CNA a decis joi să someze cu intrarea în legalitate Antena 3, privind difuzarea unui clip de animaţie cu mesaje electorale ale preşedintelui Traian Băsescu.
Zi: 17 septembrie 2010
În două luni, România s-ar putea confrunta cu o criză a finanţării (Zilisteanu)
economia României se afundă tot mai mult într-o mlaştină din care va fi greu de scos şi într-o perioadă mult mai lungă
Dreptatea Sfântului Mina (Tiberiu Lovin)
Aşa cum intuiam în urmă cu câteva zile, când abia îl săltaseră şi era să se facă moarte de căţel nevinovat, Vântu n-a suflat mult printre gratii.
Revista presei. Delir sau vis?
Imaginea publică a lui Vîntu îi face neverosimile declaraţiile.Intr-un fel imaginea lui este într-atât de neagră, încât şi-o strică dacă dezvăluie bune intenţii