Antibăsismul este o credinţă atee (paradox, nu?) care a fost inventată de omul cu faţă digestivă Mugur Ciuvică acum câţiva ani, când începuse mizerabila campanie împotriva omului căruia îi datorăm foarte multe.
Traian Băsescu este omul căruia îi datorăm faptul că România încă mai este o ţară în care poţi să mergi pe stradă vorbind la telefonul mobil şi spunând în el cuiva, cu glas tare, ce gândeşti.
Antibăsismul victorios ne-ar fi dus la dictatură. Omul care ar fi mers pe stradă spunând ce gândeşte în telefon ar fi tins spre a fi arestat pentru atentat la siguranţa statului.
Traian Băsescu este omul fără de care corupţii noştri nu ar tremura acum. Antibăsismul ar fi însemnat ca fenechiii, gruii, năstaşii, vânţii, felicşii şi tot neamul lor să fi fost în fruntea noastră acum şi să ne bage-n cap morala lor cocoşată.
Cătălin Voicu ar fi fost, în Republica Antibăsistă Victorioasă România, ministrul Justiţiei. Tutorele său, Mitică Iliescu, ar fi rânjit satisfăcut de la etajul 50 al unui imobil de birouri, cu picioarele pe birou şi cu smartfonul la ureche. Ăsta era antibăsismul victorios, burtos, urmaş al fesenismului care ne-a adus cel puţin şase mineriade.
Acum, cu Ponta-nvins, cu coada-ntre picioare, cu Băsescu pe ultimele zile de mandat, o nouă specie de oportunist proliferează: aderentul de dreapta, antibăsist şi el.
Antibăsismul de dreapta a fost lansat zgomotos de Crin Antonescu la începutul anului. Antibăsismul de dreapta susţine şi acum că idealurile loviturii de stat din vara anului 2012 (castrarea Avocatului Poporului, imobilizarea Curţii Constituţionale, un clovn cu nasul roşu la Cotroceni, dansând pe bombeurile de la pantofii de lac, burtos, cu meşă hitlerică, procurorii anticorupţie traşi la răspundere pentru că-şi permit să trimită în judecată borfaşii de stat) sunt continuate de noul PNL.
Paradoxal, antibăsismul este enunţat, mai mult sau mai puţin clar, de toate măselele stricate ale Dreptei. Acestea vor trebui scoase, una câte una. Jurnalişti care doresc să mănâncă şî gura lor ceva, politicieni care, din diferite motive, îl urăsc pe Traian Băsescu, politicieni care sunt conştienţi că, atâta timp cât Băsescu e mai puternic, ei sunt mai slabi – o pletoră întreagă de ciudaţi a creat o nouă metodă de afirmare a democraţiei şi pluralismului de idei, prin a-l înjura sevos pe încă-actualul preşedinte.
Cel mai cumplit este că ai ajuns ca, atunci când îl lauzi pe drept pe Traian Băsescu, să sară cinci piţigoi isterici pe tine şi să strige că eşti de partea Elenei Udrea. Iar când îl critici pe drept pe Traian Băsescu să sară alţi cinci piţigoi isterici pe tine şi să strige că eşti contra statului de drept.
Caveasăzică, cu antibăsismul în fruntea alaiului său prezidenţial, Klaus Iohannis pare a fi un miriapod politic care, atunci când cârmeşte la dreapta, va observa, dacă se va uita la ultimul inel al lungului său trup, cum şerpuirile acestuia îi vor da prilejul ultimului plasat din caravană să facă de trei ori la dreapta şi tot de atâtea ori la stânga, înainte să urmeze direcţia dată de capul trupului. Iar aceasta după foarte mult timp.
Antibăsismul este probabil o mizerie care în viitor se va atenua, atunci când posteritatea îi va recunoaşte acestuia meritele. Indiferent dacă Traian Băsescu va da vreodată cu subsemnatul la DNA. Probabil că acest lucru nu se va întâmpla.