• Cine încalcă statul de drept, adio bani europeni0

    Comisia LIBE din Parlamentul European a adoptat o rezoluţie conform căreia Comisia Europeană (CE) ar trebui să elaboreze imediat un sistem de monitorizare a tuturor statelor membre, privind felul în care sunt respectate valorile europene şi a criteriile de aderare la Uniunea Europeană. Rezoluţia (31 de voturi pentru, 18 contra) a analizat respectarea drepturilor fundamentale

    CONTINUARE
  • Victor Ponta i-a cerut scuze lui Elmar Brok0

    Victor Ponta şi-a cerut scuze de la europarlamentarul Elmar Brok: „Aseara, am avut o discutie cu domnul Martin Schulz, presedintele Parlamentului European, care m-a sunat pentru a lamuri situatia declansata de declaratiile parlamentarului Elmar Brok si de reactia noastra la ele. Am inteles si am toata increderea, din ceea ce mi-a spus domnul Schulz, ca

    CONTINUARE
  • Revista presei. USL, orbi prin constituţionalitate0

    Adevărul: Crin şi Ponta sunt decişi să schimbe Constituţia, dar încă nu ştiu cum „Liderii USL au anunţat că vor revizui Constituţia concomitent cu alegerile europarlamentare, însă au fost prinşi pe picior greşit de jurnalişti: ei nu au ştiut că data referendumului se stabileşte printr-o altă lege, vulnerabilă la atacurile preşedintelui Traian Băsescu„ Cronica română: Referendumul pentru Constituţie,

    CONTINUARE

Economie

Politică

Puciștii

PSD, Partida Rusă

Regele Mihai