4 motive pentru care toată lumea ar trebui să consume un pahar de vin pe zi

Share

4 motive pentru care toată lumea ar trebui să consume un pahar de vin pe zi. Se recomandă să bem un pahar de vin roșu atunci când luăm masa, iar italienii sunt unul dintre popoarele care se conformează întru totul acestui sfat.

Lista cu beneficiile vinului este lungă și de fiecare dată surprinzătoare.

Dar de ce vin roșu?

Diferența dintre vinurile roșii și albe constă în faptul că vinul alb se face pur și simplu prin strivirea strugurilor albi pentru a se obține un lichid (mustul alb) care apoi fermentează singur până se transformă în vin”, explică oenologii magazinului online bauturi.ro.

Se recomandă vinul roșu întrucât pielița strugurilor roșii, cu înaltul ei conținut de polifenoli (cu proprietăți antioxidante), se macerează împreună cu mustul timp de circa 20 de zile.

Vinul roșu fermentează în contact cu tescovina, adică ceea ce rămâne după stoarcerea strugurilor și, astfel, pigmenții împreună cu diferitele elemente benefice din pieliță trec în vin”, mai spun aceștia.

~4 motive pentru care toată lumea ar trebui să consume un pahar de vin pe zi~

Ține kilogramele sub control

Vinul conține antioxidanți și substanțe care nu doar taie pofta de mâncare, ci și ard celulele grase și împiedică formarea altora.

Vinul este hrană pentru creier

Vinul ajută la păstrarea memoriei. Mai mulți cercetători au ajuns la concluzia aceasta, studiind creierul unor consumatori frecvenți.

Vinul previne și formarea cheagurilor de sânge, reducând totodată inflamarea vaselor sangvine, ambele fiind legate de problemele cu memoria și cu inima.

Uitați de lapte. Vinul întărește oasele

Alcoolul ridică nivelul de estrogen, hormon ce ajută la incetinirea procesului de deteriorare a oaselor. Asfel, femeile care beau vin, desigur în cantități moderate, au o masă osoasă mai mare decât cele care nu o fac.

Vinul previne apariția problemelor cauzate de glicemie

Vinul reduce rezistența insulinică, au concluzionat cercetătorii de la Harvard Medical School, care au făcut un studiu pe mai multe femei aflate în pragul menopauzei.

Astfel, cele care beau zilnic un pahar de vin, au prezentat cu 40% mai puține șanse de a dezvolta diabet decât cele care nu consumă vin.

Share