an) ei au iniţiative sau opţiuni politice de extremă dreapta (ca noul Cod al Muncii sau sprijinirea intenţiilor Roşia Montană Gold Corporation) sau pur şi simplu stupide (ca faptul că Regele Mihai ar fi fost slugă la ruşi, ori că Raed Arafat este stângist şi trebuie înlăturat de la conducerea medicinei de urgenţă) este adevărat, dar acum nu avem altă soluţie politică mai bună.

În Paiaţa Universităţii de azi sunt în cel mai bun caz adepţii unui soi de anarhism fără direcţie, care nu mai vor nimic. Sunt contra tuturor. E îngrijorător. Dar nucleele dure contrarevoluţionare, ultraconservatoare ale manifestaţiilor antiguvernamentale din toată ţara din acest moment sunt bazate pe organizaţiile de partid ale USL, care-şi motivează aderenţii: pensionari, ultraşi din galeriile de fotbal, studenţi captivi financiar şi educaţional faţă de profesorii deranjaţi de reforma din Învăţământ, revoluţionari de mucava cărora Cabinetul Boc le-a luat drepturile nesimţite.

Aţi auzit măcar o boare de slujbă religioasă ţinută în Paiaţa Universităţii de astăzi? Eu nu.

Practic, urmaşii celor ce stăteau la balcoane şi aruncau cu ouă stricate în noi în 1990 acum au ieşit în stradă şi se pun frână progresului ţării, dimpreună cu tot sistemul ticăloşit, folosind vreo trei oficine de presă care se comportă ca nişte goarne ale manifestaţiei.

Paiaţa Universităţii 2012 e un film prost, făcut de un regizor epigon, pe baza unui script excepţional trecut printr-o edulcorare brutală în lirica filmică nord-coreeană, înmuiat apoi scârbos în siropul dulceag, de music-hall oriental, a Bollywood-ului, iar la final împopoţonat greţos cu zorzoane mediatice decăzute din cultura de newsshow de la CNN, pus la punct de ruşii de la oficina de intoxicare Russia Today.

Diferenţa dintre realitatea fabulatorie filmică şi lumea reală în care trăim este însă că de prea multe ori, din neatenţia noastră, filmele proaste pe care le scrie realitatea în care vieţuim devin faptă. Este de datoria noastră să ne asigurăm că în acest caz lucrurile nu se vor petrece astfel.

captura video după HotNews

“It appeared that the journalists were deliberate targets. Catalin Lupasteanu, from the Mediafax news agency, said that he was beaten up by the police although he shouted:”Press! Press!”

Several employees of Bucharest-based Antena 3 TV were injured. Most of them were victims of protesters’ violence: Adrian Anghel was hit by an inflammable object; Alexandru Capraru, suffered a head injury when hit by a stone; Petre Nichita was hit by a metal bar and suffered head injuries; Dragos Stoian was hit by a metal chain; and Carmina Othman’s hair was set on fire.

The car belonging to the Romanian public broadcaster TVR was stoned by protesters.

Meanwhile, Lucian Negrea from the DC News Website was allegedly beaten by riot police. The scene was filmed. Some other reporters, including Radu Lungu, were briefly detained. Cristian Zarescu (Romania TV) reported being assaulted by the police.

The exact number of assaulted journalists, either by protesters or the police, is not known.”

South East Europe Media Organization, cu sediul central în Viena, a spus miercuri că reporterii au fost atacaţi în timp ce realizau materiale de presă despre manifestaţiile de protest, care au degenerat în incidente violente duminică și luni.

Organizația media afirmă că numărul exact al jurnaliştilor atacaţi nu este cunoscut. Astfel, menţionează nouă cazuri de jurnalişti şi alte tipuri de angajaţi ale unor organe de presă, care fie au fost loviţi de pietre şi cocktail-uri Molotov, ori au fost reţinuţi şi bătuţi de poliţie.