~Spartakus~
Cam aşa s-ar putea intitula sceneta umoristico-patriotică deghizată sub formă de relatare în direct de o reporteriţă a Realităţii.
foto: zeze
Transmiţând din mijlocul demonstranţilor care protestau faţă de închiderea unui spital, o păpuşă care mănâncă şi ea o pâine în presă a ţinut să dea cât mai mult dramatism relatării sale şi, cum prin zonă nu existau nici balcoane, nici Sobari, i-a făcut semn unei dudui din public să leşine.
Cum însă babeta, cam într-o ureche de felul ei, n-a priceput din prima mesajul, reporteriţa a trebuit să se „întrebuinţeze” serios şi s-o invite să se arunce pe trotuar cât mai artistic.
Ceea ce leşinătoarea de profesie a şi făcut, prilej pentru reporteriţă să o căineze cu lacrimi de crocodil, cu gândul, probabil, la prima pe care urma să o încaseze pentru scenetă, de la şefii ei la fel de profesionişti de la Realitatea.
Ca prin farmec, în secunda doi a apărut şi poliţistul Pristanda, care, deşi scena era curat-murdară, nu s-a temut de penibilul situaţiei şi a declarat că a sunat deja la 112 să ceară o ambulanţă – evident a sunat înainte să cadă leşinata, el având calităţi de precogniţie mai ceva ca „Superpoliţistul”.
Nu ştiu voi ce părere aveţi, dar pe mine filmul ăsta nu m-a convins. Ca regizor, S.O. Vîntu e slab, n-are suflu, n-are viziune, se vede că îi lipseşte şcoala neorealismului italian, ceea ce nu-i de mirare, pentru că el e hoţ de bani, nu de biciclete.
Celălalt regizor de marcă, Dino Patriciu, probabil că ar fi reuşit să scoată mai mult din scena asta, apelând la realismul sovietic, în care e maestru, şi aducând în prim-plan doi copii orfani, bătuţi cu carabă şi o octogenară violată în numele reformei.
Asta că nu mai vorbesc… citeste tot pe Reporter Virtual