StareaPresei.ro

Nimic hollywoodian. Un capăt afumat de Lipscani. Cîteva ecrane uriaşe cu Traian Băsescu, incursiune postmodernistă în Bucureştiul real. De pe uşa sediului de campanie al candidatului PD-L dai într-o încăpere-hol-recepţie-şi-orice-altceva. În prelungire urmează sala de mese. Şoferi, paznici şi tipi din staff mănîncă la o masă lungă. “Cine ia campionatul?”.

Nu pe acolo. La etajul unu se urcă pe scara din dreapta, blocată simbolic cu un lanţ. Băiatul lui Prigoană e de o veselie ubicuă. Dai mîna cu el de cinci ori pînă ieşi. Sus sînt cîteva birouri, aşezate ca-n hala unei redacţii, dar pe un spaţiu mult mai mic.

Traian Ungureanu bate tastatura. “I se spune Pele”, îl prezintă un coleg din echipa preşedintelui. Şi-au luat porecle din portofoliul brazilienilor anilor ‘70. Sever Voinescu e Tostao, cel despre care Mario Zagallo spunea că nu poate juca în acelaşi “11″ cu Pele. Pînă la urmă, antrenorul a găsit o soluţie. “Un gol mai mult decît adversarul”.

Undeva, lîngă un televizor, stă şi veriga slabă a “naţionalei” braziliene. Pe portarul “cariocas” îl chema Felix. “Bună ziua, domnule Tolontan!”. “Bună ziua, doamnă Udrea”. Se uită la Realitatea, care prezintă un documentar despre gafele brutale ale politicienilor lumii de-a lungul timpului.

Dintr-o încăpere cubiculum iese preşedintele. E relaxat şi prinde un final de discuţie telefonică despre puncte. “Vorbiti despre puncte! Aţi blatuit vreun meci?”, şarjează zîmbind catre ziaristul sportiv. “Nu. E despre o notă mare la Olimpiada la matematică.  Credeţi că-i va ajuta acestui pusti nota mare la matematica in Romania?!”. E un pic nedumerit de răspuns. “Hai, intraţi!”.

citeste tot interviul pe Blogul lui Catalin Tolontan