Campanie electorală? Asta să fi fost? (revista presei)

Share

Campanie electorală Asta să fi fost (revista presei)

Campanie electorală? Asta a fost ce s-a petrecut cu noi în ultimele trei sau două luni, în ultimele trei sau două săptămâni? Campanie electorală să fi fost aia cu pozele la Paris? Campanie electorală să fi fost pomenile electorale jenante ale lui Ponta? Puah, dacă da, atunci a fost o campanie electorală ca un vis urât.

Curentul susţine că Elena Udrea şi cu Traian Băsescu au făcut o mişcare de campanie electorală, aranjându-şi un filaj pentru Udrea la Paris. Posibil. Setul de 64 de poze pe care l-am publicat ieri (pentru că nu mai poate fi admirat pe sursa-mamă, ce a dispărut) poate fi realizat şi de un papparazzi, şi de nişte securişti.

Pozele sunt bunicele, dar nu foarte bune. Sculele unor securişti, ca şi cele ale unor papparazzi, trebuie să rupă, ar fi trebuit să-i vedem lui Mamiţica Udrea detaliul facial până la nivel de punct negru, fir de pudră sau geană. Nu e aşa. Restul sunt manipulări de campanie ale fiecărei părţi, în funcţie de interesele electorale.

Băsescu zice, citat de Bursa, că le-a cerut serviciilor să îi spună cine a făcut filajul. Şi repede, că vă halesc cu mustăţi cu tot! Şi dacă o să afle, aşa cum a afirmat iniţial şi retractează treptat acum, că e vorba despre un serviciu secret francez, ce o să facă? O să-l tragă de urechi la final de mandat pe Hollande? Şi dacă este, care e serviciul: DGSE, DCRI, DRM, DPSD, BRGE, DCPJ sau CNCIS?

S-a trezit Primăria Sectorului 6, zice Puterea, condusă de liberalul Rareş Mănescu, şi face mare eveniment de deschidere a Parcului Drumul Taberei taman mâine, cu primarul moţ în frunte şi cu promise pomeni electorale: sacoşe cu haleu, şăpci, pixe şi-altele mai puţin fixe. Primăria dezminte. Urât, dom’le, urât.

Tot preşedintele zice, citat de ZF, că în Dosarul EADS domnii ce s-au întâlnit zilele trecute sau o parte dintre aceştia, dintre care-i ştim pe Bejinariu, Truică şi Pescariu, vor avea un rol foarte important. Noi credem că Dosarul EADS va începe să facă victime public între cele două tururi.

Ponta a promis că va desecretiza stenograma ultimei şedinţe de Guvern, ca să vedem noi că acolo nu s-a discutat deloc despre mazilirea presei de investigaţie, arată România liberă. Aş. Parcă o stenogramă controlată de Ponta şi gaşca lui nu poate fi cenzurată! Hai, zi, zău, Victoraş, că nu cenzurezi stenograma…

Extrădarea lui Nicuşor Constantinescu din SUA a fost refuzată, informează EvZ, dar ipochimenul nu mai e în State, ci în Turcia, explică Gândul, pentru că dacă rămânea “la Hamerica” păţea altele mai nasoale pe-acolo. Iar România are cu Turcia tratat de extrădare, aşa că, la momentul când a intrat în Turcia, bip! – a făcut paşaportul omului, iar acum se îndreaptă spre ţară.

Adevărul se întreabă de ce tot intră avioanele ruseşti în coliziune cu spaţiul aerian european. E simplu: Putin acum dă teste de reacţie rapidă forţelor aeriene NATO, pe care le ştie că sunt superioare tehnologic, dar nu ştie cât de repede se pot mişca. Vova învaţă acum ce va trebui să facă atunci când va deschide sezonul de gherilă asupra spaţiului aerian NATO.

Curierul naţional spune că Rusia, Ucraina şi UE au ajuns la un acord privind importurile de gaze în Ucraina. Suntem curioşi în cât timp (zile, săptămâni, luni) va începe iar Putin să umble la robinetul cu gaz.

Share