• Urmează o criză sistemică şi mai gravă0

    Practic, criza economică globală, care a explodat începând din august 2007 în Statele Unite, odată cu intrarea American Home Mortgage în incapacitate de plăţi, şi a ajuns la noi la începutul anului 2009, nu a luat sfârşit niciodată. În acest moment, ne aflăm în plină depresiune economică. Nu sunt bani pe pieţe, în sensul că

    CONTINUARE
  • DOCUMENT Sesizarea PDL. Ce va decide CCR despre Cabinetul Ponta III?0

    Curtea Constituţională se va întruni sâmbătă să decidă, în urma unei sesizări a PDL, dacă învestirea Guvernului Ponta III a respectat rigorile Legii fundamentale, fiind chemată să răspundă pentru prima dată unei astfel de întrebări în privinţa unei remanieri desfăşurată prin proceduri parlamentare. DOMNULUI AUGUSTIN ZEGREAN, PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Stimate Domnule Preşedinte, În conformitate cu

    CONTINUARE
  • Revista presei. Guvernul cu steagul secuiesc în frunte0

    Guvernul Ponta 3 își asumă oficial arborarea steagului secuiesc pe instituțiile statului „În Programul adoptat joi de Guvern s-a introdus prevederea că va fi stabilit cadrul legal pentru ca autoritățile locale să poată arbora steagurile unităților administrativ-teritorial pe care le reprezintă” (Curentul) „Programul” Guvernului Ponta III: Cedări în faţa UDMR şi promisiuni economice goale „Programul politic pus

    CONTINUARE

Economie

Politică

Puciștii

PSD, Partida Rusă

Regele Mihai