Dacă ar fi fost Traian Băsescu el, cel din primul său mandat, când începea mitingul de la Târgu Mureş pro-Arafat, preşedintele trebuia să apară în piaţa oraşului ardelean, în faţa manifestanţilor, şi să spună astfel:

“Îl vreţi pe Arafat înapoi la Ministerul Sănătăţii? Am vorbit acum cinci minute cu Boc, îl veţi avea înapoi, dl. Arafat vine aici, lângă mine, în faţa dv., în câteva momente şi vă confirmă. Nu vreţi Legea Sănătăţii nouă? Am vorbit acum cinci minute cu Boc. O va retrage”

Şi înnăbuşea în faşă toată această poveste penibilă.

twosidesserenity

În cronologia evenimentelor pe care le vom aminti, vom încerca să explicăm, din punctul nostru de vedere, care e semnificaţia actualelor evenimente de stradă şi care sunt cauzele acestora.

Formarea urii

5 ani de intoxicare a opiniei publice

Actuala ură manifestă a demonstranţilor care au ieşit în stradă în toată ţara (atunci când presupui că e vorba despre aceia care au ieşit în stradă pe bune, nu au fost aduşi prin ucaz de partid, ori plătiţi) este formată, ca fundament ideatic, în cinci ani de campanie de intoxicare a opiniei publice.

Aceasta a fost lansată în media românească de două televiziuni: Antena 3 (ce a jucat, în general, rolul adeptului liniei dure, care ţi-o zice verde-n faţă) şi Realitatea TV (ce a jucat rolul falsului echidistant).

Timp de cinci ani, aceste două televiziuni, partidele arondate lor, ori care le sponsorizează, ori care le sprijină să existe în continuare (pentru că orice CNA în mod normal ar fi trebuit sa le suspende emisia de mult timp), persoanele publice care le sunt purtători de cuvânt, aflate sub steag fals, au mestecat intens creierele obosite şi zăpăcite ale românilor.

Justificarea urii

5 ani, cele două televiziuni au creat o realitate paralelă, justificând ura

Timp de cinci ani, aceste două televiziuni au creat o realitate paralelă, pe fondul căreia în minţile telespectatorilor acestor televiziuni s-a instaurat o ură formidabilă contra “Regimului Băsescu”, “mogulilor portocalii”, “baronilor locali ai PDL” ş.a.m.d., cu o continuă tendinţă de dizlocare a volumelor reale ale problemei politice, economice, sociale tratate jurnalistic.

Tratate jurnalistic într-un mod de-a dreptul penal.

Regimul Băsescu

Un sistem politic (cu bunele şi relele sale, cu un preşedinte având comportamentul său frust, momentele sale de mitocănie binecunoscute, cu un premier ilustrat în mod fals ca fiind o sculă servilă a şefului statului) este zugrăvit aiurea ca fiind stat totalitar, regim de forţă, dictatură în curs de instaurare. Şeful statului e prezentat în mod progresiv chiar şi ca fiind mai rău decât Ceauşescu.

Sunt scornite cazuri închipuite de corupţie, violenţă, venalitate ale şefului statului, care apoi sunt mitizate, pentru a se crea, prin repitiţie ad infinitum, impresia că Băsescu e un monstru.

Mogulii portocalii

Afacerişti veroşi, la nivel naţional, regional şi local, transpartinici, legaţi de mafii care nu ţin cont de culoarea politică, au fost prezentaţi ani în şir ca fiind mafia PDL şi a lui Băsescu.

S-a încercat încontinuu implicarea lui Băsescu, a familiei sale, a presupuşilor săi apropiaţi, ca Elena Udrea (nimeni nu a demonstrat până acum că e într-adevăr amanta lui) ş.a.m.d. în aceste mizerii reale sau închipuite.

Dăm numai exemplul aşa-zisei contrabande cu armament făcute de fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, scornită de Sorin Roşca Stănescu.

Pe acest fundament, în toţi aceşti ani s-au încercat felurite metode de înlăturare nedemocratică a lui Traian Băsescu şi a companionilor săi politici.

Amplificarea urii

când, de la începutul celui de-al doilea mandat, acum doi ani, Băsescu a început să facă erori politice, cele două televiziuni au avut oportunitatea să amplifice ura

Deplasarea de forţe motrice în minţile românilor s-a produs în momentul în care, de la debutul celui de-al doilea mandat al său, Băsescu a început să facă mari greşeli politice (despre care am scris la timpul potrivit), iar corupţia şi clientelismul sistemului politic de putere pedelist a devenit tot mai apropiată, ca structură şi modalitate de acţiune, de cea anterioară, a PSD.

Oricum, politica A3 şi Realitatea TV era să amestece realitatea cu ficţiunea, ca la manualul de dezinformare. Acum cele două oficine au primit muniţie grea. Procentul de adevăr din compoziţia chimică a cocktailului dezinformator a crescut. Tonul comentatorilor năimiţi pe sticlă a devenit dramatic, iar ura indusă publicului întreită.

Ce mai contează acum, de exemplu, că economic şi financiar România stă totuşi mult mai bine decât majoritatea statelor europene? Noi afirmăm în continuare că suntem în dezastru.

Ce contează că sunt anchetaţi şi arestaţi inşi din toate partidele politice şi din tot spectrul economic? Noi afirmăm că totul e o vendetă politică personală a clanurilor PDL, în frunte cu mafiotul numărul unu, Băsescu!

Ce să mai conteze că suntem consideraţi de Occident pionul numărul unu est-european în coasta noului imperialism rus? Ei, adversarii actualei puteri politice, afirmă că greşim, că trebuie să fim prieteni cu ruşii, ca belaruşii, au poate ca ruşii ucrainieni.

România anului 2011 a fost una în care realităţile paralele instaurate în lumea în care trăim (în care Băsescu şi piramida puterii sale au părţile lor bune şi rele, despre care am scris foarte mult) de televiziunile de intoxicat românii au ajuns la o incapacitate dramatică de conciliere.

În fapt, este şi normal: realitatea nu poate să fie negociată în relaţie cu tratamentul fabulatoriu.

Canalizarea urii. Scimbarea strategiei de proteste

la începutul acestui an, s-a ivit oportunitatea: scandalul Băsescu – Arafat. Opoziţia a reacţionat, schimbând însă şi strategia de proteste 

Pe acest fundal, la începutul anului 2012, Opoziţia a schimbat dramatic tactica, profitând de gafa preşedintelui cu Raed Arafat.

Când, în plină depresiune globală, cu lumea răscolită de dezumflări de masă monetară, tu beneficiezi de o linişte de nesperat, e o dovadă de suficienţă şi inconştienţă incredibilă din partea ta, Băsescu, să dai pretextul ideal pentru o astfel de evoluţie explozivă artificială.

Opoziţia a început prin a fructifica această greşeală, apoi a preluat ştafeta unui protest pro-Arafat din Târgu-Mureş, amplificându-l prin organizaţiile de partid în toată ţara.

Până la finalul anului 2011, USL a ales soluţia protestului central, în Capitală, de mari proporţii, care s-a dovedit a fi un eşec. Acum, partidele din USL au localizat protestul, ca să poată să afirme (fals, desigur), că nimeni în ţară nu-l mai vrea pe Băsescu, dar l-au şi cronicizat, pentru a persevera, pentru că perseverare diabolicum est şi aşa poate dă rezultate.

Deformarea volumelor realizăţii

în urmă cu 21 de ani, radioul şi televiziunea publică spuneau despre o manifestaţie zilnică, non-stop, de cel puţin câteva zeci de mii de oameni, că sunt câteva sute de marginali. Azi, despre astfel de marginali, două televiziuni nu încetează să afirme că sunt ce a fost acum 21 de ani

Imediat, deprofesionalizata presă română a tratat ca la şapirograf subiectul, exact pe linia dorită de intoxicatorii din spatele strategiei: proteste-maraton, ţara se mişcă, lumea e nemulţumită, nimeni nu mai suportă, e criză, o ducem prost, ţara e în dezastru – când ştim bine că lucrurile nu stau deloc astfel, iar în măsura în care stau astfel în majoritatea statelor europene situaţia este şi mai rea.

Din reflex profesional, neatentă la ce se petrece în România şi obişnuită cu proteste contra măsurilor de austeritate în întreaga lume occidentală, presa străină a tratat la kilogram evenimentele din România: “proteste contra măsurilor de austeritate impuse de guvern”. Haida-de! Nici o măsură de austeritate nu a fost impusă de guvern nici în decembrie 2011, nici în ianuarie 2012.

Splitarea realităţii politice

în minţile românilor, Puterea şi Opoziţia au ajuns la un conflict ireconciliabil

Pe acest fundal, săptămâna care urmează (fără ca nimeni să observe că la Universitate manifestă în realitate numai câteva sute de inşi într-o conurbaţie cu milioane de cetăţeni) sindicatele, Asociaţia 21 Decembrie, militarii disponibilizaţi, croitoresele în criză de aţă la urechea acului, ţigăncile nemulţumite că s-a scumpit floarea pe piaţa sămânţei, mânca-ţi-aş au descoperit brusc că au foarte multe nemulţumiri şi simt nevoia să iasă în stradă.

Aici suntem acum. După ani în şir în care au pus la punct şi au fundamentat teoretic această situaţie, liderii Opoziţiei se pregătesc să se sufoce în mediocritatea propriului protest. În timp ce Băsescu se sufocă în lipsa lui de reacţie şi falsitatea propriului său comportament politic din cel de-al doilea mandat.

Etimologia populară şi jocul de cuvinte sunt fapte de limbă ce încalcă norma lingvistică. Etimologia populară e folosită de oamenii simpli. Jocul de cuvinte de către cei complecşi. Ambele au potenţial ludic.

Iată, de exemplu, oamenii simpli spun nervoză în loc de nevroză, răspunzabil în loc de responsabil, somnieră în loc de somieră.

În fapt, din limba franceză provin două cuvinte diferite, care înseamnă aproape acelaşi lucru, dar care şi în limba română sunt prezente tot ca două cuvinte distincte cu sensuri apropiate: pancartă…

PANCÁRTĂ, pancarte, s. f. Bucată (mare) de carton, de pânză, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; placardă. – Din fr. pancarte.

şi placardă…

PLACÁRDĂ, placarde, s. f. Bucată de carton, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; pancartă, placat1. – Din fr. placard.

Celelalte forme folosite de jurnalişti în aceste zile, în transmisiunile live de pe la manifestaţiile antiguvernamentale, sunt atributul etimologiei populare.

reporteriţa Ioana, dintre manifestanţi, urlând în microfon Bună ziua, stimaţi telespectatori, iată că am intrat în cea de-a opta repriză a meciului dintre manifestanţii din Piaţa Universităţii contra regimului ticălos băsist şi jandarmii feroci ai statului poliţienesc.

Lucescu scapă pe extrema dreaptă, însă un manifestant face obstrucţie, oprindu-l abuziv cu o plancartă, pe care scrie “Băselu nu uita / România nu mai e ţara ta“. Plancarta se rupe, dar să dăm legătura colegilor noştri, Tudor Dobre şi Oana Muşat, din colţul Pieţei Universităţii. Vă ascultăm, Tudor – Oana.

Oana, zâmbitoare ca în faţa unui cataif  Da, mulţumim, Ioana, aici suntem înconjuraţi de manifestanţi extrem de bine organizaţi, care agită febril pancărţile pe deasupra capului…

reporteriţa Ioana, din dorinţa de a face dialog Da, Oana, şi noi vedem de aici plancartele agitându-se…

Oana, redresându-se, după intervenţia nepoliticoasă a colegei mai junioară… aşa cum vă spuneam, dragi telespectatori, pancărţile acestea demonstrează cât de bine s-au organizat în ultimele ore manifestanţii din Piaţa Universităţii, la acest ceas isteric pentru România.

Astfel, pe o plancardă vedem scris “Nu Roşia Montană!”, pe o alta scrie “”Nu avorturilor!”, pe o a treia “România bărbaţilor liberi”, iar pe cea de-a patra “Băsescu – Udrea – Eba la groapa de gunoi a istoriei”. Tudor, voiai să spui ceva.

reporteriţa Ioana Pancakes!

Tudor, inhibat şi prudent Da, Oana, pancardele acestea demonstrează imaginaţia dezlănţuită a românilor care manifestă contra regimului dictatorial al lui Traian Băsescu.

Iată, tocmai a trecut pe lângă noi ca o cometă, înconjurat de jandarmi cu bastoane, flancat de manifestanţi cu pancărzi, colegul nostru Cristi Botez, care a fost prins în faţa casei sale din centru făcând poze şi arestat pentru deranjarea liniştii publice. Domnu’ Tatulici, aveţi legătura în studio…

Oana, veselă … da, Mihai, îţi dau şi eu legătura în acelaşi studio…

Mihai Tatulici, preocupat de străzi, şcoli şi spitale Mulţumesc, Oana, Tudor, Emil Hurezeanu, din punct de vedere politologic, ce crezi că reprezintă simbolistica plancărţilor din Piaţa Universităţii?

Emil Hurezeanu, cu degetele-ncârligate savant pe piept Domnule Tatulici, noi trebuie să înţelegem că, în planul general al geopoliticii europene, cu toate că a făcut mari greşeli politice, Traian Băsescu în acest moment lucrează. Punctele sale de vedere (şi ale noastre prin domnia/sa, fără putinţă de tăgadă) se fac auzite clar şi limpede la Bruxelles.

Mircea Dinescu, enervat, dând pe-afară Da’, mă, Emile, dar vezi tu, Pora asta mă umple de nervi, dacă o mai prind prin studio îi rup picioarele cu mâinile mele, unul câte una, plancardele mă-si.

Tatulici Mircea Dinescu, să nu ne enervăm încă, să aşteptăm schimbarea placadelor din Piaţa Universităţii.

Dinescu Da, mă, Mihai, dar Pora asta e nesimţită, pentru că eu mă întâlnesc şi cu Vanghelie, şi cu ea, care e antipatică de la natură.

Hurezeanu, doct Da, domnule Dinescu, dar aţi vorbit despre doamna Andreea Pora foarte urât, de parcă l-ar fi lins în cur pe Băsescu.

Dinescu, plin de avânt “Nu-l linge în cur, doar îl laudă, Emile, mă uimeşte limbajul tău libertin! Fiica lui Băsescu are un apartament de un milion de euro. Fratele lui e milionar în euro, aialaltă e la Bruxelles. Eu am 100.000 de euro datorie la bancă. Aşa exploatator cum spune Pora că sunt, eu sunt plin de datorii la bănci, pentru că am vrut să construiesc ceva în ţara asta!”

===
Această postare este o pamfleuzerie care trebuie tratată ca atare. Atari este o firmă japoneză care în anii 80 ne importa prin vaporeni ca Băsescu nişte radiocasetofoane bunicele, iar acum s-a specializat în jocuri pe calculator.

motto: “Trecutul e sublim, prezentul mizer”

Trăim timpuri aproape contrarevoluţionare.

ianchefff

Acum aproape 21 de ani, la putere erau foştii comunişti pilotaţi de la Moscova, care se ţineau cu ghearele de putere, folosind cele mai murdare metode de intoxicare a populaţiei pentru aceasta.

În Piaţa Universităţii erau adepţii pluralismului, demoraţiei liberale, deschiderii României spre Occident, spre Uniunea Europeană şi Statele Unite. În fiecare seară, în faţa a 80.000 – 100.000 de manifestanţi, un preot spunea o rugăciune, binecuvântând mitingul de protest.

Dacă nu-l mai ţineţi minte, vi-l amintesc eu: uneori numele acestuia era Constantin Galeriu. Rugăciunea era “Tatăl nostru”.

Azi, la putere se află adepţii pluralismului, ai democraţiei liberale. Că uneori (de prea multe ori în ultimul an) ei au iniţiative sau opţiuni politice de extremă dreapta (ca noul Cod al Muncii sau sprijinirea intenţiilor Roşia Montană Gold Corporation) sau pur şi simplu stupide (ca faptul că Regele Mihai ar fi fost slugă la ruşi, ori că Raed Arafat este stângist şi trebuie înlăturat de la conducerea medicinei de urgenţă) este adevărat, dar acum nu avem altă soluţie politică mai bună.

În Paiaţa Universităţii de azi sunt în cel mai bun caz adepţii unui soi de anarhism fără direcţie, care nu mai vor nimic. Sunt contra tuturor. E îngrijorător. Dar nucleele dure contrarevoluţionare, ultraconservatoare ale manifestaţiilor antiguvernamentale din toată ţara din acest moment sunt bazate pe organizaţiile de partid ale USL, care-şi motivează aderenţii: pensionari, ultraşi din galeriile de fotbal, studenţi captivi financiar şi educaţional faţă de profesorii deranjaţi de reforma din Învăţământ, revoluţionari de mucava cărora Cabinetul Boc le-a luat drepturile nesimţite.

Aţi auzit măcar o boare de slujbă religioasă ţinută în Paiaţa Universităţii de astăzi? Eu nu.

Practic, urmaşii celor ce stăteau la balcoane şi aruncau cu ouă stricate în noi în 1990 acum au ieşit în stradă şi se pun frână progresului ţării, dimpreună cu tot sistemul ticăloşit, folosind vreo trei oficine de presă care se comportă ca nişte goarne ale manifestaţiei.

Paiaţa Universităţii 2012 e un film prost, făcut de un regizor epigon, pe baza unui script excepţional trecut printr-o edulcorare brutală în lirica filmică nord-coreeană, înmuiat apoi scârbos în siropul dulceag, de music-hall oriental, a Bollywood-ului, iar la final împopoţonat greţos cu zorzoane mediatice decăzute din cultura de newsshow de la CNN, pus la punct de ruşii de la oficina de intoxicare Russia Today.

Diferenţa dintre realitatea fabulatorie filmică şi lumea reală în care trăim este însă că de prea multe ori, din neatenţia noastră, filmele proaste pe care le scrie realitatea în care vieţuim devin faptă. Este de datoria noastră să ne asigurăm că în acest caz lucrurile nu se vor petrece astfel.

În filmul lui Sidney Lumet din 1976, “Network“, un post de televiziune este supus presiunii tabloidizării, dar ironia face ca aceasta să debuteze dramatic cu un one man show al unui jurnalist  de ştiri care scapă hăţurile şi aude voci.

Nimeni nu pune la îndoială adevărurile rostite de Howard Beale și nici nu-și pune vreun moment problema că acestea vor schimba ceva, pentru că totul este show-bizz şi calculele sunt exclusiv cinice, financiare.

Rating, audienţă, venituri din publicitate, punct. Oamenii nu mai contează.

Vocile acestea îi spun totuşi lui Beale să trateze exact aceasta temă: ce a fost, unde este şi spre ce se îndreaptă presa de televiziune, precum şi legătura dintre aceasta şi marile interese economic-financiare, care sunt mai importante decât orice.

Un film mai complex decât la prima vedere, făcut cu o vervă şi un aplomb încântător, jucat formidabil de nişte actori grozavi, ca Peter Finch, William Holden sau Faye Dunaway, ideală în rolul femeii isterice, lipsite de caracter, obsedate de tabloidizare ca mijloc de atragere cinică de bani, provocatoare de stări de tensiune în jurul ei şi profund imorală.

Democraţie? Ha! O glumă de dânşii inventată. Ce mai contează că toată această poveste face victime? Totul e să curgă banii. Şi, ca să nu mai bat câmpii, vă las să lecturaţi acest minunat şi teribil script de scenariu, declamat ca la teatru de marele actor Ned Beatty, protagonistul rolului președintelui unei corporații media.

“Nu există naţiuni, nu există popoare! Nu există ruşi! Nu există arabi! Nu există Lumea a Treia! Nu există Vest! Există doar un sistem holistic de sisteme. Un vast, imens, interactiv, multi-variat, multinaţional dominion de dolari. Petrodolari, electrodolari, multi-dolari. Mărci germane, rini, ruble, lire şi şekeli!

Sistemul internaţional de valute determină totalitatea vieţii pe planeta asta. Asta e ordinea naturală a lucrurilor astăzi! Asta e structura atomică şi subatomică şi galactică a lucrurilor astăzi!

Nu există America. Nu există democraţie. Există doar IBM şi ITT şi AT&T… şi Dupont, Dow, Union Carbide şi Exxon. Acestea sunt naţiunile lumii astăzi. Nu mai trăim într-o lume de naţiuni şi ideologii. Lumea e un colegiu de corporaţii determinat inexorabil de legile imuabile ale afacerilor.

Aşa a fost de când omul s-a târât afară din mlaştinã. Şi copiii noştri vor trăi să vadă acea lume perfectă în care nu există război sau foamete, opresiune sau brutalitate! O companie vastă şi ecumenicã, în care toţi oamenii vor lucra să slujească un profit comun, în care toţi oamenii vor avea partea lor de acţiuni, toate necesităţile oferite, toate neliniştile calmate, toatã plictiseala distrată.”

Brrr… Nu vi se face, aşa, pielea zbârci? Este exact falsa religie care ne este predicată astăzi.

RTV începe să crească î

DCNews

Paskany Arpad a investit în câteva luni trei milioane de euro într-un trust de presă. Împreună cu Vasile Dâncu şi Ioan Rus, a cumpărat televiziunile NCN şi Transilvania L!VE, cotidianul Servus Cluj, săptămânalul Mesagerul de Cluj şi website-ul citynews.ro.

Avocaţii jurnalistului căzut în dizgraţie Stephen Glass au spus Curţii Supreme a Statului California că Baroul Avocaţilor California încearcă într-un mod imoral să demonstreze că Glass nu este calificat să practice avocatura.

Glass a fost demascat pentru că între anii 1996 şi 1998 a fabricat complet sau parţial realităţile la care se referea în mai bine de 40 de articole pe care le-a publicat pentru ziarul californian New Republic.

Editorii publicaţiei au descoperit falsul şi l-au concediat. Scandalul a fost atât de mediatizat, că s-a făcut şi un film pe acest subiect în anul 2003, “Shattered Glass“.

Jurnalistul senegalez Abdou Latif Coulibaly şi-a retras candidatura la preşedinţia statului. Mişcarea sa, Benno Alliance 2012, a anunţat că jurnalistul nu va face echipă în campania electorală cu Moustapha Niasse, candidatul care pare a fi în topul preferinţelor senegalezilor din partea celui mai important partid de opoziţie, Benno Siggil Senegal.

simplentertainment

Spun aceasta având în vedere ce cretinisme citesc în acest text consternant, de pe o pagină care seamănă cu o avertizare de la browser că website-ul este virusat. Este, virusul intră în creierul cititorului, care înţelege prostii despre presă, jurnalism şi jurnalişti. Bine că deocamdată crocodilii nu au audienţă.

Deci, care sunt, în viziunea reteveilor de presă, regulile informării corecte prin mass-media online? Le dezbatem pe rând. Vom comenta la fiecare în parte, încercând să restabilim realitatea meseriei de jurnalist.

“NU crede într-o ştire pe care o găseşti pe un singur site. Dacă ştirea este una reală, o vei găsi pe mai multe siteuri respectabile.”

Noţiunea “site respectabil” în sine este o diversiune, având în vedere de la ce website pornim analiza aceasta.

Ceea ce este foarte grav e că prin aceasta cititorul este încurajat să citească numai informaţia de linie, care, după ce a fost dată de un site, este preluată de alte zece site-uri.

Dacă un jurnalist serios (despre care o mulţime de sicofanţi vor spune că e un farseur), pe un site serios (pe care mulţi îl denigrează din cele mai diverse motive) află în exclusivitate ceva, el poate fi contracarat cu astfel de false argumente: nimeni nu îl preia, nimeni nu îl citează ca sursa, ba, din contră, o ştire care afirmă contrariul, o diversiune probabil, este preluată şi rostogolită în devălmăşie, creînd un flux de informaţie falsă pe Internet.

• Antidezinformare marca RTV. 1. Surse
• Antidezinformare marca RTV. 2. Veridicitatea informaţiei
• Antidezinformare marca RTV. 3. Pamfletul
• Antidezinformare marca RTV. 4. Titlul. Textul stirii. Ştirea de presă
• Antidezinformare marca RTV. 5. Comentariile la postări

Toxicitatea unei astfel de doctrine este extraordinar de mare şi rezultatele unei astfel de diversiuni sunt nebănuite. Ele se văd deja pe Internetul românesc. Regula este aceasta. Excepţia este azi, în media românească, atunci când într-adevăr un diversionist publică o informaţie falsă şi nimeni nu îl preia.

(va urma)

simplentertainment

Spun aceasta având în vedere ce cretinisme citesc în acest text consternant, de pe o pagină care seamănă cu o avertizare de la browser că website-ul este virusat. Este, virusul intră în creierul cititorului, care înţelege prostii despre presă, jurnalism şi jurnalişti. Bine că deocamdată crocodilii nu au audienţă.

Deci, care sunt, în viziunea reteveilor de presă, regulile informării corecte prin mass-media online? Le dezbatem pe rând. Vom comenta la fiecare în parte, încercând să restabilim realitatea meseriei de jurnalist.

Textul de presă şi comentariile la acesta

“Fă-ţi timp şi aruncă un ochi şi peste comentariile cititorilor de la articolul respectiv. În multe cazuri, cei care comentează sunt oameni destul de bine informaţi, care sesisează dezinformarea.”

E la mintea cocoşului că astfel orice jurnalist care scrie bine documentat, argumentat, profesionist poate să ajungă să fie contestat de orice sicofant costumat în haine anonime, prezent pe Internet, care profită de slăbiciunea cititorului tipic pentru discursul facil, lipsit de profunzimi.

• Antidezinformare marca RTV. 1. Surse
• Antidezinformare marca RTV. 2. Veridicitatea informaţiei
• Antidezinformare marca RTV. 3. Pamfletul
• Antidezinformare marca RTV. 4. Titlul. Textul stirii. Ştirea de presă

Dar aceasta este numai o constatare de suprafaţă, pe care o poate face oricine. Important este altceva.

Niciodată un neprofesionist în presă, ori un profesionist al diversiunii, costumat în haine anonime, pe Internet, nu trebuie lăsat să desfiinţeze un jurnalist serios.

Pentru ca acest lucru să nu se petreacă niciodată, publicaţiile electronice trebuie să găsească metode de oprire a acestor intoxicări. O soluţie este filtrarea comentariilor de către un moderator plătit pentru acest lucru.

Scopul nu e cenzura, chiar dacă mai mult ca sigur anonimii diversiunilor vor striga sus şi tare că este cenzură. Scopul este păstrarea Internetului curat măcar la un articol scris de un jurnalist.

Ori, cei de la RTV exact aceasta fac: nu numai că nu inhibă diversiunile şi intoxicările din comentarii (probabil că sunt obişnuiţi cu vremurile când armaghedoanele lui Vântu şi articolele despre el din presa liberă de vânţi erau puse în comentarii şi aveau rol profilactic), dar îi mai şi îndeamnă pe cititori să ia aminte la acestea.

(va urma)

simplentertainment

Spun aceasta având în vedere ce cretinisme citesc în acest text consternant, de pe o pagină care seamănă cu o avertizare de la browser că website-ul este virusat. Este, virusul intră în creierul cititorului, care înţelege prostii despre presă, jurnalism şi jurnalişti. Bine că deocamdată crocodilii nu au audienţă.

Deci, care sunt, în viziunea reteveilor de presă, regulile informării corecte prin mass-media online? Le vom lua pe rând şi vom comenta, la fiecare în parte, încercând să restabilim realitatea meseriei de jurnalist.

Azi mi-am propus ca, până când nu citesc încă o aberaţie, să nu mă gândesc deloc la ceea ce voi scrie, să reacţionez spontan. Să vedem ce iese.

Titlul şi textul ştirii. Realitate şi ficţiune în capetele mutanţilor de presă

“În cazul în care o ştirea (sic! – e şi aceasta o chestiune de respect faţă de cititori: să nu ai greşeli în text care denotă pur şi simplu neatenţie) chiar te interesează, citeşte-o cu atenţie, nu te opri doar la titlu şi la primele rânduri, s-ar putea să descoperi până la final că realitatea e cu totul alta. Spre exemplu, citim: «Germania interzice Facebook». De fapt, ştirea e despre o firmă din Bavaria care i-a oprit pe angajaţi să stea pe Facebook la locul de muncă.”

Enunţul complet eronat din citatul anterior este o expresie tipică asupra confuziei din capetele mutanţilor de presă de la RTV.

Dacă aş face greşeala să închei contract cu acest post de televiziune, când aş livra un text corect scris, maimuţele de presă care sunt cocoţate prin cocotierii managementului acestui post mi l-ar corecta aiurea, mutilând titlul, schimbându-l cu unul mincinos, care nu se regăseşte în text.

• Antidezinformare marca RTV. 1. Surse
• Antidezinformare marca RTV. 2. Veridicitatea informaţiei
• Antidezinformare marca RTV. 3. Pamfletul

Este inadmisibil ca un post de televiziune condus de Cătălin Popa să publice asemenea prostii fantastice. Nu ştiu (sau mă fac că nu ştiu) ce păcate are Cătălin, dar presă ştie, are şi criterii, şi discernământ, deci singura explicaţie pe care o găsesc este că toată campania antidezinformare de la RTV este în realitate o campanie de intoxicare a opiniei publice asupra a ceea ce înseamnă presa şi jurnalismul.

În citatul de mai sus, RTV de fapt afirmă că presa dezinformează prin însăşi natura ei. Pe baza acestui îndreptar RTV, destinat cititorului de presă online, orice politician poate să afirme că presa este un pericol pentru democraţie şi trebuie cenzurată, spre binele societăţii.

Să exemplificăm acum. Se dă această ştire Mediafax, din care aflăm că…

Cesaria Evora a murit. “Diva Desculţă” a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani

Merită observaţia că nu mai era nevoie de pus între ghilimele supranumele Cesariei Evora, Diva Desculţă, pentru că astfel se înţelege că marea cântăreaţă numai divă nu era şi numai desculţă nu umbla, ceea ce distorsionează informaţia.

Chiar dacă în presa anglo-saxonă se scrie între ghilimele, pentru că sensurile figurative funcţionează altfel în limbile anglo-saxone decât în limba română.

Acest defect de scriitură foarte des întâlnit a intrat în România prin traducerile realizate de externiştii de birou care au proliferat în ultimii ani, ce stau în faţa desktopului şi traduc ca roboţii ştiri la normă. Defectul de scriitură s-a transformat rapid într-o metodă generalizată de scriere defectuoasă.

Primul paragraf al ştirii:

“Cântăreaţa Cesaria Evora a murit sâmbătă, la vârsta de 70 de ani, după ce a fost spitalizată vineri, din cauza unei insuficienţe respiratorii şi unui edem pulmonar, la Mindelo, în Republica Capului Verde, informează presa portugheză, citată de Le Figaro.“

După cum se observă - iar acesta este cel mai important lucru, Mediafax nu îşi permite să dezinformeze. Din ştire nu aflăm, conform gândirii subcutanate a celor de la RTV, că de fapt Cesaria Evora nu a murit, ci joacă într-un film, asumându-şi în peliculă rolul unei cântăreţe care moare.

Primul lucru pe care trebuie să-l ştie orice jurnalist este că el, succesiv, de la titlul pe care îl dă şi până la ultimul rând din ştire, trebuie să esenţializeze cele mai importante date ale informaţiei.

În această ştire, titlul sec, de agenţie, nu poate fi decât:

“Cesaria Evora a murit”

Faptul că era supranumită ”Diva Desculţă” şi că avea 70 de ani putea să lipsească din titlu şi este o concesie făcută de Mediafax, pentru că nu are exigenţe editoriale asupra numărului maxim de caractere din titlu.

În continuare, ştirea trebuie să amplifice aceste date, începând cu cele mai importante – datele constitutive ale informaţiei principale, apoi să epuizeze şi celelalte informaţii, cu lucrurile mai puţin importante înspre ultimele paragrafe.

Este aşa-numita “piramidă inversă” a ştirii de presă. Ia să vedem cum şi cât o respectă Mediafax – citesc şi eu la prima vedere, o dată cu dv., această ştire, pe care am ales-o pur şi simplu pentru că era main pe pagina principală Mediafax:

“Informaţia a apărut în presa portugheză şi pe Cap-Vert TV.

“Diva desculţă”, aşa cum era supranumită, era deja foarte slăbită: în septembrie, casa sa de discuri, Lusafrica, anunţa decizia artistei de a pune capăt carierei sale. Atunci, reprezentanţii casei de discuri anunţau că “noile probleme de sănătate ale cântăreţei au apărut în urma mai multor intervenţii chirurgicale pe care aceasta le-a suportat în ultimii ani, printre care şi o operaţie pe cord deschis, în mai 2010.

Medicii i-au recomandat atunci artistei – care avea programat un turneu, cu show-uri pe care urma să le susţină inclusiv în România – să pună capăt carierei sale muzicale, deoarece nu-i mai permitea starea de sănătate.

Cesaria Evora şi-a început cariera internaţională la 47 de ani. După o copilărie nefericită şi un început de carieră greoi, Cesaria Evora începe să fie recunoscută şi apreciată pe plan internaţional abia în 1988, odată cu lansarea primului său album ”La Diva Aux Pieds Nus” şi primul său concert susţinut la Paris. Trei ani mai târziu, în 1991, artista înregistrează primul său album acustic, ce trezeşte interesul ziariştilor de specialitate, apărând astfel primul articol pozitiv în cotidianul francez Liberation. Acest articol avea să îi deschidă drumul spre inimile viitorilor fani care de-a lungul timpului au ovaţionat-o şi aplaudat-o la scenă deschisă pe tot mapamondul. Melodiile sale, printre care “Besame Mucho”, “Sentimento” şi “Cabo Verde”, au fost fredonate de milioane de oameni.

Cesaria Evora reuşea, de fiecare dată, să transmită publicului său nostalgie, eleganţă şi emoţie. Apreciată pe tot globul, “Diva desculţă” nu voia să-şi uite rădăcinile şi sărăcia în care ea a trăit la începutul vieţii, motiv pentru care la fiecare concert ea cânta în picioarele goale, amintind lumii întregi că milioane de oameni trăiesc încă în mizerie şi sărăcie şi printre ei trăiesc multe diamante neşlefuite ce aşteaptă o şansa de a fi descoperite.”

Al doilea paragraf este foarte sumar şi e dedicat edificării complete a arheologiei suselor de presă din care s-a plăsmuit ştirea. Aflăm astfel că Le Figaro a preluat după presa portugheză şi Cap-Vert TV. Fapt care nu ne foloseşte la nimic. Paragraful e inutil.

Urmează alte două paragrafe, care, în fapt, din informaţiile vehiculate, par a fi ceea ce ar fi trebuit să fie paragrafele 2 şi 3 şi sunt paragrafele 3 şi 4 ale ştirii, reprezentând un story.

Apoi avem un bogat background al ştirii. Orice ştire de acest tip trebuie să aibă un story şi un background, care contextualizează informaţia principală.

Ştirea Mediafax are unele defecte de scriitură minore. Pun mare preţ pe acurateţea şi stilizarea textului de presă. O frază din ştire are rimă interioară involuntară, aşa că o vom pune pe versuri, ca să semene cu poemele lui Geo Dumitrescu:

““Diva desculţă”, aşa cum era supranumită,
era deja foarte slăbită”

Ghilimelele de la ”noi probleme…” se închid, aşa cum se constată, în infinit.

Ca să ne întoarcem la celenteraţii de presă de la RTV: se constată că, în ştirea Mediafax pe care am folosit-o ca exemplu, nu trebuie să citeşti şi textul, ca să vezi dacă nu cumva el te anunţă că lucrurile stau diferit de ceea ce afli din titlu. Dacă aşa se procedează la RTV…

(va urma)

Din gloria celui supranumit odată Felix Motanul, “the wonderful, wonderful cat”, începe să se aleagă praful, dacă până şi sluga preaplecată, uneori mult prea plecată Valentin Stan îi dă scatoalce la gioale cu bâta de baseball.

Ziua de Constanta

Iaca transcriptul editiei din emisiunea Conexiuni, aşa cum îl furnizează website-ul postului de televiziune B1:

(casetă beta, pe care Dan Voiculescu vorbeşte, invitat, acum câteva zile, în “Sinteza zilei” gâdelui televiziuni mogulului felinian, fost Felix Motanul, actualmente tot mai Pisi)

“Valentin Stan: Oare cât de deştepţi sau cât de proşti om fi toţi românii să înghiţim, prin reprezentanţii noştri în vârful Opoziţiei asemenea tâmpenii. De-ar fi numai atât…

Dan Voiculescu: A făcut o afirmaţie, a spus că el nu are nevoie de niciun fel de aprobare
Stan: Băsescu

Voiculescu: S-a ascuns în spatele Constituţiei
Stan: Băsescu, s-a ascuns, auzi

Voiculescu: Vreau să-i fie clar şi lui, să se uite în Constituţie
Stan: Aşa…

Voiculescu: El reprezintă România, nu angajează România
Stan: Serios? 

Voiculescu: Spune am angajat România 
Stan: Şi n-are voie, nu?

Voiculescu: Ăsta-i motiv de suspendare mâine 
Stan: Îuuuuu

Voiculescu: El nu are voie să angajeze România într-un astfel de proces
Stan: Dom’ Voiculescu, mă doare măseaua 

Voiculescu: El confundă şi crede că toţi românii sunt proşti
Stan: Nu el confundă, matale confunzi rău de tot, prietene

Voiculescu: Şi spune, a reprezenta pe cineva sau a angaja răspunderea pentru cineva e tot aia
Stan: Tot aia, da, nasol, naşpa

Voiculescu: Şi e o diferenţă de la cer la pământ
Stan: Da, dar tre’ să te urci de jos în sus, că aşa e la urcare, când e pleonasmul, de jos în sus te urci”

Valentin Stan continuă apoi să şteargă podelele cu Dan Voiculescu:

„Deci, dragi nemţeni, iată cu ce se ocupă Opoziţia. În loc să-l desfiinţeze pe Băsescu la tâmpeniile cu care a venit el aşa şi să-l bage sub incidenţa Codului Penal, se leagă de Băsescu pe bătăliile unde Băsescu are toate armele în mână că să-i facă muci, să-i facă praf şi să arate cât de incompetentă este Opoziţia.

Ce spune domnul Voiculescu aici? Zice aşa: Bă, ăsta s-a dus pe acolo, a angajat România, n-avea drept. Că el doar reprezintă, nu poate să angajeze. Deci, vezi Doamne, trebuie să aibă o consultare, un mandat”

În continuare, Stan îl face praf şi pe avocatul felinian Sergiu Andon, membru al Partidului Conservator şi autor al celebrului editorial „Fir-ai al naibii, Majestate!”:

„Chestia asta am mai auzit-o la băiatul ăla de-a scris un pamflet: „Fir-ai al naibii, Majestate!”. E unul, un băiat din-ăsta căzut cu hârzobul pe aici, pe Dâmboviţa, cred că-l consiliază pe domnul Voiculescu. Bă cred că-l cheamă Andon.

Un băiat, aşa, penibil, cu praf pe jilet, propăvăduit de spiritele bune ale Constituţiei, alea terminodiene, terminodoriene, sau cum se mai zice pe la planetarii ăia de-au inventat prima Constituţie”

Poate că are legătură cu presupusa scădere a acţiunilor lui Pisi – cum i se zice prin trust lui Dan Voiculescu – la grupul de presă Intact, a cărui intactitudine a început să scadă, iar aceasta se vede în comportamentul pe sticlă al vedetelor postului, care defectează.

Au poate are legătură cu un eventual exit pe care şi-l pregăteşte Valentin Stan, spre zări mai senine şi cu perspective concrete de avans social şi politic.

simplentertainment

Spun aceasta având în vedere ce cretinisme citesc în  acest text consternant, de pe o pagină care seamănă cu o avertizare de la browser că website-ul este virusat. Este, virusul intră în creierul cititorului, care înţelege prostii despre presă, jurnalism şi jurnalişti. Bine că deocamdată crocodilii nu au audienţă.

Deci care sunt, în viziunea reteveilor de presă, regulile informării corecte prin mass-media online? Le vom lua pe rând şi vom comenta, la fiecare în parte, încercând să restabilim realitatea meseriei de jurnalist.

Azi mi-am propus ca, până când nu citesc încă o aberaţie, să nu mă gândesc deloc la ceea ce voi scrie, să reacţionez spontan. Să vedem ce iese.

Regula de aur a pamfletului: orice e posibil în numele ideii transmise

“De fiecare data când găseşti într-un articol «se pare că» , adu-ţi aminte de bancul în care Dacă şi cu Parcă se plimbau într-o barcă (aici este vorba despre o stângăcie, pentru că nu există un astfel de banc, este o vorbă, un argument-clişeu): nici un jurnalist profesionist nu ar publica informaţii neverificate, decât dacă în spate nu se ascund alte interese.”

Poeţii interbelici şi imediat postbelici din Spania, atunci când s-au confruntat cu dictatura franchistă, au reacţionat exemplar. Merită amintiţi Rafael Alberti, Vicente Aleixandre, Luis Cernuda sau Federico García Llorca. Dar sunt mai mulţi. Foarte mari.

• Antidezinformare marca RTV. 1. Surse
• Antidezinformare marca RTV. 2. Veridicitatea informaţiei

Şi-au costumat revolta artistică în haine iconoclaste. Iconoclastia aceasta însemna că orice inovaţie stilistică era folosită pentru a da glas unei revolte, care putea fi înţeleasă numai dacă treceai dincolo de cuvintul scris şi intuiai metafizicul, inefabilul poetic. Adio cu exactitatea rece, calculată, matematică a lui Jean Follain!

Cel mai nervos dintre aceşti mari poeţi a fost mai tânărul Juan Agustín Goytisolo:

“En este mismo instante
hay un hombre que sufre,
un hombre torturado tan sólo por amar la libertad.”

Marele poet a scris lungi logosuri de prozodie poetică protestatară, în care folosea orice cuvânt, orice expresie, uneori în manieră repetitivă, în numele ideii.

La fel stau lucrurile şi atunci când faci pamflet de presă: orice e posibil şi e foarte moral, cât timp ce scrii se subordonează unor idei mari. Un pamflet de presă se poate construi, de exemplu, şi în jurul celor trei cuvinte “se pare că”. Iată, spontan:

Se pare că

Se pare că în România a apărut o nouă specie de aşa-zişi jurnalişti, care îşi clişeizează meseria avan, pentru a evolua ca roboţii într-un mediu simplu, previzibil. Din dorinţa de a-şi crea lor înşile securitate psihică. Şi din lipsă de profesionalism.

Se pare că, dacă într-o zi acestor bieţi slujbaşi ai cuvântului scris li se cere să scrie un pamflet, nu ştiu decât să înjure grosier, să zdrăngăne fals la mandolină şi să sune apoi din clopoţel, anunţând la final, satisfăcuţi, plaţi: tocmai am scris un pamflet.

Se pare că nu se pare, ci este sigur că se pare că este posibil să nu fie posibil să existe posibilitatea să nu fie admisibil să se admită, probabil, ceea ce se pare că nu se pare să fie posibil.

Într-adevăr, nici un jurnalist profesionist nu ar trebui să publice informaţii neverificate. Ar fi bine însă ca reteveii să nu vorbească de funie în casa spânzuratului.

Managementul acestui post de televiziune a fost acolo în anul de groază 2009, în care de pe Realitatea TV şi Antena 3 se pare că s-au ridicat spre cer unele dintre cele mai urât mirositoare miasme ale presei române din toate timpurile. Când în spate se ascundeau alte interese.

Cel puţin aşa se pare. Că.

(va urma)

simplentertainment

Spun aceasta având în vedere ce cretinisme citesc în  acest text consternant, de pe o pagină care seamănă cu o avertizare de la browser că website-ul este virusat. Este, virusul intră în creierul cititorului, care înţelege prostii despre presă, jurnalism şi jurnalişti. Bine că deocamdată crocodilii nu au audienţă.

Deci care sunt, în viziunea reteveilor de presă, regulile informării corecte prin mass-media online? Le vom lua pe rând şi vom comenta, la fiecare în parte, încercând să restabilim realitatea meseriei de jurnalist.

Palmares de presă, alias, credibilitate

“Dacă ai dubii referitoare la veridicitatea unor informaţii dintr-o ştire, încearcă să verifici ce mai scris autorul înainte (sic!), să vezi dacă acesta există cu adevărat, şi nu este folosit doar un simplu pseudonim (virgula înainte de «şi» este o mare greşeală gramaticală). Asta dacă articolul în cauza nu este o «anonimă», evident (dacă pui între ghilimele, se înţelege că vrei să spui că numai anonimă nu este)”

Dubiile referitoare la veridicitatea informaţiei nu pot fi înlăturate niciodată prin verificarea palmaresului autorului (un autor poate că a scris 101 articole impecabile şi a 102-a oară intoxică), ori aflând dacă este vorba despre numele din buletin sau un alias de presă. Informaţia neveridică se observă altfel.

Superjurnaliştii de la RTV bat câmpii de-ngheaţă grâul. Ce te faci dacă este vorba despre un tânăr jurnalist începător foarte bun, care a muncit onest şi şi-a făcut treaba la sânge? Vezi că îl cheamă Teodor Tiţa, că n-a mai semnat nimic şi tragi oblonul peste el? Nu e corect, poate că mâine va deveni foarte bun.

Dar ce te faci dacă îl cheamă Ion Cristoiu, ori Cristi Zărescu, ori poate Corina Drăgotescu şi nu a mai scris nimic? Tragi oblonul? Nici vorbă. Principiul este greşit. Orice nume nou poate deveni într-o zi o somitate a presei, un nume consacrat.

citeste si: Antidezinformare marca RTV. 1. Surse

A nu urmări, pe de altă parte, un material de presă, pentru că e scris de un alias este încă o mare greşeală. Cel mai simplu motiv pentru care un jurnalist semnează cu alias este că îi apare de prea multe ori numele într-o ediţie a unei publicaţii. Îl penalizăm pentru pudoare?

Cât despre textele nesemnate… şi aceasta este o pistă falsă pe care ar dori să ne trimită profesorii de presă de la RTV. Există texte nesemnate din motive cât se poate de cuşere.

De exemplu, că autorul lor este protejat de organul de presă, ori că ele sunt un punct de vedere al redacţiei (caz în care pot fi semnate şi REDACŢIA). Da, este adevărat, există texte oribile semnate cu pseudonim sau nesemnate, dar aceasta nu este o regulă uniformă şi ar fi o eroare să credem astfel.

Dacă discutăm, pe de altă parte, despre subiectul generos al credibilităţii unui nume de presă, putem scrie foarte multe lucruri. Mă voi rezuma la două.

1. Credibilitatea jurnalistului este legată fatalmente de credibilitatea organului de presă la care lucrează. Degeaba te cheamă Valentina Pufulescu şi te ştie toată lumea că ai cap, dacă tu scrii în România Mare.

Aşa că este foarte importantă prestanţa organului de presă pentru care scrie jurnalistul, prestigiul acestuia. Acest prestigiu se câştigă în timp. Un post de televiziune poate să se numească şi PBS, şi WTN, şi B2, şi Channel 5, şi RTV, prestigiul său se poate câştiga în timp, prin consecvenţă, profesionalism, seriozitate, echidistanţă şi poate deveni mai mare decât orice fantoşă răsunătoare fără conţinut.

2. Dar credibilitatea jurnalistului mai este dată şi de isprăvile sale. Datorită profesionalismului său, spre exemplu, Adelin Petrişor a ajuns că e atât de credibil, că, atunci când pleacă de la o televiziune la alta, aceasta nu este o carte de vizită bună pentru acea televiziune.

Exemplele pot continua. Astfel a fost într-o vreme Stelian Tănase. Dar credibilitatea unui jurnalist se poate duce pe apa Dâmboviţei (sau Vltavei) în câteva secunde. Cum s-a dus a lui Tănase, care a devenit brusc, pentru mulţi, Stelică.

(va urma)

simplentertainment

Spun aceasta având în vedere ce cretinisme citesc în  acest text consternant, de pe o pagină care seamănă cu o avertizare de la browser că website-ul este virusat. Este, virusul intră în creierul cititorului, care înţelege prostii despre presă, jurnalism şi jurnalişti. Bine că deocamdată crocodilii nu au audienţă.

Deci care sunt, în viziunea reteveilor de presă, regulile informării corecte prin mass-media online? Le vom lua pe rând şi vom comenta, la fiecare în parte, încercând să restabilim realitatea meseriei de jurnalist.

Surse menţionate, surse consemnate, surse protejate

“O ştire în care nu este precizată sursa informaţiei este ca o maşină fără şofer. Orice articol care se respectă are surse citate: persoane cu nume şi prenume, agenţii de presă etc. Singura excepţie sunt ştirile „pe surse”, atunci când ziaristul nu poate cita o persoană concretă ca să o protejeze, dar garantează seriozitatea informaţiei şi îşi pune în joc reputaţia.”

Jurnalistul nu are, în general, obligaţia să dea sursa informaţiei. În general, ştirea de agenţie tipică este scrisă cu precizarea sursei. Există mai multe motive pentru care un jurnalist nu dă sursa ştirii:

- că îşi protejează sursa, situaţie în care ori nu spune nimic despre sursă, prezentând efectiv ştirea, ori precizează că sunt surse oficiale, ori neoficiale, ori confidenţiale etc., eventual cu adăugirea că acestea au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Ştirea “pe surse”, cum se exprimă agramaţii de presă de la RTV, este o eroare profesională. Nu arunci pe piaţă, cum se face acum, o informaţie neverificată, iar dacă nu se verifică din mai multe surse (aia cu trei surse e altă aberaţie, există ştiri pentru care nu ajunge nici dacă o verifici din cinci surse independente) nu o dai.

Iată o astfel de informaţie pe surse, neverificată:

“Cătălin Popa de la RTV este în negocieri avansate cu TVR 1, pentru a face un talk-show în prime-time, după principala ediţie de ştiri de la orele serii. Principala condiţie pe care a pus-o este să nu existe presiuni politice. Negocierile continuă.”

O astfel de informaţie pe surse, neverificată, poate să-i facă mult rău unui om, Cătălin Popa, a cărui probitate profesională notorie va fi astfel ştirbită. Înainte de a publica orice, trebuie să ai confirmarea că aşa stau lucrurile.

- că pur şi simplu nu dă sursa, pentru că aceasta este irelevantă sau lipsită de importanţă, ori pur şi simplu pentru că nu vrea să o dea, protejând-o sau din orice alt motiv, însă respectând regulile profesiunii (verificarea informaţiei etc.).

“O explozie catastrofală a avut loc astă-noapte, la ora 2.03, la coducta de etan lichid de la Turburea, din Gorj, la nord de Târgu Cărbuneşti”

Jurnalistul dă sursa ştirii uneori folosind condiţionalul-optativ, pentru a se distanţa de aceasta. Dar dacă el consideră de cuviinţă nu trebuie să spună nimănui care e sursa lui. Nici editorului, nici şefului de secţie, nici autorităţilor, alegând chiar să meargă, pentru onoarea sa, la puşcărie. Iată o informaţie care a şi apărut parţial pe vremea Sultanatului Năstase:

“Publicaţia Gardianul este deţinută de către trezorierul PSD Aristide Roibu. Acesta şi-ar fi irigat firma, Amber Press, cu sume enorme de bani, care au circulat dintr-un fond special al partidului de guvernamant, suporanumit «Bani pentru partid», din care au mai fost finanţate acţiuni asemănătoare de intoxicare a presei şi pentru o televiziune de partid din Constanţa, pe filiera Miron Mitrea. Scopul campaniei de intoxicare este fixarea în minţile românilor a aşa-zisei «teorii a centrului imaculat», conform căreia Adrian Năstase e bine intenţionat şi curat, dar este înconjurat de mafioţi”

Aşa că dăm noi acum o ştire în care nu este precizată ostentativ sursa informaţiei: crocodilii de la RTV fac de râs meseria de jurnalist.

(va urma)

maxfarquar

Practic, nu am găsit până în acest moment o sursă care să explice direct acest lucru, ci multe surse britanice, care preiau papagaliceste ce spune Clarkson, iar altele, inclusiv din România, citează ce publică aceste surse, aşa că iese o babiloneală întreagă.

Nimeni nu mai ştie în realitate ce s-a întâmplat, pentru că nimeni nu pare preocupat de ceea ce se întâmplă în realitate cu Clarkson sau cu BBC, ci mai curând să speculeze la maximum declaraţiile şocante scoase în prim-plan în acest scandal.

Daca eu aş apărea mâine la Realitatea TV şi, sub presiunea lu’ Creţuleasca, i-aş declara că ieri, în timp ce mergeam pe tavanul Bulevardului Magheru, m-am sărutat cu Albă ca Zăpada, în huiduielile celor şapte pitici, care toţi erau şi ţigani, şi evrei, şi pedelişti şi lumea-i umplea de oprobriu, m-aţi crede?

Sincer, pe Clarkson îl pot înţelege, pentru că ştiu sub ce stres poţi fi pus la BBC.